9 iulie 2017: „Skirt Bike” 2017 – Cea mai chic paradă a bicicletelor, la Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

Doamnele și domnișoarele pasionate de plimbări pe bicicletă sunt invitate să pedaleze împreună la cea de a V-a ediție Skirt Bike Alba Iulia, care va avea loc DUMINICĂ, 9 iulie 2017.

”În acest an, PEDALĂM CU BUCURIE. Da, chiar aceasta este tema: bucuria! Pentru că plimbarea cu bicicleta, faptul că suntem elegante și aranjate chiar și atunci când suntem pe două roți și frumoasa cetate în care vom pedala sunt doar câteva dintre motivele pentru care merită să fim bucuroși. Ne dorim un eveniment cât mai colorat, așadar încurajăm pe cei care vor veni la paradă să își decoreze bicicletele cât mai vesel. Dar pe lângă flori, baloane și panglici multicolore, va mai fi un accesoriu obligatoriu tuturor participanților: zâmbetul! Fiecare bicicletă va primi un număr care va avea și un spațiu unde se va nota un motiv de bucurie”, transmit organizatorii evenimentului.

Punctul de întâlnire este Esplanada Catedralei Romano-Catolice „Sf. Mihail”, duminică, 9 iulie, ora 17.00.

Traseul din acest an are 6 kilometri si, asa cum unul dintre cei mai tineri participanti a spus, „are forma de o bagheta cu stea magica in varf”. Participanții vor pedala asadar pe traseul Esplanada Catedralei Romano-Catolice “Sf. Mihail” – trecere prin Poarta a IV-a și a V-a – ieșire prin Poata a VI-a în zona Arhivelor Naționale – intrare în șanțurile cetății în dreptul Arhivelor Naționale – Latura de Vest (Aleea Sf. Capistrano) – Latura de Nord (Grădina Romană) – Latura de Est (trecere pe sub podul de la Poarta a III-a) – Latura de Sud – regrupare în Latura de Vest – ieșire din șanțurile cetății spre Arhivele Naționale – Casa de Cultură a Sindicatelor – pista de biciclete de pe bdul. 1 Decembrie 1918 – intersecție cu str. Cloșca (în dreptul Hotelului Cetate) – str. Cloșca – bd. Revoluției (urmărind sensul giratoriu) – bd. Transilvaniei (urmărind sensul giratoriu) – pista de biciclete bd. Transilvaniei – pasaj bdul. 1 Decembrie 1918 – Parcul Unirii – Piața Tricolorului – str. N. Iorga – str. Păcii – Framm’s.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro