Agra`s a inaugurat astăzi cel de-al nouălea magazin din Alba Iulia, în Piața Iuliu Maniu

Îndosariat în: Actualitate |

Ieri, 20 iunie 2017, la mai puțin de trei luni de la deschiderea magazinului cu program non-stop de pe strada Vasile Goldiş, lanţul de magazine „Agra`s” din Alba Iulia a inaugurat unul nou, al nouălea din municipiu. Astfel, în Piața Iuliu Maniu, într-un spațiu care a intrat în mentalul colectiv ca magazin alimentar, albaiulienii din zona centrală a orașului și nu numai au de acum acces la un magazin după chipul și asemănarea tuturor celor din lanțul Agra`s.

Acesta comprimă în mod fericit și ușor accesibil, într-un spațiu de 250 de metri pătrați, toate gamele de produse cu care compania şi-a obișnuit clienții, carne și produse din carne, specialități produse în fabrica de la Oarda. Aceasta furnizează celor 9 magazine peste 80 de produse individuale, structurate pe trei game. De la produse crud-uscate, preparate prin combinarea metodelor tradiționale, cu tehnologii de producție de specialitate, la produse procesate, fierte și afumate, preparate la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță alimentară. Din noul magazin nu lipsesc brânzeturile, lactatele, legumele, produsele de panificație, răcoritoarele, înghețata pe alese, băuturile alcoolice și non alcoolice, dulciurile, cafeaua, mâncarea pentru animalele de companie, nici detergenții dar și alte produse de curățenie și uz casnic.

Vis-a-vis de această nouă inaugurare de magazin și de expansiunea lanțului Agra`s acasă, în municipiul Alba Iulia, Dan Sărmășan, Președintele Consiliului de Administrație al companiei, a rezumat: ”Continuă lupta comerțului tradițional împotriva multinaționalelor!. O luptă inegală, de pe poziții de forță diferite, dar cu cât mai repede vor înțelege puținii comercianți locali rămași încă în activitate că lupta nu a fost pierdută, că este în derulare și ține doar de ei să facă front comun împotriva tăvălugului coloșilor străini, cu atât mai bine le va merge lor și nouă, cu atât mai bine!”

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro