„Alb-negrii” au câștigat derby-ul supraviețuirii: UTA „Bătrâna Doamnă” II – AFC Unirea Alba Iulia 0-2 (0-0)

Îndosariat în: Sport |

AFC Unirea 1924 Alba Iulia a reușit să câștige „derbyul supraviețuirii” în Liga a 3-a, disputat la Șiria, scor 0-2 (0-0), chiar pe terenul unei contracandidate la retrogradare, UTA „Bătrâna Doamnă” II. 

Golurile „alb-negrilor” au fost marcate în repriza secundă de Selagea (min. 56), dintr-un penalty dictat după ce la o minge lungă aruncată în atac, Coadă îl lasă pe Lăsconi să-i ia fața, iar apoi îl faultează la 15 metri lateral dreapta, în careu. Scorul a fost majorat de „alb-negrii” (min. 76) după o lovitura liberă executată de Selagea, de pe partea stângă, la care portarul arădenilor a scăpat balonul din mână, iar Toma aflat pe fază a îndeplinit doar o formalitate împingând de la 2 metri balonul în plasa porții arădenilor.

UTA „Bătrâna Doamnă” II: Mureșan – Zdrențan, Savin, Coadă, Revesz – Al. Bodri, Dobrean – Ghergar, Prună, Vasile – Covaci. Pe bancă: Mara – Dan, Laza, Curta. Antrenori: Dan Oprescu, Adi Ungur și Vasile Sin

AFC Unirea Alba Iulia: Suciu – Morar, Scrob, G. Toma, A. Matei –  Giurgiu, Selagea – Ștef, Lăsconi, Culda – An. David. Pe bancă: Petric – M. Oprea, Schiau, Onacă, Davidaș, Joldeș, Tat. Antrenor: Adorian Himcinschi

Arbitri: Cristian Vieru – Emeric Tocai, Adrian Epure ( toți din Sibiu)

Observatori FRF: Constantin Făniță, Florin Mierea ( ambii din Timișoara)

 

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro