Atenție șoferi: În Budapesta a fost interzisă circulația mașinilor Euro4

Îndosariat în: Actualitate |

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Ungariei că Primarul general al Budapestei a dispus, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 69/2008 (XII.10), ca, începând din data de 23.01.2017, să fie interzisă circulaţia vehiculelor în Budapesta care sunt încadrate în clasa de poluare 0,1,2,3,4 sau nu sunt încadrate în nicio clasă de poluare.

Aceste restricţii se aplică zilnic, în intervalul orar 06:00 – 22:00, până la anunțarea unor noi măsuri. Aceste restricţii nu se aplică pe segmentele drumului expres M0 care tranzitează zona administrativă a Budapestei, pe segmentul de drum dintre limita zonei administrative a Budapestei – Drumul Nagykovacsi – Drumul Szépjuhászné – Drumul Budakeszi – limita zonei administrative a Budapestei, respectiv limita zonei administrative a Budapestei – Drumul Nagykovácsi – str. Nagyrét – Drumul Máriaremete – Drumul Hidegkúti – limita zonei administrative a Budapestei.
În cazul încălcării acestor reglementări, pentru conducătorul auto se consideră că a săvârşit o contravenţie.  Poliţia verifică respectarea acestor măsuri de restricţionare a circulaţiei vehiculelor. În caz de încălcare a prevederilor legale, se poate aplica o amendă de până la 150.000 Huf (aprox. 500 euro).
Aceste restricţii nu se aplică vehiculelor îndreptăţite să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase, vehiculelor care efectuează transport în comun, taxiurilor, vehiculelor care transportă bolnavi, vehiculelor medicilor, ale celor care îndeplinesc sarcini publice, transportă alimente, respectiv vehiculelor de depanare sau de transport vehicule care au girofare galbene.
Totodată, în această categorie de excepţie se încadrează şi vehiculele diplomaţilor, vehiculele militare, vehiculele care transportă persoane cu handicap locomotor şi carele TV.
Cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta +3613847689, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Budapesta: +36305356912.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.utinform.hu și http://www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro