Bărbat de 59 de ani reținut de polițiștii din Alba Iulia după ce a condus băut și a provocat un accident de circulație, pe strada Gheorghe Șincai

Îndosariat în: Actualitate |

Ieri, 23 mai 2017, poliţiştii Biroului Rutier Alba Iulia au luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, faţă de D.V., de 59 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.   

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 22.05.2017, în jurul orelor 21.30, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gheorghe Şincai din Alba Iulia, a pierdut controlul asupra acestuia şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce era oprit pe marginea părții carosabile.

După accident, bărbatul şi-a continuat drumul până la intersecţia străzii Doinei cu strada Oborului unde a intrat în coliziune cu insula de separare a sensurilor de mers.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din analiza mostrelor de sânge, care i-au fost recoltate imediat după incident, au rezultat valori de 2,25 g 0/00 alcool pur în sânge (prima probă) respectiv 2,10 g 0/00 alcool pur în sânge (a doua probă).

În cursul zilei de azi, 24 mai 2017,, D.V. va fi prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro