Daniel Zdrânc, consilier județean PSD: „Prețul gunoaielor din Alba va crește necontrolat, dar asta va fi o nouă soluție salvatoare găsită de cei doi conducători – Hava și Dumitrel”

Îndosariat în: Politică |

Este deja o certitudine faptul că depozitul de deşeuri de la Galda de Jos reprezintă eşecul unei administraţii judeţene care nu a pus în niciun caz pe primul plan interesul locuitorilor judeţului!

Să ne aducem aminte cum Ion Dumitrel a anunţat, rând pe rând, mai multe termene de finalizare a depozitului de deşeuri de la Galda de Jos: 1 iulie 2015, apoi 1 octombrie 2015, după care a avansat data de 30 mai 2016, sau 30 iunie 2016, ulterior 26 septembrie. E clar că sunt doar poveşti!

De fapt, realitatea este una singură: timp de peste 12 ani, conducerea judeţului ne-a oferit nouă, cetăţenilor, minciuni frumos ambalate, fie în portocaliu, fie în galben, după cum au fost vremurile şi oamenii. Aşa că acum am ajuns să ni se spună, chiar de cei din conducerea Consiliului Judeţean, că avem motive şi chiar ar trebui să ne bucurăm: vom depozita gunoiul în alte judeţe mai dezvoltate. Bucurie, da, ce să spunem, o fi pentru ei, dar noi, care plătim pentru gunoi mai mult decât alte judeţe vecine, cum să spunem că e bine? Nu e bine deloc! Nu e bine şi pentru că sub conducerea PDL-PNL Alba a fost mereu în topul şomajului din Regiunea Centru şi… ei ne-au spus să ne bucurăm?!

Acum ne anunță cu dezinvoltură că la Cristian (Sibiu) nu se mai mai pot depozita gunoaiele, asta dupa ce în Ianuarie anul acesta primarul Mircea Hava declara în presa următoarele:

”E datoria noastră, ca administratori, să găsim soluții încă înainte de a apărea problemele. Nu am așteptat să se facă 10, 11, 17… și am prelungit înțelegerea cu cei de acolo pentru a putea depozita în continuare la ei, până la finalizarea investiției de la Galda de Jos, când lucrurile vor intra în normal și la noi în zonă.„

Cu siguranță că dacă în viitor gunoaiele vor fi depozitate la Tîrgu Jiu, prețul va crește necontrolat la nivelul întregului județ, dar asta va fi de fapt o nouă soluție salvatoare gasită de cei doi conducători Hava și Dumitrel!

Oare acum ne vor răspunde la întrebările pe care le-am adresat încă din 2015?

De ce a tergiversat Ion Dumitrel şi Consiliul Judeţean 3 ANI începerea lucrărilor la noua groapa ecologică?

Cine raspunde pentru faptul că locuitorii judeţului pe lângă faptul că au plătit un preţ dublu sau chiar triplu pentru salubrizare în ultimele luni ajung acum în situaţia de a trăi îngropaţi în gunoaie?

Cu cât vor creşte preţurile la gunoi în următoarea perioadă?

Consilier judeţean PSD, 
Daniel Zdrânc

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Un răspuns pentru Daniel Zdrânc, consilier județean PSD: „Prețul gunoaielor din Alba va crește necontrolat, dar asta va fi o nouă soluție salvatoare găsită de cei doi conducători – Hava și Dumitrel”

  1. problema gunoailor trebuie rezolvata cat mai rapid!

    dan.toro
    15.05.2017 la 6:01
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro