Joi, 22 decembrie 2016: Ședință ordinară a Consiliului Local Alba Iulia. Vezi proiectele aflate pe ordinea de zi

Îndosariat în: Administrație |

Consiliul Local al municipiului Alba Iulia este convocat în şedinţă ordinară, pentru data de 22 decembrie 2016, cu următorul PROIECT AL ORDINII DE ZI:

I. Proiecte de hotărâri privind:

1.     Rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Alba Iulia pe anul 2016
2.     Aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale, alte taxe, taxe speciale şi amenzile aplicabile în anul 2017
3.     Acordarea de facilităţi fiscale unor persoane juridice
4.     Poziţia Consiliului local al municipiului Alba Iulia în Dosarul penal 839/P/2016
5.     Modificarea statului de funcţii a aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, Direcţiei de asitenţă socială, Serviciului public „Administrarea patrimoniului local” şi Serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă
6.     Stabilirea costului mediu lunar de întreţinere şi a contribuţiei lunare de întreţinere a persoanelor vârstnice instituţionalizate în Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia şi/sau a susţinătorilor legali ai acestora
7.     Încheierea unui protocol de colaborare între Primăria municipiului Alba Iulia şi Fundaţia ”Inter Art” Aiud în direcţia derulării unor activităţi cultural-artistice convenite în vederea valorificării patrimoniului cultural al Municipiului Alba Iulia
8.     Încheierea unui protocol de cooperare între Municipiul Alba Iulia şi Institutul Teologic Romano-Catolic Alba Iulia
9.     Participarea Municipiului Alba Iulia în cadrul proiectului ”Îmbunătăţirea reţelei de valorificare a plasticului folosind tehnicile economiei circulare”, acronim PLASTIC CIRCLE, (Improvement of the plastic packaging waste chain from a circular economy approach), finanţat în cadrul programului european HORIZON 2020
10.     Aderarea Municipiului Alba Iulia, în calitate de Membru la Clusterul DISCOVER TRANSYLVANIA’S REACHES
11.     Alocarea unei sume de bani din bugetul local pe anul 2016 pentru Parohia Ortodoxă Bărăbant, Alba Iulia
12.     Aprobarea Planului de acţiuni pentru dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul municipiului Alba Iulia pentru anul 2017
13.   Încheierea    actului    adiţional    nr.    2    la    Contractului    nr. 109752/2625/22.12.2015 încheiat între Municipiul Alba Iulia prin Direcţia de asistentă socială si Asociaţia Non-Guvernamentală ”Maria Beatrice” Alba Iulia
14.     Încheierea    actului    adiţional    nr.    2    la    Contractul    nr. 109748/157/22.12.2015 încheiat între Municipiul Alba Iulia prin Direcţia de Asistenţă socială si Asociaţia pentru consiliere si asistenţă specializată ”A.C.A.S” Alba Iulia
15.     Aprobarea si finanţarea Planului de acţiuni aferent anului 2017 în cadrul parteneriatului cu Societatea naţională de Cruce Rosie din România, filiala Alba
16.     Aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza SF pentru obiectivul de investiţii ”Modernizare strada Iasomiei – Pâclisa, Alba Iulia”
17.     Aprobarea declanşării procedurii de expropriere a unor imobile (terenuri) situate în Alba Iulia, strada izvorului şi Nicolae labiş situate pe amplasamentul lucrării : ”Modernizare drumuri în zona Dealul Furcilor : străzile Izvorului, Nicolae Labis si Barbu Lăutaru”
18.     Aprobarea unor documentaţii de urbanism :
Art.1: Avizează Planul Urbanistic Zonal „REGLEMENTARE ZONA SERVICII PENTRU CIMITIRUL MUNICIPAL – SPATIU MULTIFUNCŢIONAL SI PARCAJE, ALBA IULIA, B-dul INCORONARII , solicitant MUNICIPIUL ALBA IULIA”, conform planului de situatie anexat,
Art.2: Aprobă Planul Urbanistic Detaliu „C0NSTRUIRE LOCUINTE COLECTIVE, ALBA IULIA, STR. CALEA MOTILOR, NR. 125, solicitant SAVINI PIERSANTE”, conform planului de situatie anexat,
Art.3: Aprobă Planul Urbanistic Detaliu „CONSTRUIRE LOCUINTA FAMILIALA SI DOUA LOCUINTE SEMICOLECTIVE – MODIFICARE PUD aprobat prin HCL NR.115/04.2016, ART.8, ALBA IULIA, STR. VALEA POPII, solicitant GIURGIU ELENA”, conform planului de situatie anexat,
Art.4: Aprobă Planul Urbanistic Zonal „.MODIFICARE PUZ ZONA DE LOCUINTE INDIVIDUALE aprobat prin HCL NR 195/06.2013, ART.8, ALBA IULIA, STR. BASMULUI, ODISEEA si OLIMP, solicitant SC REGGIO IMOBILIARE SRL”, conform planului de situatie anexat.
19.     Propunerile de atribuire în proprietate a terenului aferent caselor particulare
20.     Expertiza tehnică extrajudiciară efectuată în Dosar nr. 6930/176/2016 aflat pe rol la Judecătoria Alba Iulia
21.     Aprobarea încheierii unui act adiţional la contractul de concesiune nr.101.856/2015 încheiat între municipiul Alba Iulia si S.C.PERFECT FOOD SERVICES S.R.L.-D
22.     Aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unui terenuri situate în municipiul Alba Iulia, pentru amplasare panouri publicitare
23.     Aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumparare a unei locuinţe construite din fonduri A.N.L., situate administrativ în municipiul Alba Iulia, str.Vânatorilor, nr.38, bl.DIC, ap.13
24.     Aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumparare a unei locuinţe construite din fonduri A.N.L., situate administrativ în municipiul Alba Iulia, str.Vânatorilor, nr.32A, bl.CIC, et.2, ap.9
25.     Aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumparare a unei locuinţe construite din fonduri A.N.L., situate administrativ în municipiul Alba Iulia, str.Vânatorilor, nr.38, bl.DIC, ap.4
26.     Aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumparare a unei locuinţe construite din fonduri A.N.L., situate administrativ în municipiul Alba Iulia, str.Vânatorilor, nr.38, bl.DIC, ap.17
27.     Aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumparare a unei locuinţe construite din fonduri A.N.L., situate administrativ în municipiul Alba Iulia, str.Arieşului, nr.37, bl.235, ap.19
28.     Aprobarea încheierii contractului de vânzare-cumparare a unei locuinţe construite din fonduri A.N.L., situate administrativ în municipiul Alba Iulia, str.Vânatorilor, nr.38, bl.DIC, ap.7

II     Diverse
III     Stabilirea datei şedinţei Consiliului local al municipiului Alba Iulia pentru luna ianuarie 2017

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro