Mesajul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, 2016

Îndosariat în: Actualitate |

De Crăciun, „îl simţim aproape pe Cuvântul care s-a făcut trup, îl ştim om adevărat, unul dintre noi, om printre oameni şi în oameni, căci s-a îmbrăcat în natura noastră omenească”, amintește ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, în Scrisoarea pastorală cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, adresată credincioşilor, persoanelor consacrate şi clerului din Arhidieceza Romano-Catolică de București.

Referindu-se la faptul că celebrarea Crăciunului are loc noaptea – între 24 și 25 decembrie –, Arhiepiscopul Mitropolit de București arată că, întrupându-se, Fiul lui Dumnezeu a luat asupra sa întunericul din lume, adică nefericirea oamenilor, neîmplinirile, pasiunile şi păcatele, „tot necazul şi întreaga mizerie spirituală a unei lumi fără Dumnezeu”. „Iar noi – adaugă ÎPS Ioan –, celebrând Crăciunul în miez de noapte, recunoaştem că iubirea lui Dumnezeu este mai tare şi decât noaptea cea mai neagră. Gloria lui Dumnezeu ne învăluie în lumină şi astfel, ştim că Naşterea Domnului este un mister, că Isus se naşte şi astăzi în casele din cele mai sărace cartiere şi localităţi, în cel sărac, neinstruit sau needucat, în cel închis, în cel persecutat, dispreţuit, torturat etc. Isus se naşte în cel bolnav, în cel lipsit de cele necesare traiului, în cel fără loc de muncă, în necunoscutul respins de toţi. Isus se naşte acolo unde este nevoie de pace şi de iubire, unde se suferă şi se speră; Isus se naşte şi acolo unde se construieşte o lume mai bună şi mai dreaptă. El se naşte şi pe altarele Sfintei Maici Biserici – Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică – în Sfânta Euharistie, iar noi împărtăşindu-ne, Isus se naşte şi-n inimile noastre”.

„Crăciunul este începutul unui parcurs pe care Isus îl va străbate pe drumurile oamenilor, amestecându-se cu ei”, iar „meditarea misterului Naşterii Domnului – mai spune Arhiepiscopul, citându-l pe Sf. Ioan Gură de Aur –, trebuie să inspire viaţa noastră de creştini”. „Cuvântul care s-a făcut trup pentru a locui printre noi, împins fiind numai de iubirea care vrea mântuirea tuturor, ne învaţă să ne deschidem către fraţii noştri cu umilinţă, cu iubire, cu slujire în toate, până la jertfirea de sine. […] Ascultând de învăţătura lui Isus, noi ne îmbrăcăm în lumină şi astfel, purtăm în noi şi pretutindeni bucuria, binele şi pacea”. ÎPS Ioan încheie urând preoților, călugărilor, călugărițelor și laicilor din Arhidieceza Romano-Catolică de București, precum și tuturor persoanelor de bunăvoință Sărbători Fericite şi Mulţi Ani!.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro