Pagube de circa 10.000 de lei, în urma unui incendiului produs la un depozit de lemne din Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

Pagube de circa 10.000 de lei au fost înregistrate în urma unui incendiul izbucnit marți, 1 august 2017, la un depozit de lemne situat pe strada Mihail Kogălniceanu din Alba Iulia. Potrivit ISU Alba, cauza probabilă a incendiului o reprezintă un cablu electric defect.

Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit ieri, la ora 09:29, în municipiu, pe str. Mihail Kogălniceanu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia unui depozit de lemne aparținând unei societăți comerciale. Pompierii militari au acționat cu trei autospeciale complexe de intervenție.

Ca urmare a acestui incendiu, au ars acoperișul depozitului de lemne confecționat din lemn și învelitoare din tablă și plăci de azbociment pe o suprafață de aproximativ 200 mp, 10 mc de material lemnos și 20 ml de conductori electrici.

Cauza probabilă a acestui incendiu o reprezintă un cablu electric defect.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al judeţului Alba reaminteşte cetăţenilor câteva măsuri privind instalațiile electrice, şi anume:

– nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
– nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
– nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro