Premieră de 1 Martie la Alba Iulia: Un șnur de aproape 3000 de metri va înconjura Cetatea Alba Carolina

Îndosariat în: Actualitate |

Trei tineri creativi şi orientaţi spre a face bine, cu sprijinul Primăriei Alba Iulia, şi-au propus să împletească un şnur de mărţişor imens, de aproape 3000 de metri, cât sa străbată tot traseul din Șanțurile Cetății din Alba Iulia.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, principalul scop al acestei inedite activităţi este cel de a socializa şi integra copiii din centrele de plasament de la noi. Pînă acum, cel puţin 5 centre şi-au anunţat prezenţa la această acţiune.

“Avem acordul Primăriei Municipiului Alba Iulia pentru organizarea acțiunii, dar avem nevoie și de fonduri, deoarece costurile se ridica undeva la 3000 lei. Aproximativ 1200 lei materialul pentru snurul de martisor, iar ulterior evenimentului vom oferi copiilor din centrele de plasament o masa festiva și participarea la o piesa de teatru, costuri ce ajung undeva la 1800 lei. Vom colecta fonduri începând cu data de 20 februarie, timp de o săptămână, urmând fix în data de 1 Martie sa desfășurăm evenimentul”, au declarat organizatorii.

Pe lângă fonduri, mărţişorul Cetăţii Alba Carolina mai are nevoie şi de oameni. “Vino și tu,și tu,și tu să împletim acest șnur alături de copii!”– este invitaţia pentru toţi cei care doresc să participle şi să ajute mânuţele de copii să împodobească şanţurile Cetăţii.

Panglici albe şi roşii, a câte 10 metri, vor fi împărţite albaiulienilor poziţionaţi de-a lungul traseului, urmând ca, odată împletite, să fie legate între ele, formând mărţişorul Cetăţii.

După eveniment, trupa Skepsis va pune în scenă, gratuit, o piesă de teatru, organizatorii având în plan şi o masă festivă pentru cei mici.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro