Tânăr dat în urmărire națională surprins de polițiștii din Alba Iulia la volanul unui autoturism pe care în furase din Aiud

Îndosariat în: Actualitate |

Vineri, 28 aprilie 2017, în jurul orelor 15.30, poliţiştii rutieri din Alba Iulia au oprit în trafic, pe strada Tudor Vladimirescu din Alba Iulia, un autoturism ce era condus de H.G.B., de 29 de ani, din Alba Iulia.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul condus de bărbat fusese sustras, cu puţin timp în urmă, din municipiul Aiud, iar furtul fusese sesizat de către administratorul unui service auto.

Totodată, poliţiştii au constatat că tânărul era urmărit, la nivel naţional, din data de 16 aprilie 2017, fiind dispărut de la domiciliu, fapt reclamat de către familia sa.

Se pare că, în după amiaza zilei de 28 aprilie, în jurul orelor 13.00, tânărul a profitat de faptul că un autoturism a fost lăsat în incinta unui service auto, cu cheile în contact, l-a sustras şi s-a deplasat cu el în municipiul Alba Iulia.

Tânărul a fost preluat, pentru cercetări, de către poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Aiud, iar faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, iar ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud care a dispus cercetarea sa sub control judiciar.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro