Tânăr de 26 de ani din Zlatna sancționat contravențional de jandarmii din Alba Iulia pentru tulburarea liniștii publice

Îndosariat în: Actualitate |

Ieri, 5 martie 2017, în jurul orei 22.30, P.A.Petru, în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Zlatna, a hotărât să asculte muzică într-un apartament din Alba-Iulia, unde locuieşte fără forme legale.

Aflat în stare avansată de ebrietate, acesta a reglat volumul aparatului muzical la o intensitate mult prea mare pentru a fi tolerată de vecinii săi, care se pare că ori nu au agreat genul muzical preferat de tânăr ori – aşa cum este normal – voiau să doarmă la acea oră.

Anunţaţi printr-un apel la 112, echipajul de jandarmi s-a prezentat la uşa bărbatului şi i-a solicitat acestuia să oprească muzica. Bărbatului i-au fost explicate pe îndelete consecinţele pe care le-a avut fapta sa, în final acesta recunoscând că a greşit şi că regretă fapta comisă. Jandarmii l-au sancţionat pe bărbat cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.

Recomandăm cetăţenilor să evite acest tip de conduită, să semnaleze prompt prin apel la 112 situaţiile de genul celei evidenţiate mai sus şi îi asigurăm că jandarmii vor interveni oportun în toate cazurile în care vor fi solicitaţi.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro