Trupe din 10 țări vor participa între 11 și 15 mai la Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „APOLLO” – 2017, de la Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

Între 11 și 15 mai 2017, la Alba Iulia se va desfășura cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru tineret „APOLLO”.

Proiectul urmăreşte capitalizarea impactului avut de primele ediţii, dorind să extindă dimensiunile vieţii sociale şi cultural-artistice a tinerilor din Alba Iulia, să diversifice oferta cultural-artistică a municipiului şi să promoveze imaginea acestuia pe plan internaţional. Acest proiect doreşte să confere continuitate unui demers cultural unic în România prin specificul său.

Evenimentul, realizat anual din 2014, este o invitaţie deschisă adresată trupelor şi companiilor tinere din toată lumea de a se întâlni, de a învăţa prin schimb de experienţă şi de a oferi spectacole reprezentative publicului albaiulian.

Pentru Apollo graniţele dintre profesionişti şi amatori dispar, totul reducându-se la esenţă: actul artistic ca pasiune, devotament, dăruire, transformare!

La ediţia din acest an s-au înscris 34 de grupuri şi companii de teatru, 6 din România şi 28 din străinătate. Selecţia grupurilor participante a fost întreprinsă cu multă atenţie pentru a întregi o ofertă atractivă de spectacole. Procesul de selecţie a spectacolelor a ţinut cont de calitatea expresiei artistice, viziunea regizorală, capacitatea spectacolelor de a se adresa unui public internaţional şi de a depăşi barierele de limbaj.

În urma procesului de selecţie vor fi prezente la Alba Iulia în perioada 11.05.2017 – 15.05.2017, invitaţi din Germania, Spania, Israel, Italia, Muntenegru, Ucraina, Moldova, Olanda, Cehia şi fireşte,  România:

Grupuri din străinătate:
-The Wild Bunch (Berlin, Germania)
-Theatretk (Valencia, Spania)
-Neve Eliezer (Tel Aviv, Israel)
-Il Luogo in Buio (Castellamare di Stabia, Italia)
-Kolasin Theatre (Kolasin, Muntenegru)
-Theatrum Mundi (Chernihiv, Ucraina)
-Teatrul Republican Dramatic “B.P.Hasdeu” (Cahul, Moldova)

Grupuri din România
-Ludic (Iaşi)
-Eterdanceshow (Cluj Napoca)
-Ludum (Deva)
-Studio24 (Bucureşti)
-Truverii (Bucureşti)
-Skepsis (Alba Iulia)
-DelArt (Alba Iulia)

Timp de 4 zile, cât va dura festivalul, publicul va avea ocazia de a asista la reprezentaţii diverse, evenimentul având un pronunţat caracter intercultural – grupurile invitate provenind din ţări diferite, medii sociale diferite, având orientări şi viziuni teatrale diferite.

La primele ediţii ale festivalului scopul de a atrage un număr mare de spectatori la fiecare reprezentaţie a fost atins aşa că ne aşteptăm ca acelaşi lucru să se întâmple şi la ediţia a patra.

Festivalul are şi un caracter formativ – membrii grupurilor invitate vor participa la ateliere de formare coordonate de Michal Hecht (Academia de Arte ale Spectacolului, Praga) şi sesiuni de discuţii coordonate Dr. Joke Elbers (Academia de teatru, Amsterdam) în scopul facilitării schimbului de experienţă, dezvoltării abilităţilor artistice şi împărtăşirii unor concepte de management artistic şi cultural tuturor participanţilor.

Festivalul nu este unul bazat pe competiţie, urmărind să ofere grupurilor şi companiilor tinere din ţară şi străinătate posibilitatea de a forma legături, punţi de colaborare artistică, de a-şi dezvolta performanţa artistică şi abilităţile de scenă învăţând, descoperind şi explorând împreună spiritul de toleranţă şi cooperare prin intermediul artei.

Nu se acordă premii ierarhizate sau distincţii speciale, fiecare grup concurează doar pentru a câştiga aplauzele spectatorilor, Apollo răsplătind devoţiunea, pasiunea şi dăruirea artiştilor. Toate grupurile participante vor primi trofee originale – opere de artă create de Ştefan Balog (Fundaţia Inter-Art, Aiud).

Arta plastică va fi reprezentată din nou în festival prin organizarea unei expoziţii internaţionale de afişe şi a unei expoziţii personale de afişe satirice la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. În fiecare an Festivalul Apollo include în programul său alte evenimente culturale şi artistice care au legătură cu teatrul şi care subliniază legătura dintre arte. Din doi în doi ani festivalul găzduieşte Expoziţia Internaţională de Afişe a cărei scop este de a aborda afişul ca pe un obiect de artă. Artişti din întreaga lume sunt provocaţi să creeze versiuni originale de Afiş pe o temă dată. Pentru această ediţie, tema a fost „Break a Leg!”. Au fost înscrişi 24 de artişti,  4 din străinătate şi  20 de artişti din ţară. Expoziţia Internaţională de Afişe va fi deschisă în cadul festivalului la Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi este organizată cu sprijinul Fundaţiei „Inter-Art” Aiud şi al Centrului Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud.

Evenimentul este o componentă a proiectului cadru Alba Iulia are Skepsis! şi are o valoare estimativă de 105.460 lei. Asociaţia Grupul Skepsis, în calitate de Organizator şi leader de proiect, îşi asumă cu sprijinul partenerilor pe proiect asigurarea sumei de 91.460 lei. Diferenţa este asigurată cu ajutorul Sponsorilor.

Dacă la prima ediţie festivalul a pornit pe baza unei finanţări din fonduri europene prin programul Tineret în Acţiune, continuitatea lui este rezultatul unui veritabil parteneriat social, exprimând dorinţa tinerilor de a se implica în dezvoltarea vieţii sociale şi culturale a comunităţii. Mai multe instituţii, organizaţii şi sponsori sprijină în fiecare an implementarea acestuia. Primăria Municipiului Alba Iulia este în fiecare an principalul partener al proiectului, contribuind cu 25% din valoarea sa.

Sunt absolut convins că aceşti tineri sunt aici, la Alba iulia, pentru a ne face să înţelegem că orice formă de artă are menirea de a ne lărgi orizonturile. Momente magice şi aplauze intense pot veni si pentru cei de pe scenă în care teatrul se prezintă nu doar cum este sau cum a fost, ci cum va fi: neconvenţional, împletindu-şi destinul cu pasiunea, ritmul şi talentul tinerilor de azi. Festivalul “Apollo” creşte precum personajul mitologic, devenind unul dintre argumentele puternice cu care Alba Iulia va putea surprinde în urmatorii ani, pe oricine, indiferent de generaţie” Mircea Hava, primar.

Evenimentul este organizat de Asociatia Grupul Skepsis, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba , Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Fundaţia “Inter-Art” Aiud , Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Fundaţia Comunitară Alba.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro