Rămâi conectat

Actualitate

1 Martie 2025: Șoferițele din Alba Iulia, „amendate” cu mărțișoare de către polițiști rutieri

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Ca în fiecare an, poliţiştii albaiulieni au respectat tradiţia de a le oferi mici simboluri ale primăverii femeilor aflate la volan sâmbătă dimineața, în prima zi a lunii martie 2025.

Sâmbătă, începând cu ora 10.00, echipajele de la Rutieră au putut fi zărite în mai multe zone din județ, oprind maşinile conduse de doamne şi domnişoare. Nu au împărţit amenzi şi nici măcar nu au cerut „actele la control”, ci au oferit câte un mărţişor, împreună cu urări de bine şi sfaturi de conducere preventivă.

Şoferiţele au fost plăcut surprinse de gestul oamenilor în uniformă, unele probabil aşteptându-se să primească amendă sau să fie mustrate.

„Mă bucur că am avut ocazia să primesc un mărțișor de la Poliția Română, deși inițial am avut emoții. Ulterior mi-a trecut prin minte că poate sunt oprită pentru mărțișor”, a spus una dintre șoferițele ”trase de dreapta”.

„Le mulțumesc din suflet, nu m-am așteptat. Mă gândeam că cine știe de ce mă opresc, nu am aprins farurile sau ceva. Vă doresc o primăvară frumoasă, vă mulțumesc din suflet. Vă pup pe toți”, este mesajul unei doamne pentru polițiștii din Alba.

Poliţiştii de la Rutieră au împărţi flori şi mărţişoare și la nivelul subunităților din județ, au transmis reprezentanții IPJ Alba.




Actualitate

Accident rutier pe strada Regimentul V Vânători, din Alba Iulia. O persoană, încarcerată într-o autoutilitară

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Traficul rutier este blocat, sâmbătă seara, pe strada Regimentul V Vânători din municipiul Alba Iulia, în zona de dinaintea podului peste râul Mureș, în urma unui accident rutier.

Potrivit primelor informații, în eveniment sunt implicate un autoturism și o autoutilitară. O persoană aflată în autoutilitară a rămas încarcerată și, conform datelor inițiale, ar fi fost inconștientă.

La locul accidentului intervine Detașamentul de Pompieri Alba Iulia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD.

În momentul de față, pompierii acționează pentru extragerea persoanei încarcerate din autoutilitară. Din autoturism s-au autoevacuat două persoane, care sunt evaluate medical la fața locului.

Polițiștii se află la locul producerii accidentului și efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru fluidizarea traficului rutier.

ACTUALIZARE: „Persoana a fost extrasă din autoutilitară de către pompierii militari, conștientă, fiind predată echipajului medical în vederea evaluării și transportului acesteia la spital”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

ÎPS Părintele Arhiepiscop Irineu, prezent la evenimentul comemorativ dedicat Episcopului Márton Áron

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

ÎPS Părintele Arhiepiscop Irineu a participat sâmbătă, 12 septembrie 2026, la evenimentul comemorativ „Să-l cunoaștem pe Venerabilul nostru Episcop”, organizat la Alba Iulia cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea Episcopului romano-catolic Márton Áron.

Manifestarea s-a desfășurat la Palatul Principilor Transilvaniei, începând cu ora 10.30, fiind organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, în colaborare cu Centrul Cultural Palatul Principilor.

Evenimentul a reunit ierarhi romano-catolici și greco-catolici din România, reprezentanți ai autorităților județene și locale, clerici, cadre didactice, oameni de cultură, invitați și numeroși credincioși.

Conferința a fost dedicată vieții, personalității și moștenirii spirituale a Episcopului Márton Áron, care a păstorit Dieceza de Alba Iulia în perioada 1938–1980. Prin intermediul prelegerilor susținute în limba română, participanții au avut ocazia să descopere mai îndeaproape figura și mărturia de credință a venerabilului ierarh, precum și contribuția sa la viața spirituală și comunitară.

Manifestarea de la Alba Iulia se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul Anului comemorativ Márton Áron, instituit la nivel național cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la nașterea Episcopului. Demersul urmărește readucerea în atenția publicului a personalității și moștenirii sale spirituale, precum și promovarea unei mai bune cunoașteri a vieții și activității sale.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia