Învățământ-Cultură
10 elevi de la Colegiul Economic vor reprezenta județul Alba la Târgul Internaţional al Firmelor de exerciţiu de la Plovdiv, Bulgaria
Zece elevi din clasa XI-a A, de la Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian” din Alba Iulia, vor reprezenta judeţul Alba la Târgul Internaţional al Firmelor de Exerciţiu, ce va avea loc în perioada 16-19 aprilie 2013, la Plovdiv, în Bulgaria
“Firmele de exerciţiu F.E. Xieco Leasing SRL (coord. de prof. Carmen Ciocan) şi F.E. Echipro SRL (coord. de prof. Felicia Beca) au obţinut cele mai multe premii la Târgul local al firmelor de exerciţiu desfăşurat la Alba Iulia în data de 3 aprilie 2013.
Lor le va reveni misiunea de a convinge juriul internaţional că îşi merită titlurile obţinute pe plan local. Misiunea este cu atât mai grea cu cât competiţia este mai strânsă, însă, experienţa câştigată în anii anteriori la astfel de târguri de profil din Praga, Bratislava, Celje şi Plovdiv, sperăm să îşi spună cuvântul”, a transmis Lavinia Dobra, purtătorul de cuvânt al Colegiului Economic.
Cele 8 premii obţinute până acum în competiţii internaţionale, dar şi coordonarea şi pregătirea atentă a profesorilor însoţitori, Ramona Cucea, Felicia Beca şi Dan Anca, vor fi valorificate la maximum de către reprezentanţii judeţului Alba.
Autorităţile judeţene au răspuns pozitiv demersului iniţiat de profesorii şi elevii Colegiului Economic D.P. Marţian din Alba Iulia, demonstrând şi de această dată interesul pentru viitorii antreprenori din judeţul Alba. Prin participarea la astfel de târguri elevii dobândesc şi îşi dezvoltă competenţe şi aptitudini antreprenoriale, precum şi competenţe lingvistice şi IT.
Metoda de predare „firmă de exerciţiu” presupune parcurgerea şi desfăşurarea tuturor activităţilor dintr-o firmă reală transpuse în cadrul unei firme virtuale. Sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Alba face posibilă remarcarea învăţământului românesc în competiţii internaţionale, precum şi punerea în valoare a tinerilor antreprenori, care vor obţine experienţă şi vor face şi mai cunoscut judeţul nostru.
FOTO: ARHIVĂ
Învățământ-Cultură
Bacalaureat 2026: Rată de promovare de 100% și 59 de medii peste 9, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia
Toți cei 143 de absolvenți ai Promoției 2026 „Constantin Brâncuși – 150” ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au promovat examenul național de Bacalaureat din acest an.

Potrivit reprezentanților instituției de învățământ, 59 dintre absolvenți au obținut medii cuprinse între 9,00 și 9,93, confirmând nivelul ridicat al rezultatelor înregistrate la sesiunea din acest an.
La probele scrise, candidații au obținut 12 note de 10: zece la matematică, una la fizică și una la limba și literatura română.
Cea mai mare medie a fost obținută de absolventul Claudiu Stanciu, care a încheiat examenul de Bacalaureat cu media 9,93.
Reprezentanții colegiului au transmis felicitări absolvenților pentru rezultatele obținute, apreciind efortul și perseverența de care au dat dovadă pe parcursul pregătirii pentru examen. Totodată, au adresat mulțumiri cadrelor didactice și personalului militar pentru implicarea în pregătirea elevilor, precum și părinților pentru sprijinul oferit de-a lungul anilor de studiu.
Învățământ-Cultură
Tarife noi la căminele studențești din Alba Iulia: Studenții la taxă vor plăti mai puțin în anul universitar 2026–2027
Studenții Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia vor plăti aceleași tarife de cazare în cămine dacă sunt admiși pe locuri finanțate de la buget, în timp ce cei care ocupă locuri cu taxă vor beneficia de reduceri semnificative în anul universitar 2026–2027. Decizia a fost aprobată de Senatul universității în ședința din 24 iunie 2026.

Hotărârea a fost adoptată la propunerea Consiliului de Administrație și stabilește noile tarife de cazare pentru toate cele cinci cămine studențești ale Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Totodată, senatorii au aprobat eliminarea din baza de calcul a tarifelor a criteriului privind gradul de ocupare al camerelor, astfel încât costul cazării nu va mai depinde de numărul de studenți care locuiesc într-o cameră.
Tarife neschimbate pentru studenții finanțați de la buget
Conducerea universității a decis să mențină aceleași tarife practicate și în anul universitar precedent pentru studenții admiși pe locuri subvenționate de la buget.
Astfel, aceștia vor achita:
- 300 de lei/lună în căminele studențești nr. 1, 2 și 3;
- 280 de lei/lună în Căminul nr. 4;
- 350 de lei/lună în Căminul nr. 5.
Prin această măsură, universitatea urmărește să păstreze costurile de cazare la un nivel accesibil pentru studenții care beneficiază de finanțare de la stat.
Reduceri importante pentru studenții care ocupă locuri cu taxă
Vești bune vin și pentru studenții admiși pe locuri cu taxă. Față de anul universitar 2025–2026, când tarifele variau între 560 și 700 de lei pe lună, începând din toamna acestui an acestea vor fi reduse la:
- 500 de lei/lună în căminele nr. 1, 2 și 3;
- 450 de lei/lună în Căminul nr. 4;
- 550 de lei/lună în Căminul nr. 5.
În funcție de cămin, reducerea ajunge la 150 de lei pe lună, ceea ce înseamnă economii consistente pe parcursul întregului an universitar.
Tarifele reflectă costurile de administrare și confortul oferit
Potrivit conducerii Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, nivelul tarifelor a fost stabilit în funcție de costurile de administrare și întreținere ale căminelor, precum și de gradul de confort oferit de fiecare spațiu de cazare.
În același timp, instituția și-a propus să mențină un echilibru între sustenabilitatea financiară a serviciilor de cazare și accesibilitatea acestora pentru studenți, în contextul creșterii cheltuielilor de funcționare.
Tarifele de cazare în căminele studențești pentru anul universitar 2026–2027
| Cămin | Locuri finanțate de la buget | Locuri cu taxă |
|---|---|---|
| Căminele nr. 1, 2 și 3 | 300 lei/lună | 500 lei/lună |
| Căminul nr. 4 | 280 lei/lună | 450 lei/lună |
| Căminul nr. 5 | 350 lei/lună | 550 lei/lună |
Noile tarife vor intra în vigoare odată cu începutul anului universitar 2026–2027 și fac parte din pachetul de măsuri administrative aprobate de Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru organizarea noului an academic.
-
Sportacum o lunăPreședintele Mihai Dăscălescu și antrenorul Dragoș Militaru, dați afară de la CSM Unirea Alba Iulia
-
Actualitateacum 3 zileSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimarul Gabriel Pleșa a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență: „Dacă STP nu reia cursele, vom aduce temporar un alt operator de transport”
-
Actualitateacum 4 săptămâniSalariile a peste 200 de angajați de la STP nu au mai fost plătite, după refuzul Municipalității de a mai plăti compensația contractuală
-
Administrațieacum 3 săptămâniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Administrațieacum o săptămânăAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 7 zileGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Sportacum o lunăCSM Unirea Alba Iulia a depus memoriu la TAS în legătură cu CSL Ștefăneștii de Jos și stabilirea celei de-a cincea echipe promovate în Liga a 2-a