100 de familii defavorizate for fi sprijinite în această iarnă de membrii cluburilor Leo și Lions din Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

Lions-Alba-Iulia-actiune-umanitara-dec-2014Membrii cluburilor LEO și LIONS din Alba Iulia sprijină și în această iarnă 100 de familii defavorizate din județul Alba, în cadrul proiectului ”Dar din dar”. La fel ca și anii trecuți, familiile cu posibilități reduse vor primi alimente neperisabile, dulciuri și produse de igienă personală.

Acțiunea a devenit tradiție pentru organizația din Alba Iulia, fiind realizată, în fiecare iarnă, din 2007, și sprijinită de Clubul Lions Lippstadt din Germania.

Președintele clubului din Alba Iulia, Mihail David a fost invitat recent în orașul partener, pentru primirea alimentelor, fiind întâmpinat de primarul orasului Lippstadt, Christof Sommer, de președintele Clubului Lions Lippstadt, Reinhart Buecker, împreună cu boardul Clubului.

Familiile defavorizate vor fi selectate la recomandarea caselor, parohiilor, profesorilor sau a cunoștințelor membrilor clubului. Mihail David a precizat că în acest an se dorește sprijinirea elevilor olimpici, care provin din familii cu posibilități reduse.

Lions Clubs International a luat naștere în 1917, în Statele Unite ale Americii, fiind una dintre cele mai mari organizații de servicii de voluntariat din lume. Această organizație este reprezentată în peste 200 de țări având 842 districte cu peste 45.000 de cluburi și peste 1.300.000 de membri. În România Districtul 124 este format din 53 de cluburi în care activează peste 1.200 de membri.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.