Actualitate
În 14 noiembrie va avea loc la Alba Mall cea de-a II-a ediție a Târgului „Lăsatu Secului pentru Trup și Suflet”
Ce ai în suflet, oamenii dragi din jurul mesei, dar și ce pui pe masă, toate-ți fac viața mai frumoasă. Înainte de post, regăsește gustul adevărat al bunătăților de altă dată, la Târgul – Lăsatu Secului pentru Trup și Suflet.
Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Primăria Alba Iulia și Consiliul Județean Alba vă invită să vă alăturați unui eveniment plin de gust și spirit, care marchează intrarea în postul Crăciunului. Târgul Lăsatu Secului pentru Trup și Suflet este un eveniment interactiv, în care publicul va simți emoția intrării în post, fascinaţia și atracţia pe care le exercită asupra tuturor perioada pregătirilor dinaintea marii sărbători în bucatăria românească tradițională.
Restaurante, pensiuni, mănăstiri și producători tradiționali vor oferi albaiulienilor posibilitatea să cunoască dărnicia tradiției românești desăvârșită de aroma rețetelor de post preparate cu pricepere în județul Alba.
Pentru că momentul prinderii postului trebuie privit, înainte de toate, din punct de vedere spiritual, organizatorii au invitat Corul Theotokos să participe la eveniment cu un recital de cântece bisericești.
Gospodinele vor putea regăsi pe rafturile pline ale producătorilor, bucate alese: murături, ulei presat la rece, pâine pe vatră, siropuri, turtă dulce, prăjituri de casă, dulcețuri, zacuscă, și alte mâncăruri gătite după rețete de post. Pentru că se apropie sezonul rece, producătorii prezenți la târg vă așteaptă și cu produse apicole, pentru întărirea sistemului imunitar: miere, propolis, faguri, polen. Expoziția este cu vânzare.
Evenimentul va avea loc în centrul comercial Alba Mall – galeria centrală, joi 14 noiembrie, cu începere de la ora 17.00.
Actualitate
ÎPS Irineu a săvârșit slujba de binecuvântare a Complexului de capele mortuare din incinta Cimitirului eparhial „Lumina Învierii” din Alba Iulia
Marți, 9 iunie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în municipiul Alba Iulia, cartierul Bărăbanț. Începând cu ora 10.00, ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de binecuvântare a Complexului de capele mortuare din incinta Cimitirului eparhial „Lumina Învierii”, situat în extremitatea nordică a cartierului Bărăbanț.

La finalul ceremoniei, ÎPS Irineu, inițiatorul proiectului de înființare a noului cimitir, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța sacră a spațiului destinat prohodirii celor trecuți în veșnicie.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul Alba Iuliei a spus: „La doi ani după inaugurarea noului cimitir, am reușit să edificăm aici o frumoasă capelă mortuară, pe care, astăzi, am sfințit-o. În ea, vor fi depuse, după cuviință și cu respect, trupurile neînsuflețite ale iubiților noștri adormiți întru Domnul. La momentul rânduit, se va oficia slujba înmormântării acestora, la care creștinii participă cu durerea firească a despărțirii temporare de o ființă dragă. Precum citim în cartea Ecclesiastului, vine ziua în care sufletul se întoarce la Dumnezeu, iar trupul lipsit de viață se așază în țărâna mormântului, până la învierea universală. Știind aceasta, nu avem motiv de disperare, ci credem cu tărie că trupul nostru muritor se va îmbrăca în nemurire. Deci, nu moartea va avea ultimul cuvânt, ci viața, deoarece mormintele noastre vor române goale, întocmai ca Mormântul lui Hristos din Ierusalim”.
În cadrul evenimentului, a luat cuvântul părintele arhid. Rafael Orzeiu, consilier economic în cadrul Eparhiei Alba Iuliei. Sfinția sa a prezentat etapele edificării Complexului de capele mortuare, subliniind faptul că noul edificiu cuprinde trei capele mortuare, o sală de îmbălsămare, un magazin de prezentare și un atelier destinat construcțiilor funerare. De asemenea, părintele consilier a punctat necesitatea noului Cimitir eparhial, amintind faptul că, în prezent, gradul de ocupare al cimitirelor din Alba Iulia este de peste 90%. În încheiere, părintele arhid. Rafael Orzeiu a mulțumit Arhipăstorului nostru pentru inițiativa de a înființa noul Cimitir eparhial și a edifica Complexul de capele.
Slujba de binecuvântare a Complexului de capele mortuare a fost săvârșită în prezența părinților consilieri eparhiali, a părinților protopopi din județul Alba și a numeroși clerici de pe raza protoieriei Alba Iulia. De asemenea, la eveniment au luat parte oficialități județene și reprezentanți ai administrației locale. Au luat cuvântul domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba, și domnul Gabriel Pleșa, Primarul Municipiului Alba Iulia, prilej cu care au evidențiat necesitatea noului Cimitir eparhial la nivel municipal, precum și efortul deosebit pe care Arhiepiscopia Alba Iuliei l-a depus în ultimii ani în vederea implementării acestui proiect deosebit de important pentru comunitatea locală.
Cimitirul eparhial „Lumina Învierii” a fost înființat de către Eparhia Alba Iuliei și a fost inaugurat în urmă cu doi ani, la data de 7 iunie 2024. Noul cimitir se întinde pe o suprafață de 5 hectare, având o capacitate de aproximativ 7.000 de locuri de veci pentru înmormântarea credincioșilor. Cimitirul dispune de trei capele, spații administrative și spații destinate serviciilor funerare pentru înmormântarea celor adormiți, fiind organizat după un plan de sistematizare modern cu parcele și locuri pentru morminte bine delimitate. În noul cimitir vor putea fi înmormântați credincioși ortodocși, dar și creștini de alte confesiuni.
Claudiu-Daniel Popa
Actualitate
Bărbat de 58 de ani din Alba Iulia, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud
Marți, 9 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din Municipiul Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 9 iunie 2026, de către Judecătoria Alba Iulia.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.
-
Mondenacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniMESAJE de Sfântul Gheorghe 2026. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 luniCe nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2026: Peste 900.000 de romani își serbează onomastica în 23 aprilie | albaiuliainfo.ro
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în Municipiul ALBA IULIA, la data de 21 aprilie 2026
-
Politicăacum o lunăGuvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată
-
Economieacum 2 luniLocuri de muncă disponibile în Municipiul ALBA IULIA, la data de 14 aprilie 2026
-
Actualitateacum o lună12-14 iunie: ALBA FEST 2026, în Piața Cetății din Alba Iulia
-
Administrațieacum 2 luniPlângerea prealabilă formulată de STP, actualul operator de transport local, repinsă în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia