240 de autorizații pentru serviciile de taximetrie din următorii 5 ani vor fi eliberate de Primăria Alba Iulia

Îndosariat în: Administrație |

taxi-alba-iuliaVineri, 11 octombrie 2013, va avea loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Alba Iulia în care se va supune aprobării Regulamentul privind organizarea şi executarea serviciului public de transport persoane în regim de taxi în municipiu. De asemenea se va supune aprobării caietul de sarcini şi contractul de delegare de gestiune pentru acest tip de transport.

Având în vedere faptul că în cursul lunii noiembrie 2013 expira actualele contracte de delegare a gestiunii pentru activitate de taxi, primăria este obligate să încheie noile contracte. Ca urmare a modificărilor apărute în legislaţie este necesară aprobarea noului regulament în baza normelor în vigoare”, precizează Mihai Coșer, reprezentantul administrației locale.

Numărul maxim de autorizaţii ce poate fi eliberat este de 240, iar autorizaţiile sunt valabile pe o perioadă de 5 ani. Pentru departajarea solicitanţilor se vor acorda puncte de la 1 la 10 în funcţie de următoarele criterii: vechimea autovehiculului, clasificarea acestuia după normele de poluare, volumul portbagajului util şi echipare cu instalaţie de aer condiţionat, vechimea în ani de când transportatorul a desfăşurat activitatea în regim taxi, gradul de protecţie al pasagerilor, forma de deţinere asupra vehiculelor, posibilitatea asigurării reale a prezenţei autovehiculului în activitate de minimum 8 ore/zi lucrătoare şi dotările suplimentare ale vehiculului.

Regulamentul poate fi consultat în cadrul Biroului Liberă Iniţiativă, telefon 0372.586.444 şi pe site-ul www.apulum.ro.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.