Rămâi conectat

Actualitate

5 persoane au fost arestate preventiv la Alba Iulia pentru furt calificat, distrugere şi semnalizare falsă

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Lucrătorii Postului de Poliție Transporturi Alba Iulia au fost sesizați telefonic, în noaptea de marți spre miercuri, de către un lucrător al Staţiei CFR Alba Iulia, că aparatul de comandă semnalizează o secțiune ocupată între bariera de cale ferată de pe strada Mărăşeşti din municipiu şi staţia CFR Bărăbanţ.

Imediat, poliţiştii s-au deplasat la locul evenimentului semnalat, iar la Km 415, la un podeț, au observat lucrări de excavare și mai multe persoane, aflate pe terasamentul căi ferate, având asupra lor o lanternă și cabluri din instalația de semnalizare și dirijare feroviară.

În momentul încare i-au observat pe oamenii legii suspecţii au fugit de la locul faptei în direcţii diferite, iar poliţiştii plecaţi în urmărirea lor au reuşit prinderea lui B. A. (28 ani) cu domiciliul în localitatea Petreşti.

Pentru prinderea celorlalţi suspecţi s-a solicitat sprijinul poliţiştilor rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba care au reuşit identificarea şi oprirea în trafic a autoturismului folosit de suspecţi în care au fost identificaţi alţi 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 26 de ani şi un minor de 17 ani, toţi din localitatea Petreşti.

 Din primele cercetări s-a stabilit că cei 5 suspecţi au secţionat şi pregătit pentru sustragere şi valorificare 16 metri de cablu din instalația de semnalizare și dirijare feroviară, în două bucăţi a câte 8 metri fiecare. Valoarea prejudiciului cauzat prin infracţiune este de 3.099 lei şi punerea în pericol a siguranţei pe calea ferată.

În cauză, poliţiştii au dispus reţinerea pentru o durată de 24 de ore, pe bază de Ordonanţă de reţinere, a celor 5 suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de   „furt calificat” faptă pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin l lit. a, g, art. 209 alin 3 lit. f din Codul Penal și „distrugere și semnalizare falsă”, faptă pedepsită de art. 276 alin. 1 Cod Penal, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.

În cursul zilei de 3 aprilie suspecţii au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă, propunere însuşită şi promovată de procurori către instanţa de judecată.

 Instanţa de judecată din cadrul Judecătoriei Alba Iulia şi-a însuşit propunerea procurorilor şi au emis mandate de arestare preventivă  pentru 29 zile faţă de cei 4 suspecţi majori, iar pentru făptuitorul minor au dispus măsura arestării preventive pentru 19 zile. Cercetările continuă.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Se adânceste criza prin care trece operatorul de transport STP Alba Iulia. Angajații reclamă că nu și-au primit salariile de două luni și tichetele de masă de aproape doi ani

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Criza prin care trece operatorul de transport STP Alba Iulia se adâncește pe zi ce trece. Angajații reclamă două luni fără salarii și aproape doi ani restanțe la tichetele de masă.  Zeci de salariați amenință cu demisii colective. 

„Postez sub anonimat și mulți o să înțeleagă de ce. STP Alba Iulia. Suntem într-o stare critică. Nu ne-am primit salariile de două luni și la tichetele de masă e restanță de 19 luni. Mulți au rate, copii de întreținut. Pe mine mă întreabă nevasta Când și cu ce ne plătim datoriile? Singura soluție am luat-o împreuna cu încă aproximativ 30 de colegi să ne prezentăm vineri lichidarea în masă”, este textul unui mesaj postat, în seara zilei de miercuri, 10 iunie 2026, de pe contul de Facebook denumit „Un șofer trist” și distribuit într-unul dintre cele mai mari grupuri dedicate municipiului Alba Iulia și județului Alba de pe respectiva rețea de socializare.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 88 de ani din Alba Iulia înșelat de un fals medic cu suma de 40.000 de lei

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În cursul zilei de miercuri 10 iunie 2026, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un bărbat, în vârstă de 88 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost indus în eroare de către o persoană necunoscută.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că bărbatul ar fi fost contactat telefonic de către o persoană necunoscută de sex masculin, care s-a prezentat ca fiind medic și i-a solicitat vârstnicului suma de 40.000 de lei, pentru o intervenție chirurgicală urgentă, de care are nevoie nepotul său.

În urma discuțiilor telefonice purtate între cei doi, la domiciliul bărbatului de 88 de ani, s-a prezentat bărbatul necunoscut, ocazie cu care, la două intervale diferite de timp, a ridicat suma de bani solicitată, în două tranșe de câte 20.000 de lei.

Ulterior, vârstnicul a luat legătura cu nepotul său, care i-a comunicat că a fost indus în eroare, acesta neavând nevoie de o intervenție chirurgicală.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciunea, în vederea identificării autorilor.

Pentru a nu deveni victime ale unei astfel de infracțiuni, Inspectoratul de Poliție Județean Alba transmite cetățenilor următoarele recomandări:

– Nu oferiți niciodată sume de bani unor persoane necunoscute care pretind că sunt reprezentanți ai unei instituții;
– Verificați întotdeauna informațiile primite, prin contactarea directă a rudelor implicate;
– Încheiați conversația cu persoanele necunoscute și apelați imediat 112!


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia