5 șoferi surprinși în Alba Iulia conducând sub influența băuturilor alcoolice s-au ales dosare penale

Îndosariat în: Actualitate |

etilotest-alba-iulia5 șoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice au fost depistați de polițiștii din Alba Iulia, la sfârșitul săptămânii trecute, iar acum sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Astfel, vineri seara, pe Calea Moților din Alba Iulia, a fost oprit pentru control un autoturism condus de C.G., de 51 de ani, din municipiu. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 3.50, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia, l-au depistat pe P.M., de 31 de ani, din comuna Ciugud, județul Alba, care conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 0.47, a fost depistat M.M.A, de 21 de ani, din Alba Iulia, care conducea un autoturism fiind sub influența alcoolului. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aer expirat.

Duminică dimineața, la ora 4.07, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Gemina din municipiu, un autoturism condus de B.O.D., de 23 de ani, din Sibiu. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Puțin mai târziu, în jurul orei 4.20, pe B-dul Încoronării din Alba Iulia, a fost oprit un autoturism condus de C.S.C., de 23 de ani, din Crăciunelu de Jos. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cu toții au fost conduși la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro