Învățământ-Cultură
7-8 noiembrie 2025: Tabără antreprenorială pentru studenții doctoranzi ai Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Școlile Doctorale de Contabilitate, Filologie, Istorie și Teologie din cadrul IOSUD al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia organizează, în perioada 7–8 noiembrie 2025, o tabără antreprenorială pentru studenții doctoranzi. Activitățile propuse vor contribui la formarea de competențe antreprenoriale, dezvoltarea gândirii inovative și susținerea inițiativelor de cercetare aplicată în rândul tinerilor cercetători.

Activitățile taberei se vor desfășura la Pensiunea Perla Mureșului, într-un cadru propice dialogului, colaborării și schimbului de idei între doctoranzi, cadre didactice și invitați speciali din mediul academic și de afaceri.
Pe parcursul celor două zile, participanții vor lua parte la sesiuni teoretice și ateliere tematice, susținute de cadre didactice și profesori invitați, precum și la mese rotunde cu antreprenori, menite să faciliteze dezvoltarea competențelor transversale, precum capacitatea de inovare sau însușirea conceptelor privind antreprenoriatul economic, cultural și social. Aceste activități vor oferi participanților o perspectivă aplicată asupra valorificării rezultatelor cercetării doctorale în mediul socio-economic.
Evenimentul se înscrie în seria acțiunilor de sprijin și promovare a culturii antreprenoriale în mediul academic, derulate de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în spiritul misiunii sale de a stimula excelența, interdisciplinaritatea și inovația în cercetare, precum și de a contribui la viața comunității prin formarea unor specialiști cu spirit de inițiativă și dorință de implicare activă în societate.
Mulțumiri deosebite se adresează Ministerului Educației și Cercetării și tuturor partenerilor și sponsorilor care au sprijinit organizarea acestui eveniment: Pensiunea Casa Negrea (Ighiu), SC Lactate Romoșan SRL (Vințu de Jos), Carmangeria Vlade (Alba Iulia), SC ELIT SRL (Oarda de Jos), Asociația Așezământul Sf. Andrei Bărăbanț (Alba Iulia), Pensiunea Perla Mureșului (Alba Iulia/Vințu de Jos) și SC Canis Vet SRL (Alba Iulia).
Învățământ-Cultură
Bobocii Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, la ceremonia Drapelului de luptă
Primele zile în colegiul militar vin cu emoții, disciplină și multe provocări pentru boboci. După ce și-au ajustat ținuta, au făcut primii pași în instrucția militară și au învățat să se coordoneze în cadență, cei mai mici dintre liceenii militari au avut parte de primul moment solemn al începutului de an școlar.

Bobocii s-au aliniat în formație alături de colegii mai mari și au participat la ceremonia militară de prezentare a Drapelului de luptă al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”.
Pentru noii elevi, momentul reprezintă o etapă importantă în parcursul lor militar și educațional. Ceremonia le-a oferit ocazia de a descoperi, încă de la începutul pregătirii, simbolurile și valorile care stau la baza vieții în colegiul militar.
Primii pași în instrucția militară
Cu fiecare zi petrecută în colegiu, bobocii încep să deprindă tainele instrucției militare și să înțeleagă mai bine ce înseamnă disciplina, responsabilitatea și spiritul de camaraderie.
Primele antrenamente nu sunt lipsite de dificultăți. Pașii sunt încă stângaci, comenzile sunt noi, iar coordonarea în formație necesită exercițiu și perseverență. Cu toate acestea, cei mai tineri elevi militari sunt determinați să se adapteze și să facă față noilor provocări.
Prezentarea Drapelului de luptă marchează astfel una dintre primele experiențe solemne ale bobocilor și un nou pas în drumul lor spre formarea ca liceeni militari.
Pentru acești tineri, aventura în uniformă abia începe.
Învățământ-Cultură
Luni, în Piața Cetății din Alba Iulia: festivitatea de deschidere a anului școlar 2026–2027 la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”
Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia deschide oficial anul școlar 2026–2027 luni, 7 septembrie. Ceremonialul de deschidere va avea loc, începând cu ora 09.00, în Piața Cetății.

La eveniment sunt așteptați cei 651 de elevi ai colegiului, alături de părinți, rude și prieteni, profesori și cadre militare. Vor participa, de asemenea, reprezentanți ai eșaloanelor superioare, ai structurilor din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și reprezentanți ai administrației publice locale și județene și ai Inspectoratului Școlar Județean Alba.
Unul dintre momentele importante ale ceremoniei va fi rostirea legământului de către elevii clasei a IX-a, care își încep astfel parcursul în cadrul colegiului militar.
În cadrul festivității va fi acordată și distincția „Robert Schuman” clasei care a obținut cele mai bune rezultate la învățătură în anul școlar anterior.
Totodată, absolventul declarat șef al Promoției 2026 va fi recompensat pentru performanțele obținute și contribuția la prestigiul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”. Acestuia îi vor fi înmânate o plachetă de onoare și o diplomă.
Pentru anul școlar 2026–2027, în clasa a IX-a vor studia 168 de elevi, dintre care 113 băieți și 55 de fete.
-
Actualitateacum 2 luniSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Sportacum o lunăBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Actualitateacum o lunăUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 2 luniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi reluat în această săptămână, după șapte săptămâni de întrerupere
-
Sportacum 2 luniCSU Alba Iulia a bifat primele două transferuri ale verii. Mario Lingurar și Patrick Cristea au semnat cu universitarii
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi preluat de Alba Iulia Transport Local. Primăria propune atribuirea de urgență a serviciului pentru doi ani
-
Administrațieacum 2 luniMinistrul Cseke Attila avertizează: „Alba Iulia poate pierde finanțarea de 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice dacă acestea nu vor circula”