87 de ani de la trecerea în neființă a lui Ion. I. C. Brătianu, comemorați la Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

comemorare-bratianu-alba-iulia-pnl-2014În zorii zilei de 24 noiembrie 1927, la ora 6:45 dimineaţa, înceta din viață cel mai important om politic român al secolului trecut, Ion I. C. Brătianu. Caracterul său, comportamentul său politic, reușitele politice extraordinare, încă neegalate de niciun alt om politic român până azi, l-au plasat, indiscutabil, în galeria marilor personalități ale istoriei acestui neam.

Pentru a marca 87 de ani de la trecerea în neființă a lui Ion. I. C. Brătianu, luni, 24 noiembrie, PNL Alba a organizat la Alba Iulia un important eveniment. Astfel, la ora 16.30 au avut loc depuneri de coronae de flori la statuia marelui om politic, din Alba Iulia. Au paricipat lideri ai organizațiilor de seniori, tineret și femei din cadrul PNL Alba (Mircea Hava, Paul Voicu, Gabriel Pleșa, Rareș Buglea, Cristi Puie, Andrei Miclăuș etc.), dar și cetățeni ai municipiului.

După depunerea coroanelor de flori, istoricul Dan Mazâlu a prezentat câteva momente importante din viața și activitatea marelui înaintaș liberal, arătând că ceea reușea Ion I. C. Brătianu la 1918 rămâne un reper până azi. „Și ca să îl parafrazez pe Ionel Brătianu, aș putea spune, și eu, următoarele: suntem, domnilor, parte a unui popor care este mândru și poate fi mândru de trecutul său, și care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Să nu scădem, deci, rolul pe care noul Partid Național Liberal trebuie să-l aibă în viitor! Să nu precupețim niciun efort pentru propășirea poporului pe care îl slujim și țării pe care o iubim din adâncul sufletului nostru!”, a mai adăugat istoricul albaiulian.

Vizibil emoționat de încărcătura momentului, primarul municipiului Alba Iulia, domnul Mircea Hava a declarat: „Mă bucur că suntem aici și vreau să le mulțumesc celor care s-au gândit ca să marcăm acest moment. În fața grandorii personalității lui Brătianu, evident că ne închinăm cu toții, iar foarte multe, pe lângă ceea ce a prezentat domnul Dan Mazâlu, nu ar fi de spus. Cu siguranță că și în anii următori vom mai marca memoria celui care a fost prim-ministru al României la 1918 și, dacă tot vorbim de Marea Unire, să dea bunul Dumnezeu ca peste o săptămână să ne bucurăm într-o armonie națională deplină de sărbătorirea marelui moment istoric al Marii Uniri de la Alba Iulia. Și azi trăim momente importante pentru țară, dovadă fiind inclusiv rezultatele ultimelor alegeri și faptul că cetățenii au arătat că politicienii pot fi puși sub controlul poporului prin vot, așa cum spunea și Brătianu, care, ne reamintim cu toții, a fost cel care a susținut adoptarea votului universal, conștient fiind de necesitatea acestuia într-o democrație puternică.”

Ion I. C. Brătianu, cunoscut şi ca Ionel Brătianu, a făcut parte dintr-o familie care a dat ţării numeroase personalităţi care s-au remarcat în momentele cheie prin care a trecut România în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Prezenţă politică marcantă în primele trei decenii ale secolului XX şi simbol al Partidului Naţional Liberal, Ion I. C. Brătianu a dominat scena politică din România cu precădere în anii ’20, perioadă pe care istoricii au numit-o “decada brătienistă”. De numele său se leagă realizarea reformei agrare, în anii care au urmat Primului Război Mondial, dar şi elaborarea Constituţiei din 1923, considerată a fi una dintre cele mai democratice legi fundamentale ale acelor timpuri. În perioada marii guvernări liberale (1922-1926), cu Ion I. C. Brătianu prim-ministru, statul român a trecut printr-un proces semnificativ de modernizare atât la nivel administrativ, cât şi în alte domenii. Astfel, a fost introdusă educaţia obligatorie prin legea învăţământului primar care devenea “unitar, obligatoriu şi gratuit”, judecătorii au devenit inamovibili, aşa cum prevedea legea organizării judecătoreşti şi au fost introduse prin lege, pentru prima dată, zilele de odihnă – duminicile şi sărbătorile legale. Diplomat prin excelenţă, Ion I. C. Brătianu a avut relaţii strânse cu Casa Regală, fiind considerat de către Regele Ferdinand “zodia bună a României”.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.