Actualitate
9 Martie – Mucenicii. Tradiții care atrag norocul tot anul. Ce trebuie să faci în această zi | albaiuliainfo.ro
9 Martie – Mucenicii. Tradiții care atrag norocul tot anul. Ce trebuie să faci în această zi | albaiuliainfo.ro
La 9 martie, creștinii din întreaga lume îi comemorează pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, martirizaţi în Capadochia în timpul împăratului roman Licinius. Sărbătoarea Mucenicilor este cea mai populară sărbătoare a primăverii, înainte de sărbătoarea Paştelui. Tradiția spune că,
după Babe, urmează nouă zile calde, Zilele Moșilor, mai blânzi decât Babele, iar acestea durează până în data de 17 martie.
„Mucenicii“ preparați de gospodine în ziua praznicului reprezintă ofrande aduse celor 40 de mucenici pentru sacrificiul celor 40 de ostași creștini din Sevasta. În diferite zone geografice, aceste ofrande se numesc măcenici, sfinţişori sau bradoşi. De asemenea, în unele localități mucenicii se prepară sub forma unor colăcei copţi în cuptor, în formă de opt și sunt unși cu miere sau cu sirop de zahăr, apoi sunt asezonați cu nucă măcinată. Citește și: când cade Paștele în următorii ani
Sărbătoarea mucenicilor marchează începutul anului agrar, considerat un hotar între iarnă şi vară, între zilele reci specifice babei Dochia şi vremea călduroasă din zilele Moşilor.
În ziua Sfinţilor Mucenici se face prognoza vremii până la sfârşitul anului. De secole, se spune că, dacă plouă în această zi, va ploua şi în ziua de Paşti. Însă, dacă tună în timpul zilei, este un semn bun: va urma o vară favorabilă culturilor, iar recoltele vor fi mai mari decât speră gospodarii.
În schimb, dacă în ajunul sărbătorii este vreme rece şi îngheaţă pământul, iarna va dura până la Sfântul Gheorghe, și, în mod cert, va urma o toamnă lungă.
În Muntenia, în ziua praznicului, femeile stropesc obiectele din gospodărie cu agheasmă cu ajutorul unui pămătuf de busuioc: vasele în care gătesc de post, apoi pe cele folosite la prepararea bucatelor pentru sărbătorile de familie, lucrurile de îmbrăcăminte şi proviziliile din cămară. Ritualul este urmat pentru ca gospodarii să aibă hrană până la recolta următoare. În finalul procesiunii, gospodina tămâiază încăperile casei, cu excepţia băii. Citește și: mesaje de Paște
Tot în Bucovina există obiceiul ca în ziua de 9 martie bărbaţii să meargă la pescuit. Pescarul care va prinde patruzeci de peşti şi va reuşi să înghită unul viu va avea noroc tot anul la prins peşte. Tot din acest motiv se zice că în ziua celor 40 de Sfinţi e bine nu numai să prinzi, ci chiar să fierbi şi să mănînci 40 de peştişori.
Pentru a avea spor la bani, bărbaţii mănâncă seminţe, iar unitatea de măsură este lingura: la un pahar de vin ei consumă o lingură de semniţe de floarea -soarelui sau de dovleac.
Sursa: realitatea.net
Actualitate
Bărbat de 40 de ani cercetat de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu permisul suspendat
Sâmbătă, 18 aprilie 2026, în jurul orei 19.25, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Republicii, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Vințu de Jos.

Din verificări a reieșit că acesta are suspendat dreptul de a conduce din data de 10 iulie 2025.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Actualitate
Paradă cu sute de motocicliști din județ pe străzile din Alba Iulia, în deschiderea sezonului moto 2026
Sute de motocicliști din județul Alba participă sâmbătă, 18 aprilie 2026, la deschiderea sezonului moto în parcarea Carolina Mall, din Alba Iulia. Organizatorii au pregătit tombole și concursuri, cursuri de prim ajutor și demonstrații live, dar și expoziție moto și nelipsita paradă.

Evenimentul a debutat în jurul orei 11.30, la Carolina Mall, în Alba Iulia, odată cu sosirea primilor participanți, pasionați de motoare.
Deschiderea sezonului moto 2026 s-a făcut sub sloganul „Condu Prudent. Alege Viața”, fiind mai mult decât un eveniment, o campanie de conștientizare prin experiență.
Deschiderea sezonului moto 2026 este un eveniment pentru toți – fie că ești pasionat de moto, șofer sau pur și simplu curios. Organizatorii au pregătit și anul acesta mult așteptata paradă moto pe străzile municipiului, expoziție moto în parcarea Carolina Mall, tombole și concursuri cu premii, dar și demonstrații live.
Nu lipsesc nici cursurile de prim ajutor, iar simulatorul de accidente de tip ,,Crash” este unul din punctele de atracție a evenimentului.
Evenimentul din 2026 este organizat de Rotaract Alba Iulia & Apulum Bikers, totul pentru un scop mai mare: promovarea siguranței în trafic și susținerea unei cauze reale.
Actualitate
Garda Apulum a susținut vineri, 17 aprilie 2026, primul spectacol din noul sezon de reconstituire antică din Cetatea Alba Carolina
Garda Apulum a început vineri, 17 aprilie 2026, noul sezon de reprezentații în Cetatea Alba Carolina. Spectacolul a avut loc pe esplanada Porții a IV-a a Cetății.

„Deja militarii romani ies din bârlog, se pregătesc de un nou sezon aici în străvechiul Apulum la Alba Iulia. În fiecare vineri la poarta a 4-a cetății ne găsiți la un specactol. Momentan la ora 18, iar când soarele o să fie mai sus pe cer, de la ora 19. Vă invităm să ne vedeți”, a declarat un membru al Gărzii Apulum, înainte de începerea spectacolului, pentru ziarulunirea.ro.
„O să fim prezenți aici până în luna octombrie în fiecare vineri, de la ora 19 începând cu luna mai, de la ora 18 săptămâna viitoare”, a explicat membrul Gărzii Apulum.
Spectacolele de reconstituire istorică organizate de Garda Apulum au devenit un reper cultural constant al orașului, desfășurându-se în mod regulat în sezonul aprilie–septembrie și atrăgând, de fiecare dată, un public numeros.
Garda Apulum este o trupă de reconstituie istorică antică apărută în urma unui proiect inițiat de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia în anul 2012 și este compusă din patru formații – Legiunea XIII Gemina, Lupii Apoulonului, Ludus Apulensis și Magna Nemesis.
Formațiile sunt alcătuite din voluntari albaiulieni care încercă să reconstituie aspecte militare și civile ale istoriei daco-romane, având accentul pus pe promovarea patrimoniului local.
Anul acesta, Garda Apulum va împlini 14 ani de activitate, perioadă în care a susținut sute de reprezentații și a devenit un adevărat brand cultural al municipiului Alba Iulia, reunind zeci de voluntari pasionați de istorie.
Reprezentația este organizată de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Primăria Municipiului Alba Iulia, Centrul Cultural Palatul Principilor cu sprijinul ELIT S.R.L. contribuind la promovarea patrimoniului istoric și turistic al orașului Alba Iulia, se arată într-un comunicat de presă.
-
Mondenacum 5 zileCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniMesaje de Paștele catolic și protestant 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o săptămânăMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Sportacum 2 luniÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Sportacum 2 luniDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia a achiziționat 6 microbuze electrice, printr-un proiect de dezvoltare a sistemului de transport public ecologic