Actualitate
A fost finalizat accesul pe platoul din fața Catedralei Reîntregirii
Albaiulienii și turiștii care vor să ajungă la Catedrala Reîntregirii au de acum acces direct spre intrarea principală. Platoul din fața turnului clopotniței a fost finalizat și dat în folosință. În zonă există și un nou tunel, care face legătura spre șanțurile de pe latura de Vest a Cetății.
Potrivit constructorului lucrările de reconstituire a Laturii de Vest din Cetatea Alba Carolina se desfășoară într-un ritm suficient de rapid astfel încât peste o lună să fie finalizat și accesul către Poarta a IV-a.
Reamintim că primul pod pietonal de lemn din zonă, lung de peste 50 de metri, ce face legătura între Poarta a IV-a şi Poarta a V-a a fost dat în folosinţă în data de 5 mai 2012, cu ocazia Zilelor Cetăţii. La aceeași dată a fost finalizată și pasarela din lemn dinspre clădirea Arhivelor Statului, podul din lemn din zona Ravelinului Sf. Mihail, translatându-se în continuarea pasarelei propuse iniţial la Poarta a VI-a. De asemenea, în cu data de 29 septembrie 2012 au fost inaugurate cele două poduri de acces ce fac legătura cu strada Nicolae Iorga.
Proiectul “Reconstituire şi punere în valoare acces Latura de Vest Alba Carolina, Fortificaţia de tip Vauban, municipiul Alba Iulia” face parte dintre cele cinci proiecte din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană pentru care Primăria municipiului Alba Iulia a obţinut finanţare europeană. Proiectul este implementat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Alba Iulia în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, Domeniul de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub domeniul: Centre urbane având ca Organism Intermediar Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru şi Autoritate de Management Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Lucrările începute în 2011 sunt programate să se încheie în acest an. Contractul de finanţare din fonduri europene pentru proiectul de punere în valoare a Laturii de Vest a Cetăţii, în valoare de 16 milioane de euro, a fost semnat în decembrie 2010.
Actualitate
Bărbat de 62 de ani cercetat de polițiștii, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu permisul anulat, pe Bulevardul Revoluției 1989 din Alba Iulia
Ieri, 14 martie 2026, în jurul orei 01.00, polițiștii de ordin publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Revoluției 1989 din Municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Crăciunelu de Jos.

Din verificări a reieșit că bărbatul are dreptul de a conduce anulat din data de 19 aprilie 2024.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Actualitate
Studenții din Alba Iulia s-au săturat de austeritatea lui Bolojan: „Vă invităm la o lună de studenție, fără transport gratuit și fără burse”
Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat manifestații de protest, coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

La Alba Iulia, circa 25 de studenți s-au adunat în Piața Cetății aproape de lăsarea serii. Studenții și-au exprimat nemulțumirile prin mesaje afișate pe mai multe pancarte. „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” este mesajul care sintetizează cel mai bine of-urile multiple ale tinerilor. „Studenții nu trăiesc cu aplauze” e un alt mesaj dintre cele afișate.
Studenții afirmă că mai multe măsuri recente au redus sprijinul pentru studenți și finanțarea educației. Printre principalele nemulțumiri se regăsesc:
– reducerea fondului de burse și protecție socială (cu peste 50% în unele cazuri);
– limitarea reducerii de 90% la transportul feroviar doar între domiciliu și universitate;
– eliminarea posibilității ca studenții de la taxă să primească burse;
– finanțarea burselor doar pe perioada activităților didactice, nu tot anul;
– bugetul educației ar fi cu aproximativ 3 miliarde de lei mai mic decât anul precedent.
Proteste similare au fost programate în mai multe orașe universitare din România, precum Cluj-Napoca, Galați, Constanța sau București. Organizatorii spun că acțiunile sunt un „manifest pentru educație” și un semnal de alarmă privind politicile de austeritate din sistemul universitar.
Actualitate
Trafic îngreunat pe Calea Moților, după ce două autovehicule au intrat în coliziune
Traficul este îngreunat sâmbătă, după-amiază, pe Calea Moților din Alba Iulia, după ce două autovehicule au intrat în coliziune. Intervin pompierii militari din Alba Iulia pentru asigurarea măsurilor specifice producerii unui accident rutier.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în Mun. Alba Iulia, str. Calea Motilor. În accident sunt 2 auto implicate, fară victime încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.
-
Actualitateacum 2 luniTruck Tuning Art, cel mai reușit festival organizat în Alba Iulia, nu va mai avea loc în 2026
-
Actualitateacum o lunăProtest în Alba Iulia, împotriva creșterilor aberante ale impozitelor și taxelor locale și a altor măsuri fiscale impuse de Guvernul Bolojan
-
Actualitateacum 2 luniMărturia unui vecin despre explozia produsă în blocul B6, de pe strada Arnsberg
-
Albaiulieniacum 2 luniAlbaiulianca Ana Bimbea sărbătorită de autoritățile locale la împlinirea venerabilei vârste de 104 ani
-
Sportacum 2 săptămâniÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Actualitateacum o lunăLucrările de modernizare efectuate la sediul IPJ Alba și la cel al Poliției Municipiului Alba Iulia, finalizate la sfârșitul lunii martie 2026
-
Sportacum 2 săptămâniDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)
-
Administrațieacum 2 luniNoi blocuri de locuințe din Alba Iulia vor fi revovate energetic în acest an, printr-o investiție de peste 19 milioane de lei