Inaugurarea Casei memoriale „Camil Velican”, un proiect cultural dedicat recuperării memoriei primului primar român din Alba Iulia are loc astăzi, duminică, 30 noiembrie 2025. 

Începând cu ora 14:30 are loc evenimentul „Inaugurarea Casei Memoriale Camil Velican”, de pe str. Primăverii, nr. 7, în cadrul „Festival de România” 2025.

Casa Velican a fost reședința avocatului Camil Velican, primul primar român al orașului Alba Iulia și unul dintre organizatorii de prim rang ai Marii Adunări Naționale de la 1 decembrie 1918. Ridicată între 1911–1912, clădirea a servit atât ca locuință a familiei Velican, cât și ca spațiu de coordonare a pregătirilor pentru marele moment al Unirii.

Astfel, în contextul festivităților de Ziua Națională a României de la Alba Iulia, are loc și acest moment deosebit, potrivit primarului Gabriel Pleșa, care a transmis că: „Va fi și o Casă Memorială și un muzeu, practic o instituție a primăriei în Alba Iulia din secolul trecut și până în actualitate și va fi și un loc de evenimente. Până la urmă va fi o întoarcere în acea epocă, 107 ani, când în zilele premergătoare a Unirii, acolo Comitetul Național Român a făcut toate actele și acolo s-au sfătuit pe ce se va întâmpla data de 1 decembrie”, a precizat edilul din Alba Iulia.

Reamintim că, aici a locuit Camil Velican, primul primar român de după Marea Unirea și tot în această locuință au avut loc evenimente importante care au precedat evenimentul din 1 Decembrie 1918. Imobilul găzduiește un muzeu, fiecare încăpere fiind dedicată unei etape a lui Camil Velican, de la avocat și până la rolul important jucat în Marea Unire. Vor putea fi văzute obiecte de patrimoniu și fotografii rare, documente istorice semnificative, precum și mobilierul original al sufrageriei familiei Velican, o piesă de mare valoare istorică. Accesul se va face pe bază de bilet, Casa Velican fiind în administrarea Centrului Cultural „Palatul Principilor”. La demisol va fi inaugurată, tot astăzi, expoziția „Alba Iulia, case din afara Cetății”, care cuprinde lucrări de pictură dedicate patrimoniului urban și memoriei vizuale a orașului de jos. Contractul pentru restaurare a fost semnat în septembrie 2022, iar valoarea lucrărilor a fost de 5,1 milioane de lei, TVA inclus.

Imobilul a fost construit la începutul secolului al XX-lea (1911-1912) şi are o valoare simbolică deosebită pentru că a găzduit mai multe întâlniri ale fruntaşilor ardeleni care au discutat o serie de probleme organizatorice legate de Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918, precum şi şedinţele de la Alba Iulia ale organismului desemnat drept Guvern al Transilvaniei.

• Loc pentru ședințele Consiliului Dirigent

„Casa familiei Velican a devenit unul dintre principalele locuri stabilite pentru primirea delegaţilor şi de întâlnire a fruntaşilor ardeleni în vederea organizării zilei de l Decembrie. Consfătuirile începeau de dimineaţa şi adesea se terminau târziu în noapte. (…). A fost aleasă această casă deoarece era încăpătoare, clădirile instituţiilor din oraş fiind ocupate de autorităţile administraţiei austro-ungare. Un alt criteriu a fost acela că familia Velican avea vechi relaţii cu luptătorii marcanţi pentru cauza Unirii. Consiliul Dirigent a funcţionat aici, până la strămutarea sa la Sibiu, pe 4 decembrie 1918. În semn de mulţumire pentru deosebita solicitudine a gazdelor, Iuliu Maniu le-a adresat o carte poştală cu semnăturile a 12 dintre membrii Consiliului Dirigent. N-au semnat episcopul Iuliu Hossu, episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida Voievod, Vasile Goldiş şi Ştefan Cicio Pop, aceştia fiind la Bucureşti pentru prezentarea către Regele Ferdinand a actului Unirii. În semn de amintire a acestui măreţ eveniment, Iuliu Maniu a mai dăruit gazdelor peniţa sa de aur, cu care a semnat Actul Unirii la 1 Decembrie 1918”, relata nepoata lui Camil Velican, Elena Giurgiuman.

Velican a avut o carieră de succes, atât în administraţie, cât şi în domeniul juridic, şi a contribuit prin cunoştinţele sale la dezvoltarea oraşului. S-a născut la 18 decembrie 1878 la Târgu Mureş, fiind fiul judecătorului Alexandru Velican şi al Mariei Târlea. A urmat şcoala primară la Alba Iulia, iar liceul la Blaj. Cu studii universitare la Cluj şi Budapesta, în anul 1903, s-a înscris la baroul din Alba Iulia, unde a activat ca avocat.

La Budapesta a fost membru al societăţii de lectură “Petru Maior“, înfiinţată din iniţiativa studenţilor români. Membru activ al Partidului Naţional Roman, la întoarcerea sa de pe frontul italian, în noiembrie 1918, a avut o întrevedere cu Iuliu Maniu, la Viena, de la care a primit dispoziţia de a merge la Arad, unde se mutase sediul Consiliului Naţional Roman Central. Înţelegerea era de a se pune la dispoziţia Consiliului în vederea Convocării Marii Adunări Naţionale la Alba Iulia, pe data de 1 Decembrie 1918 şi pentru realizarea legăturilor cu populaţia română din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Reîntors la Alba Iulia pe data de 8 noiembrie 1918, Camil Velican a fost cooptat de Consiliul Național Român. El a primit și sarcina de a întâmpina trupele germane ale mareşalului Mackensen, aflate în retragere din România, obţinând acordul ca acestea să ocolească Alba Iulia, pentru a nu tulbura buna desfăşurare a Marii Adunări Naţionale.

• Primarul Camil Velican

Activitatea în rolul de primar a fost una deosebită şi a contribuit la dezvoltarea oraşului, care devenise unul foarte importanta pentru ţara întreagă, având în vedere evenimentul istoric desfăşurat aici. Și-a început activitatea ca primar cu preluarea instituţiilor de stat, a bibliotecii şi a muzeului, pentru a le proteja patrimoniul. O atenţie deosebită a acordat preluării şcolilor, pentru ca acestea să-şi înceapă activitatea cât mai curând. Toate trebuiau renovate şi amenajate, ceea ce era foarte costisitor şi presupunea o muncă susţinută. Trebuiau selecţionaţi profesori cu pregătire şi funcţionari disciplinaţi. Denumirile străzilor şi ale firmelor trebuiau schimbate, dar mai erau multe alte deziderate ale populaţiei, între care şi aducerea la Alba Iulia a prefecturii din Aiud. Fruntaşii români au luat în evidenţă încă de pe atunci o seama de proiecte, care, rând pe rând, se vor realiza în anii următori, cum ar fi: alegerea oraşului Alba Iulia ca loc de încoronare a suveranilor ca rege şi regină a tuturor romanilor, în care scop trebuia construită o catedrală a Unirii, un muzeu de istorie românesc şi o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul.

Tot primarului Velican i-a revenit organizarea primirii armatei române şi instalarea acesteia în Cetate. A urmat primirea oficială, cu festivitatea de rigoare, a familiei regale, cu ocazia vizitei în Ardeal. Pentru culturalizare a angajat artişti de frunte ai Teatrului Naţional şi a operei Române din Cluj pentru spectacole şi concerte. În anul 1922, Camil Velican a fost numit prefect, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1926. În funcţia de prefect, s-a preocupat de reorganizarea agriculturii şi definitivarea împroprietăririi ţăranilor, începută în anul 1921. A reuşit în scurt timp şi cu cheltuială minimă să mărescă randamentul pământului, angajând în judeţ şi legumicultori bulgari, recunoscuţi pentru priceperea şi experienţa lor. Ca prefect, s-a achitat şi sarcina de a definitiva pregătirile şi de a organiza festivităţile încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Alba Iulia, desfăşurate în octombrie 1922.

Camil Velican a fost vicepreşedintele Baroului Alba şi reprezentantul acestuia în Uniunea Barourilor din România. În urma activităţii sale, a fost onorat cu numeroase decoraţii şi medalii: Ordinul Ferdinand I, Coroana Românie în grad de Comandor, Steaua României în grad de Ofiţer, Vulturul, Răsplata Muncii cl. I, Meritul; Comercial şi Cultural. A murit în 1937, la vârsta de 58 de ani.
Naționalizată de comuniști

Locuinţa a fost naţionalizată în 1950, după ce soţia lui Camil Velican a fost umilită de comunişti şi obligată să părăsească oraşul. Poliţia politică a început să o urmărească, răscolindu-i casa în nenumărate percheziţii şi supunând-o la repetate anchete, interogatorii, ameninţări şi arestări abuzive. Cea mai umilitoare încercare i-a fost purtarea prin centrul oraşului Alba Iulia, sub escorta poliţiei, având atârnată de gât o pancartă cu inscripţia “Sunt burgheză şi exploatatoare – cine-i ca mine, ca mine sa păţească “. Georgeta Velican a fost îmbrâncită, a căzut şi a fost lovita cu scaune, pepeni şi roşii.

În noaptea de 30 decembrie 1947 a fost din nou arestată abuziv şi reţinută timp de şase săptămâni într-o pivniţă transformată în închisoare. În 1950 a fost evacuată din casă în patru ore, pentru ca în anul 1952 să fie alungată definitiv din oraş, la Ocna Mureş, unde i s-a impus domiciliu obligatoriu. A decedat în 1968, în casa surorii şi nepoatei din Cluj. Post-mortem i s-a acordat titlul de „luptător pentru rezistenţa anticomunistă”.

Dorin ȚIMONEA

 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS