Rămâi conectat

Actualitate

A fost înregistrat cel de-al 29.523-lea deces cauzat de COVID-19, în România

Publicat

în

În cursul dimineții de astăzi, 16 mai 2021, au mai fost confirmate încă 38 decese, cauzate de COVID-19, astfel încât numărul total al acestora a ajuns 29.523.

În intervalul 15.05.2021 (10:00) – 16.05.2021 (10:00) au fost raportate 38 de decese (22 bărbați și 16 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Harghita, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 17 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

36 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități.

Actualitate

A fost înregistrat cel de-al 34.275-lea deces cauzat de COVID-19, în România

Publicat

în

În cursul dimineții de astăzi, 29 iulie 2021, au mai fost confirmat încă un deces, cauzat de COVID-19, astfel încât numărul total al acestora a ajuns 34.275.

În intervalul 28.07.2021 (10:00) – 29.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP un deces (femeie), al unei paciente infectate cu noul coronavirus, internată într-un spital din județul Satu Mare.

Decesul a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani și pacienta a înregistrat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.

Citește mai mult

Actualitate

1.082.880 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, în România. Vezi situația pe județe

Publicat

în

Până astăzi, 29 iulie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.082.880 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

1.047.528 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 170 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Nr. crt. Județ Număr cazuri confirmate(total) Număr cazuri nou confirmate Incidența la 14 zile
1. Alba 21290 2 0,02
2. Arad 23704 2 0,03
3. Argeș 27496 2 0,02
4. Bacău 26132 5 0,04
5. Bihor 29300 1 0,01
6. Bistrița-Năsăud 11904 1 0,06
7. Botoșani 14210 3 0,02
8. Brașov 43703 2 0,02
9. Brăila 13308 0 0,02
10. Buzău 12601 0 0,03
11. Caraș-Severin 11495 0 0,01
12. Călărași 10081 4 0,03
13. Cluj 57734 27 0,08
14. Constanța 43035 2 0,05
15. Covasna 8564 5 0
16. Dâmbovița 22522 1 0,02
17. Dolj 26745 7 0,04
18. Galați 27682 3 0,02
19. Giurgiu 11040 4 0,02
20. Gorj 9226 0 0,01
21. Harghita 8297 0 0,02
22. Hunedoara 22913 7 0,06
23. Ialomița 10802 0 0,02
24. Iași 42543 8 0,06
25. Ilfov 45264 14 0,15
26. Maramureș 20450 2 0,04
27. Mehedinți 8344 0 0,01
28. Mureș 23997 3 0,02
29. Neamț 19001 0 0,02
30. Olt 14641 2 0,02
31. Prahova 35518 6 0,04
32. Satu Mare 13059 1 0,08
33. Sălaj 10958 1 0,02
34. Sibiu 26532 3 0,03
35. Suceava 24258 8 0,03
36. Teleorman 13745 2 0,05
37. Timiș 54457 5 0,06
38. Tulcea 8450 1 0,03
39. Vaslui 16014 4 0,03
40. Vâlcea 16458 2 0,02
41. Vrancea 10698 0 0,01
42. Mun. București 184113 40 0,10
43. Cazuri noi nealocate pe județe 596* -10  
TOTAL 1.082.880 170  

 

(*) Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 0
2 ARAD 0
3 ARGEŞ 0
4 BACĂU 0
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 0
7 BOTOŞANI 1
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 1
10 BUZĂU 0
11 CĂLĂRAŞI 1
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 3
14 CONSTANŢA 0
15 COVASNA 0
16 DÂMBOVIŢA 0
17 DOLJ 0
18 GALAŢI 0
19 GIURGIU 0
20 GORJ 0
21 HARGHITA 0
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 0
25 ILFOV 5
26 MARAMUREŞ 0
27 MEHEDINŢI 0
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 5
29 MUREŞ 0
30 NEAMŢ 0
31 OLT 1
32 PRAHOVA 0
33 SĂLAJ 0
34 SATU MARE 0
35 SIBIU 1
36 SUCEAVA 0
37 TELEORMAN 0
38 TIMIŞ 1
39 TULCEA 0
40 VÂLCEA 0
41 VASLUI 0
42 VRANCEA 0
  Total 19

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 384. Dintre acestea, 49 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrat 8.666.501 teste RT-PCR și 1.812.025 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.957 de teste RT-PCR (5.208 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.749 la cerere) și 16.557 de teste rapide antigenice.

Citește mai mult

Actualitate

LISTA cazurilor active de COVID-19 și INCIDENȚA acestora pentru fiecare LOCALITATE din județul Alba, în perioada 15 – 28 iulie 2021

Publicat

în

Direcţia de Sănătate Publică Alba a transmis astăzi, 29 iulie 2021, situația cazurilor noi și a incidenței cazurilor de COVID-19, în ultimele 14 zile.

În topul din mediul urban cea mai mare incidență este la: Sebeș – 0.09, Aiud – 0.04 și Alba Iulia – 0.01.

În mediul rural cea mai mare incidență este la: Avram Iancu – 0.68, Vidra – 0,65Săliștea – 0.43 și Galda de Jos – 0.22.

Localitate Populație Rata de incidență Infectați
AVRAM IANCU 1459 0.69 1
VIDRA 1538 0.65 1
SĂLIŞTEA 2351 0.43 1
GALDA DE JOS 4495 0.22 1
MUNICIPIUL SEBEŞ 32877 0.09 3
MUNICIPIUL AIUD 25290 0.04 1
MUNICIPIUL ALBA IULIA 76494 0.01 1
ALBAC 1967 0.00 0
ALMAŞU MARE 1220 0.00 0
ARIEŞENI 1594 0.00 0
BERGHIN 1912 0.00 0
BISTRA 4549 0.00 0
BLANDIANA 905 0.00 0
BUCERDEA GRÂNOASĂ 2271 0.00 0
BUCIUM 1406 0.00 0
CÂLNIC 1985 0.00 0
CENADE 1020 0.00 0
CERGĂU 1635 0.00 0
CERU-BĂCĂINŢI 257 0.00 0
CETATEA DE BALTĂ 3067 0.00 0
CIUGUD 3268 0.00 0
CIURULEASA 1174 0.00 0
CRĂCIUNELU DE JOS 2142 0.00 0
CRICĂU 1984 0.00 0
CUT 1271 0.00 0
DAIA ROMÂNĂ 3139 0.00 0
DOŞTAT 1021 0.00 0
FĂRĂU 1487 0.00 0
GÂRBOVA 2161 0.00 0
GÂRDA DE SUS 1504 0.00 0
HOPÂRTA 1159 0.00 0
HOREA 1928 0.00 0
IGHIU 7047 0.00 0
ÎNTREGALDE 561 0.00 0
JIDVEI 5323 0.00 0
LIVEZILE 1196 0.00 0
LOPADEA NOUĂ 2556 0.00 0
LUNCA MUREŞULUI 2566 0.00 0
LUPŞA 2914 0.00 0
METEŞ 2826 0.00 0
MIHALŢ 3227 0.00 0
MIRĂSLĂU 1976 0.00 0
MOGOŞ 769 0.00 0
MUNICIPIUL BLAJ 20684 0.00 0
NOŞLAC 1806 0.00 0
OCOLIŞ 543 0.00 0
OHABA 639 0.00 0
ORAŞ ABRUD 5220 0.00 0
ORAŞ BAIA DE ARIEŞ 3797 0.00 0
ORAŞ CÂMPENI 7282 0.00 0
ORAŞ CUGIR 25663 0.00 0
ORAŞ OCNA MUREŞ 13932 0.00 0
ORAŞ TEIUŞ 7222 0.00 0
ORAŞ ZLATNA 7881 0.00 0
PIANU 3582 0.00 0
POIANA VADULUI 1057 0.00 0
PONOR 625 0.00 0
POŞAGA 945 0.00 0
RĂDEŞTI 1284 0.00 0
RÂMEŢ 534 0.00 0
RÎMETEA 1000 0.00 0
ROŞIA DE SECAŞ 1604 0.00 0
ROŞIA MONTANĂ 2749 0.00 0
SĂLCIUA 1424 0.00 0
SÂNCEL 2596 0.00 0
SÂNTIMBRU 3020 0.00 0
SĂSCIORI 6511 0.00 0
SCĂRIŞOARA 1541 0.00 0
ŞIBOT 2399 0.00 0
SOHODOL 1675 0.00 0
ŞONA 4345 0.00 0
ŞPRING 2589 0.00 0
STREMŢ 2432 0.00 0
ŞUGAG 2872 0.00 0
UNIREA 4894 0.00 0
VADU MOŢILOR 1319 0.00 0
VALEA LUNGĂ 3143 0.00 0
VINŢU DE JOS 5511 0.00 0
Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri