A treia înfrângere consecutivă în Liga Națională, pentru elevele lui Manuel Rodriguez: CSU Alba Iulia – Universitatea Cluj 58-60

Îndosariat în: Sport |

CSU Alba Iulia  a pierdut, astăzi, cel de-al treilea meci consecutiv din 2018 în Liga Națională, fiind învinsă în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918”, de Universitatea Cluj, scor 58-60 (18-13, 14-12, 19-16, 7-19), un meci cu implicaţii enorme între contracandidate la calificarea în play-off-ul Ligii Naţionale de baschet feminin.

Trupa lui Manuel Rodriguez venea după două eșecuri la rând și era obligată să depășească vicecampioana ediției trecute, pentru a nu-și pericilita șansele de accedere între primele șase formații.

Un meci în care a condus în permanență, inclusiv la 15 puncte diferență (în sfertul al treilea), CSU Alba Iulia l-a pierdut neverosimil, cu un coș marcat în ultima secunde de Amanda Thompson, fosta echipieră a CSU Alba Iulia.

Revenirea americancei Jessica January (nerestabilită complet din pricina unei accidentări) a fost de bun augur pentru CSU Alba Iulia, ce a început excelent partida. Echilibrul s-a păstrat doar în prima parte a sfertului inaugural, iar apoi amfitrioanele au apăsat pedala și s-au distațat treptat. Având în Morrissette „argintul viu” ce a impulsionat ritmul atacurlor, formația din Cetatea Marii Uniri a avut mereu prim-planul în meci. La pauza mare scorul a fost 32-25, iar diferența s-a mărit după următoarele 10 minute, al treilea „parțial” ajungându-se și la o diferență de 15 puncte (47-33, 49-34), în ciuda eforturilor lui Dragan Petricevic, ce a încercat să resusciteze o echipă ce nu se regăsea. Înaintea ultimelor 10 minute, CSU Alba Iulia avea 10 „lungimi” în față 51-41, însă clujencele nu au abandonat lupta.

Încurajate de 10 suporteri, fetele lui Petricevic au remontat spectaculos și au adus adrenalină în ultimul sfert, în care au ajuns la 51-54 (minutul 34) și chiar 55-56 când mai erau 3 minute. Într-un final încins, Marta Fodor a adus oarecum liniștea cu o reușită de sub panou, dar „U” s-a apropiat iar periculos, la un singur punct și a avut atacul. Taylor a transformat o „liberă” și-a produs egalitatea când mai erau 58 de secunde 58-58!!! În ultimele două secunde, „U” a avut posesia și a marcat prin Amanda Thompson, ce a înscris de sub panou, din a doua încercare!!!

Întâlnirea a fost una aparte pentru trei dintre baschetbalistele ce se vor duela pe parchet, ce au jucat împotriva fostei echipe: Marta Fodor (CSU Alba Iulia), respectiv Bianca Voica şi Amanda Thompson (Universitatea Cluj)

• Program încărcat

CSU Alba Iulia are un program condensat, cu jocuri miercuri-sâmbătă, în weekend fiind o deplasare la Timişoara (20 ianuarie), apoi în 24 ianuarie o confruntare la Brno, în CEWL, iar în 27 ianuarie, o dispută internă cu ICIM Arad. Practic, CSU Alba Iulia întâlneşte în următoarele trei dispute interne, tocmai contracandidatele la calificarea în play-off, Universitatea Cluj, SCM Timişoara şi ICIM Arad.

Au marcat: Ashley Morrissette – puncte, Tyshara Fleming – , Marta Fodor – , Ana Radovici –, Alina Crăciun – , Lejla Omerbasic – , Cristiana Cutaș – ; Diana Ignat, Andreea Fleșer, Tania Agache, Alexandra Bobar. Antrenor Manuel Rodriguez.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

  • Google sprijină aniversarea Centenarului Marii Uniri
    Google sprijină aniversarea Centenarului Marii Uniri.  Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, s-a întâlnit azi cu o delegație a Google prezentă în România, unde compania şi-a exprimat intenţia de a susţine inițiative ce vizează aniversarea Centenarului Marii Uniri. “Apreciem intenția Google de a se alătura Ministerului Culturii și Identității Naționale pentru a susține inițiative […]
  • Peste 70% dintre companiile din România oferă angajaţilor tichete cadou
    Mai bine de 70% din companiile din România oferă angajaţilor tichete cadou cu ocazia unor evenimente importante din viaţa acestora, conform Agerpres. De 8 martie, din ce în ce mai multe companii le oferă angajaţilor tichete cadou. Cu ocazia zilei de 8 martie, numărul de companii care au optat să acorde salariaţilor tichete cadou a […]
  • LISTA completă a celor 59 de proiecte din județul Alba dedicate Centenarului Marii Uniri și finanțate cu peste 8 milioane de lei din bugetul de stat
    LISTA completă a evenimentelor din județul Alba dedicate Centenarului Marii Uniri și finanțate cu peste 8 milioane de lei din bugetul de stat. Județul Alba are 59 de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri și finanțate cu 8.027.500 de lei din bugetul de stat. S-au finanțat, în primul rând, proiecte de lucrări de amenajare a zonelor […]
  • PROIECT: Ajutorul social să fie dat parțial sub formă de tichete
    O parte din suma corespunzătoare ajutorului social ar putea fi acordată în tichete alimentare, prevede un proiect legislativ de modificare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, inițiat la Senat. Măsura ar fi una de protecție socială, mai ales că ajutorul social în sine este o formă de protecție de natură a asigura cetățenilor […]
  • FOTO/VIDEO: Autostrada Sebeș-Turda, lotul 1 – Stadiul lucrărilor la sfrâșitul lunii februarie
    La sfârșitul lunii februarie, profitând de vremea relativ bună, antreprenorul care se ocupă de executarea lucrărilor de lotul 1 al autostrăzii Sebeș-Turda se concentrează în special pe lucrările de infrastructură la podurile de la râurile Sebeș și Mureș. Astfel, în zona râului Sebeș, două echipe de muncitori și utilaje lucrau miercuri la pilonii viitorului pod, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro