Rămâi conectat
YES, Vușcan! #pentruAlbaIulia

Sport

Adorian Himcinschi, după remiza de la Lugoj: „Şi dacă întâlneam pe CNS Cetate Deva, era la fel de dificil”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

himcinschi-national-sebis-performanta-ighiu-mar-2016Performanţa Ighiu a remizat la Lugoj, în prima etapă a Seriei a 4-a din Liga a 3-a, graţie dublei atacantului Fabian Himcinschi, fiul antrenorului principal Adorian Himcinschi.

Gruparea din Alba are acum parte de un nou duel cu o formaţie din Vest, după ce ţintarul iniţial a fost modificat prin retragerea Mureşului Vinţu, astfel că în loc de CNS Cetate Deva, ighienii vor juca în etapa a doua cu Ripensia Timişoara. „Din punctul meu de vedere am câştigat un punct la Lugoj, nu am pierdut două, după o confruntare foarte echilibrată, pe muchie de cuţit”, a precizat Adorian Himcinschi fost coleg la LPS Banatul, dar în generaţii diferite, cu Remus Steop, omologul său de pe banca tehnică a Ripensiei, dar şi adversar pe terenul de joc, cu Orlando Trandu (secundul timişorenilor), în duelurile CFR Timişoara – UM Timişoara. „Ripensia este o contracandidată anunţată la promovare. Ştim că şi-au exprimat dorinţa de a promova, dar noi ne dorim trei puncte în clasament. Nu ne sperie însă adversarul, depinde numai de noi dacă învingem. Şi dacă întâlneam CNS Cetate Deva era acelaşi lucru pentru noi, ne aşteptau meciuri la fel de dificile cu ambele formaţii”, a explicat Adorian Himcinschi.

• Gazonul de pe „Cetate” intră în reparaţii, case noi pentru Performanţa şi AFC Unirea Alba Iulia

Jocul are loc sâmbătă, pe „Cetate”, iar apoi gazonul arenei albaiuliene va intra în reparaţii (licitaţia fiind câştigată de o firmă din Bistra), lucru care va afecta programul celor două divizionare terţe ce susţin aici meciurile considerate pe teren propriu. Astfel AFC Unirea Alba Iulia va juca la Zlatna (primul meci fiind derby-ul judeţean cu Industria Galda de Jos, din etapa a 3-a, vineri, 16 septembrie), iar Performanţa Ighiu are de ales între Galda de Jos, Sîntimbru şi Zlatna.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Sport

Comportare exemplară a sportivelor de la ACS „Alexandra Pavel” Alba Iulia, le cea de-a VIII-a ediție a concursului „Grația Primăverii”, desfășurat la Chișinău

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sportivele de la ACS „Alexandra Pavel” au avut o comportare exemplară la concursul „Gratia Primăverii”, desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute la Chișinău, unde au reușit să obțină 8 medalii.

„În acest sfârșit de săptămână am participat la cea de a VIII-a ediție a concursului Gratia Primăverii, desfășurat la Chișinău.

• CATEGORIA SENIOARE:
Pavel Georgiana Alexandra – locul 2

• CATEGORIA JUNIOARE III (10-11 ani):
Groza Laura – locul 3
Barbu Iarina Victoria – locul 2
Taltabeț Antonia – locul 3

• CATEGORIA JUNIOARE IV (6-9 ani):
Călin Carla – locul 1
Barbu Miruna Teodora – locul 1
Leterna Andreea – locul 1
Racu Maria – locul 3

Felicitări gimnastelor pentru rezultate!!!

Mulțumim organizatorilor pentru invitație, cat și părinților pentru implicare!”, a transmis antrenoarea Alexandra Pavel.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Studenții albaiulieni”, victorie meritată împotriva liderului și prezență în play-off: CSU Alba Iulia – Gloria Bistrița 2-0 (2-0)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Fericire mare pentru CS Universitar Alba Iulia, care, la al doilea an în eșalonul terț, reușește să se califice în play-off, provocând o deziluzie profundă pentru concitadinii de la CSM Unirea Alba Iulia.

Cu o determinare ieșită din comun, universitarii au început foarte bine partida împotriva liderului seriei și și-au creat rapid primele ocazii de gol, fiind conștienți că o victorie le asigură 100% atingerea obiectivului, cel de calificare în playoff. Cu o posesie superioară și cu avânt ofensiv, CS Universitar a reușit deschiderea scorului în minutul 15, prin Abdoulaye Niakate, izbutind majorarea la doar 6 minute distanță, prin Balint Gilyen.

Au mai urmat apoi câte o ocazie clară de ambele părți, însă la pauză s-a intrat cu scorul de 2-0. Cea de-a doua repriză a fost una sub semnul echilibrului, cu un ușor plus ofensiv pentru oaspeți, care au încercat să conteze mai mult în atac, însă forța apărării universitare și câteva intervenții foarte bune ale portalului Gal au făcut ca scorul pe tabelă să rămână neschimbat până la final.

Victorie mare pentru CS Universitar, care reușește accederea în playoff-ul eșalonului terț în premieră, însă la doar cea de-a doua participare în cea de-a treia competiție fotbalistică din România.

În prima etapă din playoff, peste mai puțin de o săptămână, trupa universitară va întâlni tot formația bistrițeană, de această dată în deplasare.

Au evoluat formațiile:

CSU Alba Iulia: R. Gal – Kilyen/ cpt, Niakate, R. Popa, B. Lazăr – Gilyen, M. Șerban, Târșa, V. Boldea, Bucurică, Pîntea; rezerve Al. Șerban, Cunțan, Cisse, Kouadio, Trifu, Piftor, Bidulescu, Ouedraogo, Tronea. Antrenor Bruno Vienescu.

Gloria Bistrița: Mociu – Uțiu, Gallo, Fridrich, L. Popa, R. Bălan, Dat, Mihalcea, Oct. Vasile, Banyoi, Davordzie; rezerve Moga, Fl. Bălan, Chioreanu, Ionică, Sucitu, Zaharia, Mar, S. Itu.Antrenor Adrian Falub.

Arbitri Fl. Mazilu (Satu Mare), Z. Kopriva (Carei), B. Kopriva (Carei) Observatori Teodora Albon (Cluj-Napoca), Fl. Burlea (Făgăraș).


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Sport

„Alb-negrii”, au ratat play-off-ul: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 1-1 (1-1)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Dezamăgire cruntă pentru CSM Unirea Alba Iulia, care ratează calificarea play-off-ului seriei a IX-a a Ligii a 3-a! „Alb-negrii” din Cetatea Marii Uniri erau obligați să învingă la Cugir și să aștepte rezultate favorabile la Sebeș sau Mediaș.

Astrele nu s-au aliniat pentru formația lui Alexandru Pelici, iar echipa fanion își va aniversa Centenarul în play-out, cursa de urmărire nedând roade. La Cugir s-au năruit toate speranțele uniriste, vizitatorii fiind sub presiune. CSM Unirea Alba Iulia a deschis scorul, a mai avut două bare, însă n-a fost suficient, nu a fost victorie și nici contracandidatele nu s-au împiedicat.

Actul secund începe cu ratarea lui Fetița (48), din careul mic. Reluare alături Ardei (55). Gazdele solicită penalty la un duel aerian Bucur – Cocan (52). Șut în bară Giurgiu (61) din interiorul careului. Șut Indrei (63) prins în doi timpi de Csapo. M. Codrea (82), cap alături. Șut Indrei (87), respins de Csapo cu piciorul. Voleu Roșu (87), respins de portar.

Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: Csapo – R. Păcurar, L. Itu, V. Popa, Vitinha – Șaucă, Udrea, Cocan, Hăprianu (83, Coman), Cîrloanță, Bura (88, Onaci), (82, Raica); rezerve Perjeriu, Neagu, Gavrilă, M. Domșa, Barbu. Antrenor Lucian Itu.

CSM Unirea Alba Iulia: Bucur – Vomir, Ardei, Lalici (60, Roșu) – V. Stanciu (70, Sebaș), C. Cristea (46, M. Boldea), Giurgiu, E. Codrea – Istrate (46, Indrei), Fetița, Raicea (68, M. Codrea); rezerve Stoian, R. Nistor, Mâlnă, I. Grozav. Antrenor Alexandru Pelici

Arbitri M. Chioran (Florești), G. Suciu (Câmpia Turzii), P. Pojar (Cluj-Napoca) Observatori  I. Duma (Sibiu), I. Enea (Bălești).

Eliminare, de pe bancă: M. Neagu (de la gazde) în minutul 65.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia