Rămâi conectat

Sport

Alb-negrii, la o nouă înfrângere pe „Cetate”: Unirea Alba Iulia – Unirea Ungheni 2-3 (0-1)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Unirea Alba Iulia a pierdut, din nou, pe propriul teren, meciul disputat împotriva celor de la Unirea Ungheni, scor 2-3 (0-1), un meci al disperării pentru „alb-negrii”, cu o evoluție palpitantă a scorului, de la 0-1, la 2-1 și 2-3 în final.

Amfitrionii nu au mai rezistat,deși au reușit să întoarcă scorul, iar Caliani (90+2) a dat lovitura în prelungiri! Este al dilea eșec din tot atâtea meciuri pe „Cetate” pentru gruparea albaiuliană în această ediție.

Asta întrucât prolemele cu COVID-19 au decimat efectivul unirist, compus din numai 13 jucători. Partida disputată după două săptămâni de pauză, a dus la o remontare a albaiulienilor după pauză, ce au întors scorul grație reușitelro lui adam (55) și Fetița (71) – ce a purtat banderola de căpitan. Iar nebunia nu s-a încheiat întrucât nou-intratul Solymosy (87) a restabilit egalitatea.

Probleme majore de efectiv pentru amfitrioni, ce nu se pot baza pe 13 jucători (absenți din pricina infectării cu COVID-19), fiind recuperat numai F. Morar.

• 0-1, MIN. 23: R. ROTARU marcehază simplu, cu latul, din centarea lui Caliani, din drepata, o fază la care Cirocv a pierfut mingea, iar uniriștii s-au oprit, solicitând un  fault la Fetița.

• 1-1. MIN. 55: ADAM restabilește egalitatea cu un șut de la 12 metri, în colțul lung

• 2-1, MIN. 71: FETIȚA marchează după o acțiune personală pe partea dreaptă și un șut pe jos!

• 2-2, MIN: 83: SOLYMOSY a egalat cu un șut de la 18 metri, plasat, în dreapta portarului!

• 2-3, min: 90+2: CALIANI a marcat cu un șut din 10 metri

După pauză, Unirea a egalat, iar următoarea oportunitate a fost semnată de Moț (69) – șut din întoarcere pe lângă bara stângă. Oaspeții, conduși pe tabelă, au replicat prin Ruja (83) – intervenție Dr. Pop. Acelați Dr. Pop (84) a respind în lateral reluarea cu capul a lui Caliani.. Ocazia mare Iușan (86) – șut peste dein 10 metri!

O altă ocazie imensă de egalare, Guț a recuperat de la Stoica, a scăpat singur cu Eremieș, însă portarul a repins șutuldin 8 metri! Fetița a avut o ocazie mare de a egala (32) – fiind blocat de portarul Eremiaș! Al. Roșca a șutat de la 18 metri (29), puțin pe lângă bara dreaptă.

Fază litigioasă în minutul 15, când Fetița a executat un corner, mingea a lovit transversala, iar un fundaș advers a făcut henț, însă asistențul semnalizase că balonul a ieșit afară la executarea cornerului. Oaspeții au început tare, iar Caliani (4) a fost blocat de Dr. Pop.

• Gazdele, doar 13 jucători!

Amfitrionii au numai 13 jucători pe foaia de jos, fără portar de rezervă, în primul unsprezece fiid doi nou veniți: Dr. Pop și S. Fulea!

În plus albaiulienii sunt obligați să suporte și un program condensat, cu 5 jocuri în două săptămâni, următorul meci fiind în Cupa României, tot acasă, cu Viitorul Șelimbăr (marți, 6 octombrie).

Echipe de start:

Unirea Alba Iulia: Dr. Pop -S. Fulea, N. Rus (88, F. Morar), Scrob, Ad. Matei – Guț, Circov –  Adam (81, M. Dăscălescu jr),  Haj, Bakcsi – Fetița/ cpt   rezerve – . Antrenor Marcel Rusu.

Unirea Ungheni: Eremiaș – Trăistar, Cl. Stoica, S. Bucur, Căt. Coman, Al. Roșca, Moț, Iliescu, Iușan, Caliani, R. Rotaru; rezerve Negrușa, Onețiu, Ruja, P. Pop, Miclean, Ioja, Potor, Solymosy, Pogăcecean. Antrenori Adrian Pop – principal, Darius Miclea – antrenor secund

Avertismente: Fetița (35), Adanm (62), Ad. Matei (83), Dr. Pop (89)/ S. Bucur (45)

Arbitri D. Pîrîu (Curtea de Argeș_, Cl. Doarvoaș (Mintia), Căt. Țuțuianu (Târgoviște) Observator D. Demetrescu (Rm.Vâlcea), T. Marcu (Sibiu).

Sport

Rezultate notabile realizate de reprezentanții clubului „Life is Dance” din Alba Iulia, la naționalele de dans sportiv

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

De curând, la Timișoara, a avut loc Campionatul Național de dans sportiv, cea mai importantă și în același timp interesantă competiție de profil din țară, în cadrul căreia s-au întrecut în pași de dans cei mai buni concurenți ai României, pentru titlurile de campioni și vicecampioni naționali.

Clubul “Life is Dance” Alba Iulia, condus de reputații antrenori Ionuț Ionescu și Bianca Ionescu, a reprezentat cu succes municipiul reședință de județ, având la start 5 perechi de dansatori, la mai multe categorii de vârstă.

Prezența la o întrecere de asemenea anvergură înseamnă visul oricărui dansator de elită, iar o clasare între primele 7 locuri este similară cu o realizare deosebită întrucât nivelul este extrem de ridicat, iar la concursurile internaționale sportivii din România sunt mai mereu în prim-plan. Și numai simpla participare la o competiție de calibru, gen campionat național, implică multă muncă, sacrificii și devotament, iar dansatorii de la “Life is Dance” s-au antrenat intens, în condiții speciale, având în vedere circumstanțele cauzate de situația pandemică în ultimul an.

“Pandemia a lovit în toate sporturile, practic orice pregătire a fost oprită întrucât nu mai aveam acces în săli. Totuși clubul nostru nu s-a oprit, am făcut cu toți elevii clubului pregătire online, să nu își piardă condiția fizică și am dezvoltat alte laturi de care, poate, în vremuri normale nu ne puteam ocupa. Când am reintrat în săli am profitat la maximum de orice secundă si am stors fiecare fărâmă de energie din noi păstrând totodată măsurile de rigoare. Pe când credeam că ne-am revenit, clubul nostru a fost lovit de o altă catastrofă: pierderea sălii de dans din cauza inundațiilor din luna iulie 2020. Rămăsesem în stradă cu toate visele noastre… Am făcut tot ce s-a putut pentru ca dansul să nu înceteze și perechile să continue să evolueze. Am dansat pe unde am putut, când s-a putut, profitând de fiecare oră care se încadra în norme. Ajunsesem să dansăm în săli în care nu reușeam cu banii ce îi strângeam, din cauza că nu mai aveam un flux de cursanți ca odinioară, din pricina pandemiei, să acoperim costurile încălzirii întregii clădiri și dansam cu geci pe noi și înfofoliți bine, între betoane și ziduri reci, la doar câteva grade. Felicit toată grupa de performanță pentru sacrificiul depus pentru că nu au renunțat indiferent de greutăți. Anul trecut și câteva luni din acesta ni s-a permis să lucrăm doar cu sportivi de performanță legitimați în cadrul unei federații”, a explicat Bianca Ionescu.

• Au trecut peste toate obstacolele, inclusive pierderea sălii de dans

Așadar, pe lângă pandemie, care ne-a zdruncinat pe toți din toate punctele de vedere, s-au ivit și alte greutăți neașteptate, dar indiferent de acestea, reprezentanții clubului au decis că dansul nu se va stopa, lucrând la domiciliul sportivilor, chiar dacă nu au existat competiții și nu se întrezărea luminița de la capătul tunelului. Lucrurile s-au mai așezat în 2021 și cei de la “Life is Dance” au revenit în sala proprie, iar competițiile au debutat în aprilie, cu rezultate de apreciat obținute în concursuri de albaiulieni, la Deva și Pitești.

La Campionatul Național, la categoria de vârstă 14-15 ani, Latino, perechea Kevin Stuardi și Daria Corpade a terminat pe locul al treilea, reușind performanța uriașă de a intra în lotul național al României. S-a clasat pe poziția a 7-a, intrând în finală, la categoria 10-11 ani, Latino, o pereche ce promite, compusă din Lukas Orzeiu și Maya Urs, fiind inclusă, de asemenea, în lotul național.

În semifinala Campionatului Național de adulți (19-35 ani), Standard, a ajuns perechea formată din Vlad Dragomir și Adriana Tudor, iar în “top 10” au mai intrat Paul Degan și Denisa Pașca.

Antrenorii clubului Ionuț și Bianca Ionescu s-au clasat pe locul 8 național, primii sub linie și la doar două “x”-uri distanță de finala celei mai grele categorii din concurs, Adulți (19-35 de ani) Latino, o realizare de apreciat, aceea de a mai fi sportivi de performanță și în același timp de conduce și a antrena un club cu rezultate foarte bune.

„Suntem foarte încântați că am putut duce numele municipiului nostru Alba Iulia atât de sus și că l-am reprezentat cu succes, între atâtea orașe recognoscibile pentru valorile ce le-au adus dansului și în care dansul este considerat un sport de elită. S-au depus multe sacrificii atât din partea copiiilor și a părinților, cât și a antrenorilor pentru ca dansul să nu se oprească, indiferent de circumstanțe si ne bucurăm că eforturile nu au rămas nerăsplătite și că fiecare sacrificiu a meritat! Ne pregătim intens pentru urmatoarele competiții (n.a. – în weekend, la Oradea) și așteptăm cu brațele deschise orice copil dornic să facă dans ca formă de mișcare, dar și pe cei care își doresc performanță”, a încheiat Bianca Ionescu, reprezentanta “Life is Dance” Alba Iulia.

Citește mai mult

Sport

Atletele albaiulience Ana Rodean și Mihaela Acatrinei vor reprezenta România, la cea mai importantă competiție europeană de marș

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Echipa CS Unirea Alba Iulia, formată din antrenorul Gabriel Avram și atletele Ana Rodean și Mihaela Acatrinei vor reprezenta duminica, 16 mai 2021, România la Campionatul European de Marș de la Poděbrady, localitate cehă cu tradiție pentru astfel de competiții de elită la nivel european.

Ana Rodean va participa la proba de 35 de kilometri marș, nou introdusă în competiție, în vreme ce Mihaela Acatrinei va participa, ca de obicei, la proba de 20 de km. Atletele din Alba Iulia fac parte din lotul național al României, compus din 7 sportivi (4 la masculin și 3 la feminin). Delegația României a plecat de la Buziaș spre Republica Cehă.

”Pentru CS Unirea Alba Iulia este o onoare să reprezinte România la o competiție europeană de un asemenea nivel și sperăm să obținem cele mai bune rezultate. Noua probă va fi o provocare pentru multe sportive și o posibilitate de reafirmare pentru Ana Rodean, după ce ani la rând a cucerit pe plan national proba de 20 de km. Mihaela Acatrinei și-a demonstrat suveranitatea, în România, la această probă, la ultimele competiții. Participarea noastră a fost pregătită în cele mai mici detalii de către antrenorul Gabriel Avram. Multă baftă!” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.

Reamintim că echipa de marș a CS Unirea Alba Iulia a avut un program încărcat în acest sezon competițional, iar Campionatul European vine după alte 4 competiții importante (2 în țară și 2 în străinătate), la care a obținut două medalii de aur, două medalii de argint și o medalie de bronz.

Lotul complet al României:

MASCULIN: Narcis Mihăilă (50 km marș), Marius Cocioran (50 km marș), Remus Rădoi (50 km marș), Ionuț Pleșu (50 km marș);

FEMININ: Ana Veronica Rodean (35 km marș – senioare), Mihaela Acatrinei (20 km marș – senioare), Maria Diana Lătărețu (10 km marș – junioare 1).

ANTRENORI: Gabriel Avram, Gheorghe Ardeleanu, Gabriela Ustabacieff;

CONDUCĂTOR DELEGAȚIE: Octavian Măzăran.

La startul competiției s-au înscris 212 sportivi din 25 de țări.

Citește mai mult

Sport

Înfrângere pentru „alb-negrii”, în ultimul meci al campionatului: Unirea Alba Iulia – CS Hunedoara 0-1 (0-0)

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Unirea Alba Iulia a suferit prima înfrângere din retur, pe teren propriu, la Zlatna, vineri după amiază, în ultima etapă a ligii a 3-a de fotbal. „Alb-negrii” au fost învinşi cu 1-0 (0-0) de CS Hunedoara.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Flavius Iacob, în minutul 88: şut sub transversală după o centrarea din dreapta a lui Bloj.

Prima repriză a disputei de pe stadionul „Minaur” a fost sub semnul echilibrului între cele două combatante. Uniriştii s-au apropiat însă mai des de poarta oponenţilor. Primul şut pe spaţiul porţii a venit abia în minutul 26, fiind expediat de Alex Giurgiu din lovitură liberă. Şapte minute mai târziu, Fetiţa a pătruns în careu pe flancul stâng, dar centrarea sa nu a mai ajuns la Marian Codrea, aflat în poziţie ideală de finalizare, pentru că a intervenit Raţ, portarul oaspeţilor.

Goalkeeper-ul amintit a intervenit apoi în două rânduri în fața lui Fetița (35) după o acțiune purtată în banda stângă de Alex Giurgiu. În replică, șutul lui Pau (38) a fost reținut fără probleme de Sporea.

Mitanul secund a debutat cu un şut peste transversală al lui Lupşan, de la aproximativ 20 de metri de poarta lui Raţ (53). Oaspeţii au avut o ocazie importantă cinci minute mai târziu, Muscă reluând în bara din stânga lui Sporea . La faza următoare, Bucurică a reluat la colțul scurt, dar portarul Raț a fost la post. Uriaşa oportunitate irosită de Bortaş (86), şutul milimetric pe lângă poarta apărată de Sporea, a anunţat golul vizitatorilor, înscris de Iacob, freuşită care a făcut diferenţa.

“Alb-negrii”, care în ultimele 8 luni au încasat un singur salariu, au primit vești bune dinspre Consiliul Local al municipiului Alba Iulia, fiindu-le alocată suma de 200.000 de lei, bani ce vor stinge din datoriile acumulate la nivel contractual. În toamnă, lângă furnale, s-a înregistrat o remiză într-un duel fratricid în familia Dăscălescu, Daniel (secund al Hunedoarei) împotriva fratelui mai mic, uniristul Mihai.

Echipe de start

Unirea Alba Iulia: Sporea – F. Morar (69 Joldeş), Scrob, V. Codrea, Scrob, Al. Giurgiu/ cpt – Adam (56 Zsigmond), D. Lupșan (76 Mardare), Dehelean, Bucurică (69 A. David)  – Fetița, M. Codrea (76 Ad. Matei); rezerve Sîntoma,  Bakcsi, N. Rus, Mâlnă. Antrenori Adrian Bicheși, Marcel Rusu și Ștefan Mardare.

CS Hunedoara: Raț – Ciucurescu, Trășcan / cpt, Marinca – F. Iacob, Pau (90+3 G. Rusu), Herci (66 Vasinc), R. Cristian, Bloj – Bortaș, Muscă (66 C. Zamfir); rezerve Lefter, Buzincu. Antrenor Raul Spătaru.

Arbitri A. Răcoare (Curtea de Argeș), Z. Biro (Belin), Raluca Sirghi (București) Observatori T. Marchiș (Baia Mare), Ov. Tâlvan (Sibiu).

Citește mai mult

Sport

30 de ani de la înființarea Asociației Județeane de Fotbal Alba

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Amânată în două rânduri în ultimele luni, din pricina situației cauzată de pandemia de COVID-19, în cele din urmă Adunarea Generală Ordinară a Asociației Județene de Fotbal Alba s-a desfășurat sâmbătă, în condiții speciale.

Întâlnirea membrilor afiliați cu oficialii forului fotbalistic a debutat cu un moment de reculegere în memoria celor dispăruți dintre noi începând din 2019 și a avut loc în aer liber, în tribuna oficială a Stadionului “Cetate” din Alba Iulia, fiind prezenți 46 de reprezentanți din cei 66. Cele 14 puncte prezente pe ordinea de zi au fost aprobate cu unanimitate de voturi, pe listă fiind, printre altele prezentarea raportului Biroului Executiv, al administrației AJF Alba, a bilanțului contabil și al Comisiei de Cenzori pe anii 2019 și 2020, precum și prezntarea planului anual de activitate și al bugetului anual de venituri și cheltuieli pentru anul 2021. Scrutatori au fost Ioan Marinca (Performanța Ighiu), Zsigo Andras (Șoimii Ciumbrud) și Cătălin Pașcanu (AFC Metalurgistul Cugir), iar în întocmirea procesului verbal oficial au fost implicați Nicolae Ștefan Ghișa (CS Universitatea Alba Iulia), Călin Morar (Limbenii Limba) și Sorin Macarie (CSM Unirea Alba Iulia).

• Diplome de excelență pentru cei prezenți

Cei prezenți au primit Diplome de Excelență “30 de ani de la înființarea Asociației Județene de Fotbal Alba 1991-2021”, pentru a se marca momentul aniversar, dar și pixuri personalizate AJF. De asemenea, au fost afiliate definitiv 11 cluburi, respectiv Gloria Cricău 2019, Voința Teiuș, Hidromecanica Șugag, GT Sport Alba Iulia, Academia de Fotbal Optimum Alba Iulia, Școala de Fotbal “Ioan Suciu” Blaj, ACS Sebeș 2014, Juniorul Sebeș, Kinder Teiuș, Unit Club Sportiv Alba Iulia, ACS Adu Academy- CS Academia Adu Șona, ce erau afiliate în mod provizioriu.

• Nu se joacă mini-campionatul

După ce echipele din cel de-al 4-lea nu și-au manifestat interesul pentru a începe Liga a 4-a, sezon ce trebuia să se încheie în 8 mai, și implicit Alba nu va avea campioană care să reprezinte județul la barajul de promovare, nici intenția AJF Alba de a organiza un mini-campionat (în perioada 9 mai – 11 iulie) nu a avut succes. Cluburile au considerat că actualul protocol medical, chiar și cu teste rapide antigen (obligatorii în fiecare săptămână) nu este unul tentant, mai degrabă apăsător din punct de vedere financiar, preferând să se pregătească și să dispute meciuri amicale în următoarea perioadă. În principiu se așteaptă o nouă modificare a actualului protocol medical, în lunile viitoare, în speranța că ediția 2021/ 2022 să debuteze în jurul datei de 15 august, cu 16 cluburi la startul Ligii a 4-a. Conform anunțului initial, AJF Alba intenționa să demareze competiții pentru Liga a 4-a, a 5-a, juniori U19, juniori U17, juniori U15, juniori U13, juniori U11, juniori U10, sau juniori U9, termenul de înscriere fiind data de 24 aprilie 2021, pentru ca la Adunarea Generală Ordinară să poată stabili un sistem competițional și datele de desfășurare. Pentru acest minicampionat nu se percepea taxă de participare, urmând să fie achitate însă vizele anuale la jucători, cotizația anuală/club sau taxa anuală/competiție.

A fost o întâlnire atipică, dar ne bucurăm că ne-am revăzut cu reprezentanții fotbalului din județ. Din păcate, actuala situație nu ne-a permis să organizăm, așa cum ne-am fi dorit, împlinirea a trei decenii de la înființarea Asociației Județene de Fotbal Alba. Sperăm ca în toamnă să ne putem relua activitatea fotbalistică în condiții cât mai aproape de normalitate”, a precizat Cristian Petropulos, președintele Asociației Județene de Fotbal Alba.

De asemenea, printr-un proiect depus la Consiliul Județean Alba, în luna decembrie, se dorește procurarea de echipament sportiv pentru membrii afiliați, valoarea acestuia fiind de 160.000 de lei. O colaborare cu CJ Alba ar însemna, în partea a doua a anului, în cazul în care s-ar relua campionatele, obținerea de fonduri și pentru achitarea a jumătate din baremele de arbitraj și de observare.

Citește mai mult

Sport

CS Unirea Alba Iulia continuă seria rezultatelor bune: Junioară legitimată la secția de haltere, locul 2 la Cupa României

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sportivii secției de haltere sunt pregătiți de antrenorul Ioan Frățilă. Virginia Mârza a obținut locul 2 la ambele probe, „smuls” și „aruncat”, clasându-se astfel pe locul 2 la „total”.

Un alt rezultat bun a fost obținut de sportivul nostru Arion George (15 ani, cat 96 kg) care s-a apropiat de podium, ocupând poziția a 4-a la total, la juniori 1. 

„Am obținut din nou rezultate bune și îi felicit pe sportivi și pe antrenorul Ioan Frățilă. Virginia Mârza s-a clasat pe locul 2 în condițiile în care a concurat cu sportive cu 4 ani mai mari. Clubul nostru continuă seria rezultatelor foarte bune, reușind să confirme la toate competițiile la care participă. Avem tineri foarte talentați, care îmbină cu succes școala cu sportul de performanță!” – Corneliu Mureșan, director CS Unirea Alba Iulia.

Cupa României s-a desfășurat cu respectarea tuturor restricțiilor impuse în actualul context epidemiologic.

La haltere există două stiluri:

– smuls (constă în ridicarea halterei cu ambele braţe printr-o singură mişcare continuă)

– aruncat (constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălţarea ei prin întinderea braţelor în sus).

Competiţia de regulă începe cu stilul ‘smuls’ la care fiecare concurent are dreptul la trei încercări, iar apoi se trece la „aruncat” la care din nou fiecare sportiv are dreptul la trei încercări.

CS Unirea Alba Iulia are 9 ramuri sportive active: atletism, powerlifting, haltere, orientare, box, judo, culturism, tenis de masă și taekwondo.

CS Unirea Alba Iulia

Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știri Alba

Politică

Știrea ta

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Articole Similare