„Alb-negrii” se întorc din nou cu mâna goală de sub Feleac: Sănătatea Cluj – Unirea Alba Iulia 1-0 (0-0)

Îndosariat în: Sport |

Unirea Alba Iulia a pierdut, astăzi,  împotriva „virușilor verzi”, scor 0-1 (0-0), gol Ceaca (68), confirmând că deplasările sunt jocuri de coșmar pentru trupa lui Adorian Himcinschi. „Virușii verzi” erau în criză, fără victorie de 3 runde, clujenii aducându-și cu greu aminte când au câștigat ultima dată în propriul fief.

„Alb-negrii” pierd iarăși la limită pe Someș, precedentul joc, 0-1 cu „U”, supărătoare fiind ineficacitatea externă, un autogol al adversarilor (la unicele puncte adjudecate, cu CFR Cluj II) și 4 înfrângeri. Unirea spera să depășească blestemul jocurilor din deplasare, mai ales că venea după scorul Seriei a 5-a, acel 10-0 cu „lanterna roșie” Viitorul Ghimbav.

1-0, MIN. 68: CEACA a deschis scorul cu un șut din întoarcere, sub bară, după un corner, din careul lui Suciu, portar care azi își aniversează împlinirea vârstei de 19 ani.

În a doua repriză, marile ocazii au aparținut gazdelor, dar egalarea putea fi realizată de Lăsconi (86) – a șutat pe lângă

 „Viruşii verzi” au dificultăţi evidente pe „Clujana”, unde au câştigat numai în prima rundă, 3-0 cu Avântul Reghin. Au urmat trei remize cu CFR Cluj II şi „U” Cluj (0-0), FC Avrig (2-2), plus un eşec 1-2 cu Performanţa Ighiu. De fapt, Sănătatea nu a mai învins de trei jocuri, adunând două puncte, iar acum este privată de serviciile portarului titular F. Lăzăreanu, eliminat la Iernut. În disputele cu combatantele din Alba, Sănătatea a pierdut în două rânduri, cu acelaşi scor, 1-2, cu Industria (în deplasare) şi Performanţa (pe teren propriu).

Echipe: Sănătatea: Todoran – Cr. Paul, Misăraș, E. Negru, Țîrlea, Titiesc, Ad. Lupu, D. Lazăr, Bria, Ceaca, H. Rus; rezerve Gașpar, Yuh, Nistor, Ciupe, D. Bucur, Vitan, Indreica. Antrenori Marius Semeniuc și Csaba Kiss.

Unirea Alba Iulia: Căt. Suciu – Apetri, I. Grozav, Al. Man, Matei  – Fulea, Al. Giurgiu (75, F. Morar), Selagea, Tat (82, Boboia) – Davidaş – Lăsconi; rezerve Petric, N. Rus, Scrob, Cr. Păcurar, Boboia, Schiau, F. Morar. Antrenor Adorian Himcinschi.

Arbitri: Cl. Ştef, B. Albu (Tg. Mureş), M. Roşca (Bistriţa) *Observatori I. Hotico (Baia Mare), D. Cioloboc (Tg. Mureş).
 
FOTO: Lucian Danciu
 

albaiuliainfo.ro

Facebook 

RSS Stiri Alba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează termenul lipsă * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro