Alcoolul consumat în exces a făcut ca doi bărbați să fie calmați și mai apoi amendați de jandarmi la Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

jandarmi-amenda-alba-iuliaAlcoolul consumat în exces a stat la baza unui scandal izbucnit între doi bărbaţi din Alba Iulia. Jandarmii au intervenit, i-au calmat şi i-au sancţionat contravenţional. Două ore mai târziu, unul dintre aceştia a fost amendat şi pentru că a apelat nejustificat numărul 112. 

Incidentul s-a petrecut duminică, 11 mai a.c., la ora 22.00, în faţa unui bloc de locuinţe de pe strada Arieşului. După ce au consumat împreună băuturi alcoolice, între Ion N. (24 de ani) şi Liviu P. (46 de ani) a izbucnit o discuţie în contradictoriu, se pare, pe tema unei datorii neonorate.

Dialogul a degenerat, cei doi ajungând să se înjure, să se ameninţe cu bătaia şi chiar să se îmbrâncească reciproc, fără să ţină cont că se aflau într-un loc public şi deranjau locatarii din vecinătate. Unul dintre aceştia a sunat la 112, iar un echipaj de jandarmerie a intervenit de urgenţă.

Pentru că scandalagii erau în continuare extrem de gălăgioşi, au fost conduşi la sediul Jandarmeriei Alba în vederea aplicării măsurilor legale. În urma verificării împrejurărilor în care a apărut fapta, în funcţie de vinovăţie, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 400 de lei.

Nemulţumit că a fost sancţionat, unul dintre aceştia – Ion N. – a apelat 112 şi a solicitat intervenţia unui echipaj medical, pe motiv că, înainte de sosirea forţelor de ordine, ar fi fost lovit de cel cu care s-a certat. Un echipaj SMURD a constatat că nu prezenta urme de violenţă, iar acesta, nemulţumit de concluzia echipei medicale, a mai sunat o dată la 112 şi a solicitat alt echipaj de la ambulanţă. Bărbatul a fost condus la UPU Alba Iulia, unde medicul de gardă a confirmat că nu prezenta răni sau urme de lovire şi, în jurul orei 24.00, a fost îndrumat spre casă. Nemulţumit şi de acest diagnostic, Ion N., aflat chiar în incinta Spitalului Judeţean Alba, a apelat din nou 112, pe motivul unei urgenţe medicale.

De data aceasta, solicitarea bărbatului a fost redirecţionată spre un echipaj de jandarmerie care, constatând că a apelat în mod repetat şi nejustificat numărul unic pentru semnalarea situaţiilor de urgenţă, l-a sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 de lei şi i-a explicat că pentru această faptă amenda contravenţională poate fi în cuantum de până la 1000 de lei.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.