Rămâi conectat

Sport

Alexandru Pelici, după victoria de la Arad: „Cred că e o victorie meritată, îmi felicit băieții”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

După meciul disputat vineri, pe stadionul „Banatul”, Alexandru Pelici, antrenorul CSM Unirea Alba Iulia s-a declarat satisfăcut de jocul prestat de „alb-negrii”, lăudând totodată și parcursul celor de la Viitorul Arad, echipă pe care o așteaptă și în play-off, cu atât mai mult cu cât ar păstra cele 6 puncte strânse în sezonul regular împotriva acesteia.

„Victorie foarte importantă pe un teren dificil astăzi. Dificil și din punct de vedere al stării terenului ca urmare a vremii urâte din ultimul timp, dar și al adversarului, care a pierdut greu puncte aici. Viitorul este o echipă bună, care merită să joace în play-off. Le doresc mult succes în continuare și îi felicit pentru tot ce au făcut în anul acesta. Sunt, din punctul meu de vedere, o surpriză plăcută. Am avut un meci disputat, cu o primă repriză echilibrată, în care am marcat și am avut șansele noastre, dar la fel de bine și ei au avut, cel puțin pe finalul primei reprize, o perioadă în care ne-au dominat și au avut anumite situații. Nu ocazii foarte mari, dar situații care se puteau transforma în ocazii. A doua repriză am început-o bine, am marcat, am mai ratat vreo două-trei situații și ne-am făcut meciul greu pe final. A fost acea lipsă de informare și pasa la portar care s-a transformat în pasă pentru Larosa. Din păcate pentru noi, s-a făcut 1-2 și am tremurat pe final. Dar, una peste alta, cred că e o victorie meritată, îmi felicit băieții, felicit ambele echipe pentru ce au arătat pe terenul acesta”, a declarat Alexandru Pelici, pentru sportarad.ro.

„Nu vreau să supăr pe nimeni, dar cred că noi și Poli ne vom bate pentru primele două locuri de aici. Dar să nu uităm că mai este și seria cealaltă, unde sunt echipe care-și doresc și ele promovarea și play-off-ul va fi infernal, va fi teribil. Baia Mare, Zalău, care încearcă de atâta timp să promoveze, sunt echipe care, cu siguranță, vor dori să-și câștige meciurile și să se ducă în Liga a II-a. Dar, acum ne concentrăm pe ultimele trei etape din acest an, vine iarna și vom vedea ce va fi în continuare. În momentul de față suntem bine, suntem pe primul loc atât în clasamentul campionatului regular, cât și dacă e să luăm echipele care sunt acum în play-off. Cel puțin până la jocul celor de la Viitorul cu Poli, cărora le doresc să rămână în play-off. Vom vedea ce va fi, pentru că știu că penultima etapă vom juca la Timișoara, la Poli”, a mai punctattehnicianul CSM Unirea Alba Iulia.




Sport

Bianca Todorescu (CS Unirea Alba Iulia), aur pentru România la Campionatul Mondial de Powerlifting U23 din Africa de Sud

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Performanță de excepție pentru sportul din Alba Iulia. Bianca Todorescu, legitimată la CS Unirea Alba Iulia, a cucerit marți, 18 august 2026, medalia de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting pentru Tineret (U23), competiție găzduită de Africa de Sud.

Sportiva pregătită de antrenorul Ovidiu Pănăzan, președintele Federației Române de Powerlifting, a reușit o performanță remarcabilă la categoria de greutate de 52 de kilograme.

Bianca Todorescu a ridicat 110 kilograme la proba de împins din culcat (bench press), rezultat care i-a adus titlul mondial la categoria sa.

Performanța sportivei de la CS Unirea Alba Iulia vine chiar în prima zi a Campionatului Mondial și reprezintă o nouă confirmare a valorii powerliftingului albaiulian pe scena internațională.

Ovidiu Pănăzan: „Felicitări, Bianca Todorescu!”

Antrenorul sportivei, Ovidiu Pănăzan, a transmis un mesaj de felicitare după reușita Biancăi și le-a mulțumit celor care au sprijinit participarea sportivilor români la competiția mondială.

„Felicitări, Bianca Todorescu! Mulțumesc celor care ne-au ajutat, în special CS Unirea Alba Iulia, director Corneliu Mureșan!”, a transmis acesta.

Totodată, Ovidiu Pănăzan a anunțat că pentru CS Unirea Alba Iulia urmează alte momente importante la Campionatul Mondial din Africa de Sud.

„Azi a fost prima zi a Campionatului Mondial, dar rămâneți aproape de powerlifting. Mâine urmează Alexandra Cazacu și Roxana Deac, și acestea sportive legitimate la CS Unirea Alba Iulia”, a precizat antrenorul.

Medalia de aur obținută de Bianca Todorescu aduce astfel o nouă performanță importantă pentru CS Unirea Alba Iulia și pentru sportul din județul Alba.




Citește mai mult

Sport

CSM Unirea și CSU Alba Iulia, din nou în Seria a VII-a a Ligii a 3-a! Vezi componența seriei pentru sezonul 2026/2027

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat marți, 18 august 2026, componența nominală a celor opt serii din SuperScore Liga 3, ediția 2026/2027, precum și numerotarea acestora în urma criteriilor de repartizare geografică.

La fel ca în sezonul precedent, toate cele patru formații din județul Alba care vor evolua în eșalonul terț au fost repartizate în Seria a VII-a. Astfel, Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, CIL Blaj și Universitar din Alba Iulia se vor duela în sezonul regulat cu formații din zona de vest a țării.

Seria a VII-a, cu patru reprezentante din Alba

Componența seriei pentru noul sezon este următoarea:

  • Nera Bogodinț
  • CSM Deva
  • Politehnica Timișoara 2
  • Unirea Alba Iulia
  • Metalurgistul Cugir
  • Viitorul Arad
  • Unirea Sântana
  • CSC Ghiroda și Giarmata Vii
  • Progresul Pecica
  • CIL Blaj
  • CSU Alba Iulia
  • Timișul Șag

Pentru echipele din Alba se anunță, astfel, un sezon cu adversari cunoscuți, dar și cu dueluri care pot aduce confruntări echilibrate în lupta pentru play-off.

Seria a VIII-a, adversara Seriei a VII-a în faza a doua

În faza de play-off și play-out, Seria a VII-a se va combina cu Seria a VIII-a. Din această grupă fac parte Academica Recea, Transilvania Sport Academy, Sănătatea Cluj, SCM Zalău, Minaur Baia Mare, Unirea Tășnad, Crișul Sântandrei, Lotus Băile Felix, CSM Sighet, Bihorul Beiuș, Viitorul Cluj și Unirea Dej.

Componența celor două serii oferă încă de pe acum perspectiva unor meciuri interesante în partea a doua a campionatului, când obiectivele formațiilor vor deveni tot mai clare.

Programul sezonului, stabilit joi

Dacă distribuirea echipelor în serii este deja cunoscută, ordinea meciurilor va fi stabilită abia joi, 20 august 2026, când Federația Română de Fotbal va organiza, de la ora 15:00, la Casa Fotbalului, tragerea la sorți pentru programul noului sezon.

Programul competițional va fi alcătuit pe baza Tabelei Berger pentru 12 echipe, numărul atribuit fiecărei formații urmând să fie stabilit prin tragere la sorți.

Același format competițional

Ediția 2026/2027 a Ligii 3 păstrează formatul utilizat și în sezonul precedent. Competiția va avea opt serii, fiecare cu câte 12 echipe, urmând să se desfășoare în două faze: sezonul regulat și faza a doua, împărțită în play-off și play-out.

Pentru cele patru formații din Alba începe, așadar, numărătoarea inversă până la startul oficial al campionatului. Primele repere ale noului sezon vor fi cunoscute joi, odată cu stabilirea programului competițional.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia