Actualitate
Aproximativ 600 de câini din 7 țări, vor participa la Alba Iulia la cel mai important eveniment chinologic al anului: Alba Carolina Cup 2013
Competiția din acest an va reuni la Alba Iulia peste 600 de“campioni în lesă” de pe tot continentul european. Ajuns la a IV-a ediție, evenimentul organizat de Asociația Chinologică Alba alături de Primăria Municipiului Alba Iulia și Asociația Copard, cu sprijinul Consiliului Județean Alba, oferă șansa proprietarilor de câini de rasă, de orice dimensiune și de orice vârstă, să-și evalueze cei mai buni prieteni și să se distreze într-o atmosferă inedită, în Cealaltă capitală.
În afara handler-ilor, la Alba Iulia vor fi prezenți retaileri importanți din industria animalelor de companie, arbitri internaționali și reprezentanți ai asociațiilor chinologice din Romania și Europa.
În 17 și 18 august, iubitorii de animale din Alba Iulia vor avea șansa să urmăreasca evoluțiile in 7 ringuri a 90 de rase canine. Pe parcursul a 2 zile se vor derula diverse probe în care arbitrii vor evalua frumusețea, capacitatea de lucru a câinilor, indicatori fizici, personalitatea animalelor, dar si capacitatea handler-ilor de a relaționa cu cainele. La finalul fiecărei zile se va premia cel mai frumos câine al zilei (Best In Show), iar la finalul zilei a doua va fi ales Supreme Best In Show – câștigătorul celor două zile.
Dincolo de competiția convențională, iubitorii de câini vor avea șansa să discute cu profesioniști din domeniu despre tot ce-i interesează și îi aproprie în pasiunea lor comună: diete, antrenamente, întreținere, medicină veterinară etc. Evenimentul are menirea de a arăta tuturor capacitățile extraordinare pe care le au companionii noștri cu patru picioare, adaptați unui stil de viață umanizat, modelat cu atenție și dragoste de către proprietarii lor.
Un prilej de inspirație pentru toți cei care își doresc să afle mai mult despre Ciobănescul Românesc Mioritic sau drespre rasele molossoide va fi acela al cluburilor: Dac Moloss Club și Mioritic Club. Competiția de la Alba Iulia este singura din România cu intrare gratuită pentru public. Accesul în expoziție a câinilor care nu participă la concurs este interzisă.
Programul evenimentului este în așa fel conceput încât arbitrii să poată evalua toate rasele la lumina zilei.
• 17 august 2013
10.00 – 14.00 Accesul câinilor participanți în expoziție, control sanitar-veterinar
14.00 Dac Moloss Club
14.00 Mioritic Club
16.00 – 16.10 Deschiderea oficială a expoziției – intonarea Imnului de Stat
16.10 – 19.30 Arbitrajul câinilor la ringuri
18.30 Demonstrații de dresaj
19.30 Best In Show
• 18 august 2013
7.00 – 10.00 Accesul câinilor participanți în expoziție, control sanitar-veterinar
10.00 Deschiderea oficială a expoziției – intonarea Imnului de Stat
10.10 – 13.30 Arbitrajul câinilor la ringuri
13.30 Best In Show și Supreme Best In Show
Alba Iulia figurează în calendarul competițional oficial al Federației Chinologice Internaționale din anul 2010.
Actualitate
Bărbat de 55 de ani, reținut după ce ar fi făcut gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia
Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Potrivit anchetatorilor, incidentul ar fi avut loc în după-amiaza zilei de 6 septembrie 2026, pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia.
Bărbatul și-ar fi expus organele genitale în spațiul public și ar fi făcut gesturi cu caracter obscen, provocând indignarea persoanelor aflate în zonă.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și a responsabilității persoanei implicate.
Precizăm că dispunerea măsurii reținerii și efectuarea cercetărilor nu înlătură prezumția de nevinovăție.
Actualitate
Șofer de 49 de ani din Alba Iulia, depistat cu 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Alba Iulia, a fost depistat de polițiști conducând un autoturism sub influența alcoolului.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 5 septembrie 2026, în jurul orei 08:50, pe bulevardul Încoronării din municipiul Alba Iulia. Polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia au oprit autoturismul pentru un control de rutină.
În urma testării cu aparatul etilometru, conducătorul auto a prezentat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale.
-
Sportacum o lunăBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Actualitateacum o lunăUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 2 luniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi reluat în această săptămână, după șapte săptămâni de întrerupere
-
Sportacum 2 luniCSU Alba Iulia a bifat primele două transferuri ale verii. Mario Lingurar și Patrick Cristea au semnat cu universitarii
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi preluat de Alba Iulia Transport Local. Primăria propune atribuirea de urgență a serviciului pentru doi ani
-
Administrațieacum 2 luniMinistrul Cseke Attila avertizează: „Alba Iulia poate pierde finanțarea de 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice dacă acestea nu vor circula”
-
Administrațieacum 3 săptămâniTransportul public din Alba Iulia s-ar putea relua luni, 17 august 2026, după mai bine de două luni. Primăria și STP au semnat o convenție