Actualitate
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia au organizat marţi 9 iulie, evenimentul aniversar „Filantropia – împreună, în sprijinul aproapelui”
Evenimentul a cuprins un spectacol artistic, o expoziţie de prezentare a serviciilor sociale şi o întâlnire festivă cu toţi colaboratorii, partenerii şi reprezentanţii autorităţilor publice.
Manifestarea a debutat la ora 10.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia cu spectacolul „Vis de copil”, la care au participat peste 500 de copii din aşezămintele sociale din Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei, care au încercat să încânte prin calităţile lor artistice. De la ora 12.00, la Restaurantul „Mercur” din Alba Iulia au fost prezentate în cadrul unei expoziţii cele 88 de servicii sociale, care formează reţeaua de asistenţă socială a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei. Expoziţia a fost urmată de la ora 13.00 de întâlnirea festivă „Filantropia – împreună, în sprijinul aproapelui”. La întâlnire au participat colaboratorii, partenerii şi reprezentanţii autorităţilor publice implicate în susţinerea misiunii sociale a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.
Evenimentul aniversar „Filantropia – împreună, în sprijinul aproapelui” a încheiat campania Zilele Filantropiei”, derulată de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în perioada 10 iunie – 10 iulie 2013. Campania a presupus organizarea unor acţiuni în toate aşezămintele sociale din reţeaua Bisericii Ortodoxe Române din judeţele Alba şi Mureş. În această perioadă au avut loc acţiuni şi evenimente în casele de tip familial, centrele de zi şi cele educaţionale care oferă servicii pentru copii, în căminele pentru vârstnici, în centrele de consiliere dar şi în celelalte aşezăminte sociale. „Zilele Filantropiei” au presupus totodată deschiderea tuturor acestor centre sociale către cei care au dorit să le viziteze, să afle despre activitate socială derulată în cadrul acestora sau să le ofere ajutor.
Actualitate
Incendiu la terasa unei pensiuni din Alba Iulia. Patru persoane s-au autoevacuat
Detașamentul de Pompieri Alba Iulia a intervenit, ]n cursul nop’ii trecute, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune de pe strada Arieșului, din municipiul Alba Iulia.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la o anexă a pensiunii, respectiv la terasa imobilului. Din interiorul pensiunii s-au autoevacuat patru persoane.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor.
Actualitate
Furt de acumulatori la aproape toate insulele ecologice digitalizate din Alba Iulia. Sistemul de acces nu mai funcționează
Aproape toate insulele ecologice digitalizate destinate colectării separate a deșeurilor din Alba Iulia au devenit nefuncționale după ce acumulatorii acestora au fost furați de persoane încă neidentificate.

Potrivit informațiilor obținute de jurnaliștii de la ziarulunirea.ro, primele furturi au fost raportate în anul 2024, chiar în perioada finalizării proiectului. Primele insule vizate au fost cele amplasate în zona Căminelor studențești nr. 1 și 2, de pe strada Vasile Alecsandri.
Ulterior, furturile s-au extins, iar acumulatorii au fost sustrași de la aproape toate insulele ecologice digitalizate din municipiu.
În lipsa acumulatorilor, sistemele de acces nu mai funcționează corespunzător. Astfel, cartelele distribuite locuitorilor nu mai au utilitate practică, iar accesul la containere nu mai poate fi controlat. În aceste condiții, deșeurile pot fi depozitate fără respectarea regulilor stabilite și fără achitarea sumelor necesare pentru utilizarea serviciului.
Poliția Alba a confirmat furturile
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a confirmat că a primit sesizări privind furturile, primele fiind înregistrate în anul 2024.
„În anul 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, au fost înregistrate sesizări referitoare la situația menționată, iar cercetările sunt continuate. În prezent, nu sunt înregistrate sesizări în acest sens”, a transmis IPJ Alba.

Furturile au fost confirmate și de Claudiu Nemeș, directorul executiv al Direcției Întreținere și Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Primăriei Alba Iulia. Acesta a precizat că administrația locală a depus sesizări atât la Poliția Alba, cât și la Poliția Națională.
Proiect finanțat prin PNRR
Insulele ecologice digitalizate au fost achiziționate de Primăria Alba Iulia printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Proiectul urmărește dezvoltarea unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor, prin creșterea capacității de colectare separată, pregătirea pentru reutilizare și valorificarea deșeurilor, în vederea tranziției către economia circulară.
Valoarea totală a proiectului este de 1.639.177,40 de euro, sumă nerambursabilă. Printre rezultatele asumate se numără:
– înființarea și menținerea în funcțiune a 100 de insule ecologice digitalizate;
– colectarea separată și reciclarea a 386.560 de unități de deșeuri reciclabile;
– colectarea separată și reciclarea a 57.984 de unități de deșeuri biodegradabile.
Furtul acumulatorilor pune sub semnul întrebării funcționarea sistemului și eficiența investiției realizate pentru modernizarea colectării deșeurilor în Alba Iulia.
-
Actualitateacum 2 luniDe luni, 10 august 2026, STP a sistat transportul public către localitățile din zona AIDA-TL, invocând lipsa motorinei
-
Administrațieacum 2 luniTransportul public din Alba Iulia s-ar putea relua luni, 17 august 2026, după mai bine de două luni. Primăria și STP au semnat o convenție
-
Administrațieacum 2 luniServiciul de transport public din Alba Iulia, atribuit temporar unui alt operator. Consiliul Local a aprobat măsura de urgență
-
Administrațieacum 2 luniNoua companie de transport public a Primăriei Alba Iulia va avea 72 de angajați și un director general. Organigrama, pe masa Consiliului Local
-
Din Județacum o lunăAmenzi și confiscări în piețele agroalimentare din Alba. Poliția a sancționat comerțul ilegal cu fructe de pădure
-
Actualitateacum 2 luniAPULUM SA cere soluții urgente pentru reluarea transportului public: „Ne pune angajații în imposibilitatea de a ajunge la serviciu”
-
Administrațieacum 2 luniCum va fi ales operatorul care va asigura transportul public de urgență în Alba Iulia. Gabriel Pleșa: „Va fi acces liber la ofertare”
-
Actualitateacum 2 luniCozi la chioșcurile STP din Alba Iulia, după reluarea transportului public. Pensionarii așteaptă pentru cardurile de călătorie gratuită