Rămâi conectat

Actualitate

Astăzi, la Alba Iulia, a fost marcată aniversarea a 228 de ani de la martiriul lui Horea şi Cloşca

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Aniversarea celor 228 de ani de la martiriul lui Horea şi al lui Cloşca a fost marcată la Alba Iulia prin depuneri de coroane la Obelisc şi un ceremonial religios pe Dealul Furcilor, locul în care s-a desfăşurat supliciul din 28 februarie 1785.

Evenimentul a debutat cu intonarea imnului naţional al României, după care istoricul Tudor Roşu a făcut o scurtă trecere în revistă a celor petrecute în urmă cu 228 de ani. „Execuția s-a întâmplat în locul numit „La Furci”, în partea de sud a orașului, în prezența a mii de țărani iobagi, aduși cu forța să privească acest supliciu, care era cea mai aspră pedeapsă din Codul Penal Terezian, la acea vreme. Frângerea cu roata, sau Rota Fragendos însemna ruperea oaselor începând de jos până spre partea superioară a corpului cu lovituri la aproximativ 2 minute. Primul executat a fost Cloșca, iar Horea, ținut de ucenicii călăului a fost obligat să privească supliciul. După aceea a urmat și rândul său. La el se pare că acest calvar a durat mai puţin şi a fost executat din mai puţine lovituri, primind lovitura de graţie după un şir de 8-9 lovituri. După aceea trupurile celor doi martiri au fost eviscerate, tăiate în bucăţi şi aşezate la răscruci de drumuri pentru ca tăranii, iobagii să ia exemplu.”

Au urmat apoi depunerile de coroane la care au participat Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, Consiliul Judeţean, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Alba Iulia, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Alba, Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu”, Garnizoana Alba Iulia, Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, Colegiul Tehnic Apulum, Fundaţia „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, dar și un grup de copii de la Grădinița 15 „Dumbrava Minunată” din Alba Iulia, Uniunea Social Liberală, Partidul Democrat Liberal, Partidul Poporului Dan Diaconescu şi Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat.

Evenimentul s-a încheiat cu un ceremonial religios oficiat de un sobor de preoţi, pe Dealul Furcilor, locul unde acum 228 de ani Horea şi Cloşca au fost executaţi.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Doi bărbați din Alba Iulia au fost reținuți de polițiști, după ce au furat un transformator electric din localitatea Henig

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 12 iunie 2026, polițiștii Postului de Poliție Berghin au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi bărbați, în vârstă de 30 și 32 de ani din Municipiului Alba Iulia, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că în noaptea de 20/21 mai 2026, cei doi bărbați, în timp ce se deplasau cu o autoutilitară, pe raza localității Henig, județul Alba, ar fi sustras un transformator de curent, care se afla pe proprietatea unui bărbat din localitate și aparținea acestuia.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Doi tineri din Alba Iulia au fost reținuți de polițiști, după ce au intrat cu forța în locuința unei tinere din Berghin și au agresat-o

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Vineri, 12 iunie 2026, polițiștii Postului de Poliție Berghin au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de doi tineri, în vârstă de 18 și 16 ani, din Municipiul Alba Iulia, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de violarea de domiciliu și lovirea sau alte violențe.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, la data de 11 iunie 2026, în jurul orei 17.25, pe fondul unor neînțelegeri, cei doi tineri ar fi pătruns, fără drept, în interiorul locuinței unei tinere de 15 ani, din comuna Berghin, iar tânărul de 16 ani ar fi agresat-o fizic, fără a-i provoca leziuni care să necesite îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia