Actualitate
Astăzi s-a deschis la Alba Iulia cea de-a doua ediție națională a Târgului Meşterilor Populari din Cetatea Marii Uniri
În cadrul evenimentului sunt expuse obiecte meşteşugăreşti ale meşterilor populari veniţi la Alba Iulia din întreaga ţară, pe care vizitatorii au ocazia să le achiziţioneze. Pe toată durata desfăşurării târgului, 23 – 25 august, manifestarea va combina latura expoziţională şi comercială, cu o serie de animaţii culturale: demonstraţii practice de olărit, pictură icoane pe sticlă şi ţesături, mult apreciatele ateliere, denumite sugestiv „Meşteşuguri pentru mici şi mari”, destinate copiilor, părinţilor şi bunicilor. Evenimentul are scopul de a promova valorile neprihănite ale culturii tradiţionale româneşti.
Potrivit organizatorilor, în acest an, la eveniment vor participa meşteri populari din întreaga ţară: Împletituri – Zoltani Dănilă (Sighişoara, Mureş), Liviu Rusu (Cetatea de Baltă, Alba), Industrie casnică (ţesături, cusături, pieptare, covoare, jucări) – Lungu Marian (Bacău), Iulian Mihalache (Vrancea), Rafila Moldovan (Mureş), Grigore Covrig (Mureş), Maria Cucui (Pănade, Alba), Lucreţia Gordeş (Feneş, Alba), Olivia Tima (Sălciua, Alba) Matei Aurelia (Gârda de Sus, Alba), Maria Gligor (Câmpeni, Alba), Anca Banda (Beiuş, Bihor), Fiţ Rafila (Avram Iancu, Alba), Viorica Ciobanu (Cluj), Lidia Rusu (Cluj), Robescu Maria (Mureş), Arta lemnului (sculptat, dogărit, jucării în lemn, instrumente tradiţionale: fluiere, cimpoaie, tulnice) – Constantin Lungu (Târgu Neamţ), Florin Cramariuc (Suceava), Stanciu Ioan (Vrancea), Bădău Traian (Avram Iancu, Alba), Haneş Teofil (Vidra, Alba), Sava Nicolae (Bistriţa Năsăud), Ştefan Ion (Hunedoara), Olărit, ceramică – Borza Mircea (Obârşia, Hunedoara), Mihai Sturza (Vrancea), Gheorghiţă Mischiu (Horezu, Vâlcea), Marcel Mocanu (Braniştea, Galaţi), sculptat os – Gheorghe Zofotă (Gura Humorului, Suceava), Sticlărie – Rotar Alexandru (Târgu Mureş), Icoane – Maria Predan ( Sebeş, Alba), Nicolae Muntean (Vinerea, Alba), Artizanat – Emil Roşca (Lupşa, Alba), Viorica Hărşan (lumânări sculptate) -Mureş, Dușa Octavian Flaviu (Alba Iulia) – ceramică etc.
La deschidere au fost prezenţi consilieri locali şi judeţeni, primarul Mircea Hava, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, deputatul Ioan Dîrzu şi senatorul Alexandru Pereş.
Mai multe poze de la deschiderea targului puteti vedea aici.
Actualitate
Bărbat de 62 de ani cercetat de polițiștii, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu permisul anulat, pe Bulevardul Revoluției 1989 din Alba Iulia
Ieri, 14 martie 2026, în jurul orei 01.00, polițiștii de ordin publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Revoluției 1989 din Municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Crăciunelu de Jos.

Din verificări a reieșit că bărbatul are dreptul de a conduce anulat din data de 19 aprilie 2024.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Actualitate
Studenții din Alba Iulia s-au săturat de austeritatea lui Bolojan: „Vă invităm la o lună de studenție, fără transport gratuit și fără burse”
Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat manifestații de protest, coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

La Alba Iulia, circa 25 de studenți s-au adunat în Piața Cetății aproape de lăsarea serii. Studenții și-au exprimat nemulțumirile prin mesaje afișate pe mai multe pancarte. „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” este mesajul care sintetizează cel mai bine of-urile multiple ale tinerilor. „Studenții nu trăiesc cu aplauze” e un alt mesaj dintre cele afișate.
Studenții afirmă că mai multe măsuri recente au redus sprijinul pentru studenți și finanțarea educației. Printre principalele nemulțumiri se regăsesc:
– reducerea fondului de burse și protecție socială (cu peste 50% în unele cazuri);
– limitarea reducerii de 90% la transportul feroviar doar între domiciliu și universitate;
– eliminarea posibilității ca studenții de la taxă să primească burse;
– finanțarea burselor doar pe perioada activităților didactice, nu tot anul;
– bugetul educației ar fi cu aproximativ 3 miliarde de lei mai mic decât anul precedent.
Proteste similare au fost programate în mai multe orașe universitare din România, precum Cluj-Napoca, Galați, Constanța sau București. Organizatorii spun că acțiunile sunt un „manifest pentru educație” și un semnal de alarmă privind politicile de austeritate din sistemul universitar.
Actualitate
Trafic îngreunat pe Calea Moților, după ce două autovehicule au intrat în coliziune
Traficul este îngreunat sâmbătă, după-amiază, pe Calea Moților din Alba Iulia, după ce două autovehicule au intrat în coliziune. Intervin pompierii militari din Alba Iulia pentru asigurarea măsurilor specifice producerii unui accident rutier.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în Mun. Alba Iulia, str. Calea Motilor. În accident sunt 2 auto implicate, fară victime încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x ambulanță SAJ”, a transmis ISU Alba.
-
Actualitateacum 2 luniTruck Tuning Art, cel mai reușit festival organizat în Alba Iulia, nu va mai avea loc în 2026
-
Actualitateacum o lunăProtest în Alba Iulia, împotriva creșterilor aberante ale impozitelor și taxelor locale și a altor măsuri fiscale impuse de Guvernul Bolojan
-
Actualitateacum 2 luniMărturia unui vecin despre explozia produsă în blocul B6, de pe strada Arnsberg
-
Albaiulieniacum 2 luniAlbaiulianca Ana Bimbea sărbătorită de autoritățile locale la împlinirea venerabilei vârste de 104 ani
-
Sportacum 2 săptămâniÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Actualitateacum o lunăLucrările de modernizare efectuate la sediul IPJ Alba și la cel al Poliției Municipiului Alba Iulia, finalizate la sfârșitul lunii martie 2026
-
Sportacum 2 săptămâniDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)
-
Administrațieacum 2 luniNoi blocuri de locuințe din Alba Iulia vor fi revovate energetic în acest an, printr-o investiție de peste 19 milioane de lei