Administrație
Au fost instalate primele platforme „SMART” de colectare selectivă a gunoiului, la Alba Iulia. Accesul se va face pe bază de cartelă
În viitorul apropiat pubelele de gunoi clasice și mizeria inerentă din preajma lor vor deveni istorie la Alba Iulia. La începutul acestei săptămâni au început să fie montate platformele pentru colectarea deșeurilor, cu acces pe bază de cartelă, la blocurile din Alba Iulia.
Modulele din care va fi compusă platforma supraterană pentru colectare selectivă vor fi realizate dintr-un cadru metalic din profile de oțel. Profilele utilizate la cadrul pereților, ușii și al plafonului vor fi profile deschise cu minim 3 ambutisări pe lungime, astfel încât caracteristica de profil deschis să permită pătrunderea tratamentului anticoroziv în toate zonele acestuia, iar ambutisările să rigidizeze întreaga structură. Nu se vor folosi profile închise (țevi), sau profile îmbinate prin suprapunere, atât pe lățimea cât și pe lungimea acestora, pentru a nu crea zone strâmtorate în care nu pot pătrunde straturile anticorozive.
La partea inferioară modulele vor prezenta plăci prevăzute cu găuri pentru fixarea pe platforma de montaj. De asemenea, fiecare modul va fi prevăzut cu sisteme de reglare pe filet care vor compensa denivelările platformelor pe care se vor amplasa produsele și vor ajuta la alinierea perfectă a acestora.
Modulele vor prezenta la partea din față a platformei uși individuale care vor fi suficient de mari pentru a putea intra pe ele câte un eurocontainer de 1100 I standard (pe roți). Ușile vor fi prevăzute cu două sisteme de închidere și blocare. Ușile vor fi realizate din panouri termoizolante fixate pe cadrul metalic, pe interior, cu sisteme de fixare zincate (bride zincate cu șuruburi) care nu sunt vizibile la exteriorul produsului, și permit schimbarea panourilor cu ușurință dacă acestea au fost deteriorate, cu respectarea condițiilor specificate, atât pentru panouri cât și pentru structura metalică.
Gurile de alimentare vor fi prevăzute cu un cadru metalic realizat din tablă ambutisată cu grosimea de minim 1,5 mm pe care se vor monta trape acționate cu pedală. Gurile de alimentare vor avea dimensiuni de minim 700 x 300 mm.
Trapele vor fi prevăzute cu câte un sistem de control acces cu cartelă. Sistemul de control acces va fi prevăzut cu cititoare de cârduri antivandal. Cititoarele vor fi programabile, cu o frecvență care să permită înregistrarea fagurilor de la interfonul ușii de la bloc (în cazul în care acestea sunt de generație nouă – tip RFID) și vor fi prevăzute cu tastatură. Fiecare punct de colectare va fi furnizat împreună cu un set de două cartele – una de ștergere utilizator și una pentru introducere utilizator care vor fi predate administratorului punctului de colectare astfel încît să poată înregistra atât tagurile de acces cu care sunt utilizate și la ușa de intrare în bloc (dacă acestea sunt de generație nouă) sau a unor carduri sau taguri noi.
Alimentarea cu energie electrică va fi asigurată de un kit fotovoltaic montat de către furnizorul containerelor pe fiecare punct de colectare. Kitul fotovoltaic de alimentare cu energie electrică va fi format dintr-un acumulator cu gel (special pentru sisteme fotovoltaice) de minimum 100 A prevăzut cu un sistem de încărcare fotovoltaic de minimum 200 W (format din minim două panouri fotovoltaice). Sistemul va fi calculat și dimensionat corespunzător astfel încât să susțină funcționarea a minim 6 module echipate cu control acces cu cartelă pe toată durata zilei. Panourile fotovoltaice vor fi montate pe suporți speciali ce permit orientarea acestora pentru obținerea unei încărcări eficiente.
Administrație
Noua societate de transport a Primăriei Alba Iulia a obținut licența ARR. Urmează selecția conducerii
Noua societate de transport a Municipiului Alba Iulia a făcut un pas important spre operaționalizare. Alba Iulia Transport Local SRL a obținut marți, 18 august 2026, licența pentru transportul de persoane emisă de Autoritatea Rutieră Română (ARR), a anunțat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa.

Potrivit edilului, licența emisă de ARR, instituție aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, reprezintă o condiție esențială pentru ca societatea municipalității să poată asigura transportul public în municipiu după încheierea actualului contract de delegare.
„Societatea de transport a Municipiului Alba Iulia a obținut LICENȚA pentru transportul de persoane”, a transmis Gabriel Pleșa.
Primarul a precizat că documentul a fost emis în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 privind serviciile publice de transport de călători și reprezintă, în opinia administrației locale, un pas important din punct de vedere operațional și juridic.
Obținerea licenței ARR vine la scurt timp după ce, luni, Consiliul Local Alba Iulia a aprobat organigrama noii societăți de transport.
Urmează selecția conducerii
Următoarea etapă este reprezentată de finalizarea procedurii de selecție a conducerii societății Alba Iulia Transport Local SRL. Procesul se va desfășura potrivit regulilor privind guvernanța corporativă.
Administrația locală speră ca noua societate să devină operațională în perioada următoare și să preia, în viitor, serviciul de transport public al municipiului.
Demersuri pentru noua Asociație Metropolitană de Transport Alba
În paralel, Primăria Alba Iulia continuă demersurile juridice pentru obținerea personalității juridice de către Asociația Metropolitană de Transport Alba, noua asociație de dezvoltare intercomunitară înființată împreună cu administrația locală din Ciugud.
Potrivit lui Gabriel Pleșa, procedurile sunt în derulare în instanță, iar obținerea personalității juridice este necesară pentru ca asociația să poată deveni oficial operațională.
Planul administrației locale este ca, începând de anul viitor, transportul public din Alba Iulia să fie asigurat de societatea municipalității, cu accent pe modernizarea serviciului, soluții de transport ecologice și costuri transparente.
„Ținta noastră este ca anul viitor Alba Iulia să aibă un transport public asigurat de firma municipalității, un serviciu modern, ecologic, la costuri corecte și total transparente”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.
Administrație
Viceprimarul Marius Filimon, despre reluarea transportului public din Alba Iulia: „Convenția trebuie respectată de ambele părți”
Transportul public din Alba Iulia a fost reluat luni, 17 august 2026, după aproximativ două luni în care serviciul a fost blocat. Reluarea curselor a fost posibilă după semnarea unei noi convenții între Primăria Alba Iulia și operatorul de transport STP, în aceleași condiții tarifare și de traseu.

În aceeași zi, administrația locală a achitat către STP suma de 500.000 de lei. Plata vine după ce, săptămâna trecută, Primăria Alba Iulia a virat operatorului încă 1 milion de lei, în încercarea de a asigura continuitatea transportului public în zona metropolitană.
De ce a fost nevoie de o nouă convenție
Viceprimarul municipiului Alba Iulia, Marius Filimon, a explicat că semnarea noii convenții a fost solicitată de operatorul de transport și a reprezentat o condiție pentru revenirea șoferilor la serviciu.
„Operatorul ne-a transmis că este un act de încredere în care șoferii aveau nevoie de acest act ca să revină la muncă și să reia transportul”, a declarat Marius Filimon pentru ziarulunirea.ro.
Noua înțelegere nu soluționează însă disputele financiare existente între administrația locală și operator. Sumele contestate anterior rămân în litigiu, convenția urmând să reglementeze doar plățile aferente perioadei viitoare.
„Sumele care sunt în litigiu rămân în litigiu. Convenția se referă doar la plățile începând de astăzi până la finalizarea contractului”, a precizat viceprimarul.
În ceea ce privește respectarea noilor prevederi, Marius Filimon a subliniat că documentul este obligatoriu pentru ambele părți.
„Fiind o convenție semnată, trebuie să o respecte ambele părți”, a declarat acesta.
Ce se întâmplă cu automatele de bilete
Autoritățile locale au anunțat și demersurile pentru repunerea în funcțiune a automatelor de bilete și abonamente.
Consiliul Local Alba Iulia a adoptat o hotărâre privind predarea automatelor (ATM-uri) către operatorul de transport. Pentru finalizarea procedurii este necesară și o decizie din partea Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Transport Local (AIDA TL), precum și încheierea unui act adițional la contract.
După parcurgerea acestor etape, automatele urmează să fie preluate de operator și puse în funcțiune.
35 de stații noi de autobuz, în lucru
În paralel, în municipiul Alba Iulia continuă lucrările pentru modernizarea infrastructurii aferente transportului public.
Potrivit viceprimarului Marius Filimon, în prezent se lucrează la montarea a 35 de stații noi de autobuz în oraș. Lucrările ar urma să fie finalizate în aproximativ o săptămână.
Reluarea transportului public marchează astfel revenirea curselor după două luni de blocaj, în timp ce disputele financiare dintre Primăria Alba Iulia și operatorul STP continuă să fie soluționate separat, în cadrul litigiilor aflate pe rol.
-
Actualitateacum o lunăSTP Alba Iulia anunță suspendarea totală a transportului public din 11 iulie 2026: Autobuzele rămân fără combustibil. Vor fi afectate și cursele din AIDA-TL
-
Sportacum 3 săptămâniBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Administrațieacum o lunăGabriel Pleșa: „STP Alba Iulia a primit amenzi de peste 300.000 de lei pentru nereluarea transportului public”
-
Administrațieacum o lunăAutovehiculele murdare, în vizorul autorităților din Alba Iulia. Amenzi de până la 5.000 de lei, prevăzute în noul regulament al Municipiului
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia, după ce a ridicat automatele de bilete din stațiile de autobuz: „Un pas necesar pentru ca cetățenii să poată beneficia de un sistem modern de transport public”
-
Actualitateacum 2 săptămâniUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 4 săptămâniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia a început ridicarea automatelor de bilete din stațiile de autobuz. STP le-ar fi amplasat fără a avea autorizațiile necesare
