Monden
“Back to childhood” în Club Allegria
Sâmbătă seara, Club Allegria din Alba Iulia a găzduit una dintre cele mai inedite petreceri din ultimul timp – “Back to childhood” (întoarcerea la copilărie). Sute de tineri albaiulieni, dornici să-şi aducă aminte de copilărie, au răspuns pozitiv invitaţiei organizatorilor, astfel că în jurul orei 1.00 clubul a fost plin ochi.
”O lume minunată….în care s-au găsit….nuuuuumai copiii, O lume cu mult soare şi multe jucăăăăriii ….pentru copii…”, cam aşa se descrie seara de sâmbătă din Club Allegria.
Organizatorii au decorat clubul cu tot felul de “amintiri ale copilăriei”. La intrare petrecăreţii au fost întâmpinaţi cu bombonele colorate iar pe jos era plin de baloane. Pereţii au fost decoraţi cu jucării şi desene pe hârtie iar pe monitoare toată seara au rulat desene animate dintre cele mai cunoscute, precum Tom &Jerry sau Popeye marinarul. Ce să mai spunem că… a fost desenat şi un şotron, şi chiar i-am surprins pe câţiva tineri dând cu moneda şi sărind de pe un picior pe altul.
Petrecerea s-a dovedit a fi un real succes. Cel care s-a ocupat de întreţinerea atmosferei a fost Dj Radu , care a avut grijă să-i ţină în priză şi să-i distreze pe cei prezenţi cu cele mai tari hituri ale tuturor timpurilor.
Monden
Paul Berghean, student al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, și-a lansat cel de-al doilea videoclip
Paul Berghean, student al Unirersității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cunoscut sub numele de scenă „PAULL”, și-a lansat la începutul lunii februarie cel de-al al doilea videoclip, „Ultima Încercare”.

Paul Berghean este originar din Sebeș, are 21 de ani și este student la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. După debutul cu single-ul „Permanent”, „Ultima Încercare” abordează o tematică emoțională, sinceră, inspirată din experiențe reale.
„Pentru viitor, îmi doresc să continui să lansez muzică și să mă dezvolt artistic. Vreau să experimentez, să fiu sincer prin piesele mele și să ajung la cât mai mulți oameni care se pot regăsi în mesajele mele” a declarat Paul, la lansarea noului videoclip.
Monden
Podar Daria și Suciu Lucas, desemnați Miss și Mister la Balul Bobocilor – 2025 la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia
Balul Bobocilor de la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia, eveniment mult așteptat de toată lumea, s-a desfășurat vineri, 28 noiembrie 2025, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19:00. Organizatorii au pus în scenă un spectacol plin de strălucire, realizat sub tematica „Stiluri Muzicale”.

În ediția din acest an, opt perechi s-au luptat pentru râvnitul titlu de Miss și Mister Boboc:
- Posogan Ianis și Trifa Eliza – Stilul Contemporan
- Suciu Lucas Andrei și Podar Daria – Stilul Hip Hop
- Popa Nicolae-Flavius și Varvara Rihanna – Stilul Rock
- Răzvan Alexa și Cosma Diana Miruna – Stilul Jazz
- Cărăbeț Alexandru Ștefan și Hribal Bianca – Stilul Clasic
- Cirlea Tudor și Bic Raisa Maria – Stilul Pop
- Popa Raul și Gligor Denisa – Stilul Disco
- Obrejan David și Tokes Ivett – Stilul Reggaeton
La finalul evenimentului, după ce au parcurs toate probele cu multă pasiune, NUME PERECHE au câștigat titlurile de Miss și Mister Boboc 2025.
Monden
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria | albaiuliainfo.ro
Nume de băieți și fete care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Variante ale numelui Maria | albaiuliainfo.ro
Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceștia fiind femei.
Dintre femeile care își serbează onomastica – aproximativ 1.400.000 se numesc Maria, aproximativ 270.000, Mariana, și în jur de 51.000 poartă numele de Marinela.
Acest nume a devenit celebru în epoca republicană datorită lui Caius Marius, un vestit om de stat şi comandat militar. Încercând să lămurească pe deplin originea şi semnificaţia acestui nume, cercetătorii au ajuns la concluzia că el se apropie de cuvântul etrusc “maru”, care era numele unei funcţii şi care iniţial a avut înţelesul de “om, individ”.
Există păreri care susţin că el ar putea fi apropiat şi de radicalul indo-european “mer mor”, cu înţelesul de “bărbat tânăr, femeie tânără”, care se întâlneşte şi în limba latină “maritus” (“căsătorit, soţ”, de la verbul “marito” – “a se căsători”).
Contrar aparenţelor, numele de Marius nu are nicio legătură cu binecunoscutul nume de Maria, aşa cum greşit se crede.
Acest nume nu îşi datorează recunoaşterea datorită influenţei creştine, ci mai ales datorită faptului că a fost reluat direct din istoria romană în epoca Renaşterii şi a devenit rapid foarte utilizat în perioada revoluţiilor democratice bugheze (mai ales din Franţa).
Nume care se sărbătoresc de Sf. Maria: Maria (vine din ebraica si înseamnă: cea iubita, cea îndrăgită), Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Mariuca, Maricica, Mia, Mioara, Marian, Marin.
Semnificația numelui Maria are numeroase proveniențe
S-au vehiculat multe ipoteze cu privire la acest nume foarte popular și îndrăgit de întreaga lume creștină. Cei mai mulți consideră că acesta ar fi de origine ebraică, având ca exemplu pe sora lui Moise, care a purtat acest nume.
Semnificația numelui Maria: puritate
Semnificația numelui Maria duce cu gândul la puritate, fiind purtat de mama lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, în anumite culturi are interpretări diferite. În accepțiunea egipteană, acest nume ar putea veni de „mry”, care în seamnă iubit sau iubire.
Ce spun lingviștii despre semnificația numelui Maria
Deși este purtat de Maica Domnului, semnificația numelui Maria este alta pentru lingviști. Aceștia cred că el provine de la numele ebraic Maryam, care se traduce prin „picătură de mare” sau „stea de mare”. În interpretarea latină, semnificația numelui Maria este „stea de mare”. În accepțiunea evreiasă semnificația numelui Maria este „mare a amărăciunilor”. Deși semnificația numelui Maria este una foarte specială pentru creștini, începând cu secolul al IV-lea, multă lume a evitat să-l aleagă pentru botezul copiilor, deoarece le era teamă să nu denigreze imaginea Fecioarei Maria.
Semnificația numelui Maria în numerologie
În numerologie, semnificația numelui Maria descrie o persoană altruistă, generoasă și care este înzestrată cu o sensibilitate sufletească special. Femeile care poartă aceste nume sunt mămoase, epmatice și tandre. Tot numerologia descrie semnificația numelui Maria purtat de femeile cu firi idealiste, perfecționiste, care se gândesc la cei din jurul lor.
Semnificația numelui Maria în alte culturi
Pentru creștini, semnificația numelui maria vine din Noul Testament, fiind purtat de mai multe femei, cele mai importante fiind Maica Domnului și Maria Magdalena. Deși acest nume a fost foarte apreciat de creștini, în anumite perioade a fost considerat mult prea sfânt pentru a fi folosit.
În țările vorbitoare de limbile spaniolă, franceză și engleză semnificația numelui Maria și-a păstrat proveniența biblică. Acolo, este foarte popular ca un prenume mijlociu, întrebuințat ocazional de familiile catolice și se crede că un copil ce poartă acest nume este protejat de Sfânta Fecioara Maria.
În lumea arabă, semnificația numelui Maria vine de la forma Mariam, care a predominat în țările musulmane datorită respectului pe care îl are Islamul față de Fecioara Maria, mama lui Iisus. Părinții musulmani își doreau ca fetele lor să semene Preacuratei în modestie, dar și în castitate.
-
Actualitateacum o săptămânăMesaje de Paștele catolic și protestant 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum o săptămânăMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o săptămânăNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 3 zileMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 luniProtest în Alba Iulia, împotriva creșterilor aberante ale impozitelor și taxelor locale și a altor măsuri fiscale impuse de Guvernul Bolojan
-
Administrațieacum 2 luniAngajații STP Alba Iulia nu și-au mai primit salariile de două luni. Vezi când și-ar putea primi drepturile bănești restante
-
Sportacum o lunăÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Sportacum o lunăDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)
