Actualitate
Bărbat de 39 de ani accidentat de un autoturism, în timp ce traversa strada București prin loc nepermis
Luni, 13 noiembrie 2023, în jurul orei 13.10, un bărbat de 51 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada București, din Alba Iulia, a surprins și accidentat un bărbat de 39 de ani, din orașul Luduș, județul Mureș, care era angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis.
În urma accidentului, pietonul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Ambele persoane implicate în accident au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate.
Actualitate
Accident rutier pe strada Regimentul V Vânători, din Alba Iulia. O persoană, încarcerată într-o autoutilitară
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seara, pe strada Regimentul V Vânători din municipiul Alba Iulia, în zona de dinaintea podului peste râul Mureș, în urma unui accident rutier.

Potrivit primelor informații, în eveniment sunt implicate un autoturism și o autoutilitară. O persoană aflată în autoutilitară a rămas încarcerată și, conform datelor inițiale, ar fi fost inconștientă.
La locul accidentului intervine Detașamentul de Pompieri Alba Iulia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD.
În momentul de față, pompierii acționează pentru extragerea persoanei încarcerate din autoutilitară. Din autoturism s-au autoevacuat două persoane, care sunt evaluate medical la fața locului.
Polițiștii se află la locul producerii accidentului și efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru fluidizarea traficului rutier.
ACTUALIZARE: „Persoana a fost extrasă din autoutilitară de către pompierii militari, conștientă, fiind predată echipajului medical în vederea evaluării și transportului acesteia la spital”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
ÎPS Părintele Arhiepiscop Irineu, prezent la evenimentul comemorativ dedicat Episcopului Márton Áron
ÎPS Părintele Arhiepiscop Irineu a participat sâmbătă, 12 septembrie 2026, la evenimentul comemorativ „Să-l cunoaștem pe Venerabilul nostru Episcop”, organizat la Alba Iulia cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea Episcopului romano-catolic Márton Áron.

Manifestarea s-a desfășurat la Palatul Principilor Transilvaniei, începând cu ora 10.30, fiind organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, în colaborare cu Centrul Cultural Palatul Principilor.
Evenimentul a reunit ierarhi romano-catolici și greco-catolici din România, reprezentanți ai autorităților județene și locale, clerici, cadre didactice, oameni de cultură, invitați și numeroși credincioși.
Conferința a fost dedicată vieții, personalității și moștenirii spirituale a Episcopului Márton Áron, care a păstorit Dieceza de Alba Iulia în perioada 1938–1980. Prin intermediul prelegerilor susținute în limba română, participanții au avut ocazia să descopere mai îndeaproape figura și mărturia de credință a venerabilului ierarh, precum și contribuția sa la viața spirituală și comunitară.
Manifestarea de la Alba Iulia se înscrie în seria evenimentelor organizate în cadrul Anului comemorativ Márton Áron, instituit la nivel național cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la nașterea Episcopului. Demersul urmărește readucerea în atenția publicului a personalității și moștenirii sale spirituale, precum și promovarea unei mai bune cunoașteri a vieții și activității sale.
-
Sportacum 2 luniBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Actualitateacum o lunăUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 2 luniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi reluat în această săptămână, după șapte săptămâni de întrerupere
-
Administrațieacum 2 luniTransportul public din Alba Iulia ar putea fi preluat de Alba Iulia Transport Local. Primăria propune atribuirea de urgență a serviciului pentru doi ani
-
Administrațieacum 2 luniMinistrul Cseke Attila avertizează: „Alba Iulia poate pierde finanțarea de 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice dacă acestea nu vor circula”
-
Administrațieacum 4 săptămâniTransportul public din Alba Iulia s-ar putea relua luni, 17 august 2026, după mai bine de două luni. Primăria și STP au semnat o convenție
-
Actualitateacum o lunăDe luni, 10 august 2026, STP a sistat transportul public către localitățile din zona AIDA-TL, invocând lipsa motorinei
