Rămâi conectat
YES, Vușcan! #pentruAlbaIulia

Actualitate

Bărbat din Alba Iulia luat la pumni în scara unui bloc, de către două persoane pe care le-ar fi escrocat într-un Cazino

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Doi bărbați din Alba s-au ales cu un an și șase luni de închisoare, cu suspendare, după ce au tâlhărit un bărbat întâlnit într-un Cazino din Alba Iulia, care ar fi încercat să îi escrocheze, susținând că vrea să le vândă droguri.

În data de 2 martie 2017, în timp ce se afla într-un casino din Municipiul Alba Iulia, inculpatul G.A.P. i-a indus în eroare pe inculpații G.S. și M.S.S., determinându-i să-i dea suma de aproximativ 1.200 lei pentru a le vinde droguri, promisiune pe care nu intenționa să o onoreze, fiind doar o modalitate de obținere a unui folos material injus.

Ulterior, remiterii sumei de bani, în timp ce se aflau în scara unui bloc din Alba Iulia, inculpaţii G.S. și M.S.S. l-au lovit pe G.A.P. cu pumnii în zona feței, în scopul recuperării sumei de aproximativ 1.200 lei dată anterior acestuia pentru a le vinde droguri, împrejurare în care inculpatul G.A.P. le-a restituit suma de bani obținută anterior prin înșelăciune.

• Declarațiile agresorilor

În reţinerea acestei situaţii de fapt, instanța pornește de la declarațiile inculpaților G.S și M.S.S. din care rezultă că în data de 2 martie 2017, în timp ce se aflau în incinta casino-ului, inculpatul G.A.S. i-a abordat și i-a invitat la apartamentul său situat în Municipiul Alba Iulia, pentru a le vinde droguri.

În continuare, inculpații G.S. și M.S.S. au arătat că odată ajunși în fața blocului unde locuia G.A.P., acesta i-a solicitat să urce doar celui care are banii, respectiv G.S.

Astfel, acesta din urmă a urcat până la ușa apartamentului lui G.A.P., unde acesta i-a luat banii și i-a solicitat să coboare în fața blocului, unde i se va da marfa promisă.

Odată ajuns în fața blocului, G.S. și-a dat seama că a fost înșelat și l-a sunat pe M.S.S, care se afla la un alt casino.

M.S.S s-a întors în fața blocului unde locuia G.A.P și G.S. sau M.S.S l-a sunat, solicitându-i să-i restituie suma de bani dată.

Inițial, G.A.P. a menționat că nu știe despre ce e vorba, iar ulterior i-a amenințat.

În acest context, inculpaţii G.S. și M.S.S. l-au atenționat pe G.A.P. că vor anunța organele de poliție, iar ulterior, suspectând că G.A.P s-a speriat când a auzit de organele de poliție, au observat că acesta a coborât în fața blocului, moment în care G.S. și M.S.S. l-au urmărit și au intrat în scara blocului în urma sa, unde l-au lovit cu pumnii în zona capului, solicitându-i să le restituie suma de bani cu care i-a înșelat, iar în timpul agresiunii G.A.P. le-a predat suma solicitată.

• Declarația escrocului care a fost tâlhărit

G.A.P a negat comiterea faptei de înşelăciune, arătând că s-a întâlnit cu G.S. și M.S.S. la cazinou, sens în care toţi trei au stabilit să meargă la G.A.P. acasă timp în care povestesc şi aşteaptă autobuzul care urmează să îi ducă acasă.

Acesta povesteşte că, în momentul în care au ajuns în faţa blocului, a simţit o mână în spate, respectiv în zona portmoneului, s-a întors, moment în care a primit un pumn în faţă de inculpatul M.S.S., context în care G.A.P. l-a luat de gât pe acesta.

Ulterior, a simţit o lovitură la cap, a aruncat portmoneul cu bani pe jos, iar în îmbrânceală i-a căzut telefonul.

Inculpatul G.A.P neagă că le-ar fi oferit inculpaților G.S. și M.S.S droguri spre vânzare, precum şi faptul că ar fi primit bani de la aceştia.

Declarația inculpatului G.A.P. nu va fi reținută la conturarea stării de fapt și va fi înlăturată, din restul mijloacelor de probă administrate reieșind că aceasta este nesinceră.

• Victima nu ar avea nevoie de „sume modice”

Cu ocazia audierii din data de 08 noiembrie 2018 și 23 ianuarie 2019, inculpatul a menționat că a câștigat sume importante de bani la jocuri de noroc și nu ar fi avut niciun interes să obțină o sumă modică de 1.200 lei.

Spre exemplu, a precizat că a câștigat cu câteva zile înainte de data săvârșirii infracțiunii 2 martie 2017 suma de 128.000 lei la un casino din Alba Iulia.

S-au făcut verificări cu privire la apărarea formulată de inculpatul G.A.P, în sensul că a câștigat sume importante de bani la jocuri de noroc, rezultând că în adverința de venit din 06 martie 2019, inculpatul figurează cu venituri din jocuri de noroc doar în anul 2018, nicidecum anterior comiterii infracțiunii pentru care este cercetat, anterior lunii martie 2017, respectiv din adresa de la casino, unde inculpatul a menționat că a câștigat suma de 128.000 lei s-a comunicat că în perioada ianuarie 2017-aprilie 2017 acesta nu a câștigat premii a căror valoare să depășească 15.000 euro, iar cu sumele mai mici nu există o evidență, având în vedere că legislația nu o impune.

Pentru confirmarea sumelor câștigate din jocuri de noroc, G.A.P a propus audierea a doi martori, cerere în probațiune admisă.

Din declarația unui martorul, deși propus de inculpatul G.A.P pentru demonstrarea sumei câștigate la casino, a rezultat că în luna ianuarie 2017 G.A.P a câștigat 75.000 lei, însă în februarie și martie 2017 nu a mai câștigat sume la fel de mari.

Tot din declarația martorului a rezultat că inculpatul G.A.P joacă în mod constant la jocuri de noroc, aspect care se deduce din afirmația martorului că G.A.P câștigă la diferite intervale de timp între 4.000 și 8.000 lei.

Totodată, deși din declarația martorului a rezultat că în ianuarie G.A.P a câștigat o sumă importantă de bani, nu cea declarată de acesta și nu în perioada declarată, ulterior s-a deplasat în Alba Mall la o altă sală de jocuri de noroc, martorul declarând că „mi s-a părut o prostie să câștigi așa o sumă mare de bani și să o risipești”.

• A încercat să ajungă la un consens cu agresorii

În data de 3 aprilie 2019, cu ocazia realizării confruntării dintre G.S și M.S.S, M.S.S a menționat că cu puțin timp în urmă a primit un mesaj de la G.A.P în care i-a propus să își retragă plângerea, urmând să facă și el la fel.

Din conținutul mesajului depus la dosarul cauzei rezultă că inculpatul G.A.P l-a contactat pe M.S.S, a menționat cine este și i-a propus să ajungă la un acord cu privire la prezentul dosar, motivând că „mă tot sună aia să merg că declarații de martori/ Nu mai am chef/ Daca vrei vorbește cu ai tăi sau avocatul, merg retrag plângerea și ne strângem mâna și gata”.

• Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia

„În baza art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M.S.S. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul G.S. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 91 C.pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei, termen de supraveghere stabilit conform art. 92 Cod penal”, se arată în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Astăzi se împlinesc 103 ani de la momentul punerii pietrei de temelie a Catedralei Reîntregirii și Încoronării din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Joi, 28 martie 2024, se împlinesc 103 de ani de la momentul punerii pietrei de temelie a Catedralei Reîntregirii și Încoronării din vechea Cetate a Bălgradului.

Realizarea proiectului și coordonarea lucrărilor de construcție ale Catedralei și ale ansamblului arhitectural i-au fost încredințate arhitectului Victor Ștefănescu, lucrările propriu-zise de edificare fiind executate de Societatea „Întreprinderea Generală Tehnică din București”.

Piatra de temelie a locașului de cult a fost așezată în a doua zi de Paști, în 28 martie 1921. Lucrările au avansat rapid, întrucât șantierul era aprovizionat continuu cu toate materialele necesare de cea mai bună calitate. Casa Regală acorda o atenție deosebită pentru buna derulare a construcției, astfel că, la numai o lună de la punerea pietrei de temelie, Regele Ferdinand și Regina Maria vizitează Alba Iulia pentru a constata stadiul lucrărilor executate.

Realizarea proiectului și coordonarea lucrărilor de construcție ale Catedralei și ale ansamblului arhitectural i-au fost încredințate arhitectului Victor Ștefănescu. Lucrările propriu-zise de edificare au fost executate sub conducerea inginerului Tiberiu Eremia. Proiectul propus pentru noua biserică și clădirile aferente era prima formă de exprimare a arhitecturii neoromânești, ce definea stilul național, pe teritoriul Transilvaniei.
În data de 27 aprilie 1921, era deja ridicat soclul Catedralei și procesul de edificare era în plină desfășurare. În luna iulie se lucra la ridicarea tamburului turlei bisericii, iar în luna august clopotnița era aproape finalizată. Tot în această lună, în scopul supervizării construcției, Principele Nicolae a întreprins o vizită la Alba Iulia pentru inspectarea șantierului, însoțit fiind de doi mari generali ai Armatei Române și de trei miniștri din Guvern.

La 8 septembrie 1921, s-a așezat crucea pe turla bisericii, iar în data de 1 decembrie au fost demontate schelele. În același timp, în interior se executau lucrări de finisare, iar maestrul Costin Petrescu a deschis șantierul de pictură în tehnica fresco, după erminia tradiției iconografice bizantine. În următorul an, s-a depus un efort asiduu pentru finalizarea lucrărilor, astfel că în primele zile ale lunii octombrie 1921 au fost ridicate clopotele în turnul-clopotniță.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

O minoră de 8 ani a ajuns la spital, după ce a fost accidentată de un autoturism pe o trecere de pietoni de pe strada Toporașilor

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Miercuri,  27 martie 2024, în jurul orei 12.50, polițiștii rutieri din Alba Iulia au fost sesizați, de către un bărbat de 34 de ani, din localitatea Feneș,cu privire la faptul că fiica lui a fost victima unui eveniment rutier, iar conducătorul autoturismului ar fi plecat de la locul accidentului.

Din cercetările efectuate de polițiști, a rezultat că o femeie de 35 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Toporașilor din Municipiu, ar fi efectuat o manevră de mers cu spatele și ar fi surprins și accidentat o minoră, în vârstă de 8 ani, din localitatea Feneș, care ar fi fost angajată în traversarea regulamentară a străzii.

În urma accidentului, minora a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital de către părinți, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătoarea auto a fost identificată ulterior de către polițiști. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu se afla sub influența alcoolului.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

FOTO: ARHIVĂ


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Piese inedite din secolul al XVI-lea, descoperite la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

În perioada 1907-1914, la catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, au fost descoperite 33 de morminte care au scos la iveală mai multe piese inedite, care pot reda cultura și civilizația secolelor XVI-XVII.

Descoperirile arheologice din catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, din perioada 1907-1914, sunt cele mai semnificative și relevante pentru istoria Curții princiare, pentru viața aristocratică a Palatului Principilor, din secolele XVI-XVII. Inventarul descoperit atunci, în 33 de morminte, poate reda imaginea, măcar aproximativă, a culturii și civilizației de care se bucurau nobilii transilvăneni, combinând în mod unic tradițiile occidentale și orientale.

Pόsta Béla (1862-1919) este arheologul care a coordonat săpăturile, a fost unul dintre fondatorii Muzeului Național Ardelean și profesor universitar al Catedrei de Arheologie, din cadrul Universității din Cluj. Printre studenții săi, îl regăsim și pe Constantin Daicoviciu (1898-1973).

Între mormintele descoperite, mormântul nr. 6 a avut un inventar remarcabil. Între piesele descoperite, ne atrag atenția o pereche de pinteni, realizați din fier placat cu argint și cataramele unei săbii, din argint aurit. Putem admira elementele decorative renascentiste, petale de trandafiri, decoruri în formă de acant, trandafiri întredeschiși, ornamente care imită semințele de rodie, dar și flori de Tomiea. Concluzia lui Pόsta Béla este că aceste piese, precum și multe altele descoperite, redau perfect echilibrul lumii occidentale și al celei orientale, putând fi datate în secolul XVI.

Pόsta Béla și-a publicat rezultatele cercetărilor arheologice în volumul Les trouvailles sépulcrales de la Cathedrale de Gyulafehérvár (A gyulafehérvári székesegyház sírleletei) în 1917-1918. Există și o traducere în limba română a acestei lucrări, apărută în anul 2013, se arată într-o postare publicată pe Facebook de către Biblioteca Batthyaneum.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia