Barman din Alba Iulia amendat de jandarmi pentru servirea unui consumator beat și gălăgios

Îndosariat în: Actualitate |

jandarmi-amenda-alba-iuliaServirea cu băuturi alcoolice a unui consumator aflat în stare de ebrietate a fost sancționată de jandarmii din Alba Iulia, noaptea trecută. Aceștia au amendat-o pe angajata unui bar, cu suma de 100 de lei, în urma unei reclamații privind gălăgia din incinta localului.

În urma unui apel la 112, înregistrat la ora 21.50, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă pe Bulevardul Republicii din municipiul Alba Iulia. Apelul a fost iniţiat de un cetăţean care era deranjat de gălăgia din incinta unui local din imediata vecinătate.

În bar jandarmii au găsit un bărbat care, aflat sub influenţa alcoolului, cânta şi era foarte gălăgios. Acest fapt se pare că nu l-a deranjat pe barman, Simona N., în vârstă de 20 de ani, din Alba Iulia, care a continuat să-i aducă băuturi alcoolice spre consum, încălcând astfel prevederile legale care interzic servirea cu băuturi alcoolice a  consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate. Pentru fapta sa, barmanul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 100 de lei şi i s-a pus în vedere că,  în cazul repetării contravenţiei, organul care a eliberat autorizaţia de funcţionare poate dispune măsura suspendării activităţii localului public pe o perioada cuprinsă între 10 şi 30 de zile”, precizează Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.

FOTO: ARHIVĂ

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.