Biblioteca mobilă a Consiliului Județean Alba își continuă turneul prin Alba Iulia

Îndosariat în: Actualitate |

BibliobusProiectul Consiliului Județean Alba, desfășurat în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”, de a aduce cartea cât mai aproape de public, cu ajutorul Bibliobusului – biblioteca mobilă a Consiliului Județean Alba – continuă și în această săptămână.

Potrivit Consiliului Județean Alba, “după Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Ighiu și Școala Gimnazială  cu clasele I-VIII Câlnic, astăzi magia cărților a ajuns la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Alba Iulia, situat pe strada Libertății.  Peste 50 de pensionari au avut astfel ocazia de a-și alege o carte și de a socializa în spațiul bibliotecii mobile. La mare căutare au fost poezile lui Mihai Eminescu, romanele, dar și literatura pentru copii.”

„Mă bucur că proiectul nostru este apreciat de toate categoriile de public, dovedind că dragostea pentru frumos nu cunoaște vârstă. Vom continua acest tip de acțiuni și vom face astfel încât Bibliobusul să fie prezent cât mai des în rândul publicului, fie că este vorba de lecturi publice, de manifestări culturale mai ample sau doar de acțiuni prin care cartea ajunge și în zonele mai îndepărtate ale județului.” –  a spus domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.

Proiectul Bibliobusului a luat naștere în urma parteneriatului existent între județul Alba și Departamentul La Manche din Franța, vehiculul fiind donat cu titlu gratuit de partenerii francezi, în anul 2011.

Bibliobusul este utilizat, în principal, pe trei axe: bibliotecă mobilă; vehicul educațional; vehicul de animație culturală, fiind implicat în programele și acțiunile culturale ale Consiliului Județean Alba.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.