Actualitate
Biserica ridicată în curtea Spitalului Județean din Alba Iulia va fi sfințită de sărbători
Biserica ridicată în curtea Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, construită exclusiv din fonduri private, va fi sfințită cel mai probabil de sărbători, potrivit informațiilor furnizate, luni, de directorul economic Nicoleta Coșarcă.
Principalul sponsor al bisericii este omul de afaceri Mihai Oancea, dar la realizarea acesteia cu contribuit și arhitectul Barbieri, ocoalele silvice din Munții Apuseni, enoriași, preoți, și pacienți ai instituției spitalicești.
”Biserica este aproape gata, urmează iconostasul. A fost construită din fonduri exclusiv private, respectiv din donații. Principalul sponsor este Mihai Oancea, de la Spice Fitness, dar proiectul în sine a fost donat spitalului de arhitectul Barbieri. Lemnul a fost sponsorizat de toate primăriile din Munții Apuseni și execuția și celelalte lucrări au fost integral susținute de Mihai Oancea. S-au mobilizat și preoții și au deschis un cont. Atât pacienții cât și aparținătorii au contribuit la realizarea acesteia”, a spus managerul Spitalului din Alba Iulia, Nicoleta Coșarcă.
Lucrările pentru biserică au început la începutul anului 2013, iar prima slujbă a fost oficiată în luna noiembrie a acestui an.
Actualitate
Coliziune între un autoturism și o autoutilitară, pe șoseaua de centură a Municipiului Alba Iulia
Pompierii militrari din Alba Iulia au fost solicitați să intervină, luni după-amiază, pe șoseaua de centură a Municipiului Alba Iulia, pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor medical, după ce o autoutilitară și un autoturism au intrat în coliziune.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice și prim ajutor medical la un accident rutier produs pe șoseaua de centura din Mun. Alba Iulia. În accident sunt implicate un autoturism și o autoutilitară, fară persoane încarcerate. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă și 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.
Actualitate
Bărbat de 40 de ani cercetat de polițiștii din Alba Iulia, după ce a fost depistat în timp ce conducea cu permisul suspendat
Sâmbătă, 18 aprilie 2026, în jurul orei 19.25, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe Bulevardul Republicii, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Vințu de Jos.

Din verificări a reieșit că acesta are suspendat dreptul de a conduce din data de 10 iulie 2025.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Actualitate
Paradă cu sute de motocicliști din județ pe străzile din Alba Iulia, în deschiderea sezonului moto 2026
Sute de motocicliști din județul Alba participă sâmbătă, 18 aprilie 2026, la deschiderea sezonului moto în parcarea Carolina Mall, din Alba Iulia. Organizatorii au pregătit tombole și concursuri, cursuri de prim ajutor și demonstrații live, dar și expoziție moto și nelipsita paradă.

Evenimentul a debutat în jurul orei 11.30, la Carolina Mall, în Alba Iulia, odată cu sosirea primilor participanți, pasionați de motoare.
Deschiderea sezonului moto 2026 s-a făcut sub sloganul „Condu Prudent. Alege Viața”, fiind mai mult decât un eveniment, o campanie de conștientizare prin experiență.
Deschiderea sezonului moto 2026 este un eveniment pentru toți – fie că ești pasionat de moto, șofer sau pur și simplu curios. Organizatorii au pregătit și anul acesta mult așteptata paradă moto pe străzile municipiului, expoziție moto în parcarea Carolina Mall, tombole și concursuri cu premii, dar și demonstrații live.
Nu lipsesc nici cursurile de prim ajutor, iar simulatorul de accidente de tip ,,Crash” este unul din punctele de atracție a evenimentului.
Evenimentul din 2026 este organizat de Rotaract Alba Iulia & Apulum Bikers, totul pentru un scop mai mare: promovarea siguranței în trafic și susținerea unei cauze reale.
-
Mondenacum 6 zileCând pică Paștele ortodox și cel catolic în 2027, dar și în următorii ani | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniMesaje de Paștele catolic și protestant 2026. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti | albaiuliainfo.ro
-
Din Județacum 2 săptămâniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum 2 săptămâniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | albaiuliainfo.ro
-
Actualitateacum o săptămânăMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | albaiuliainfo.ro
-
Sportacum 2 luniÎnotătorii de la LPS Alba Iulia, 30 de medalii câștigate la Cupa „Bega”, de la Timișoara
-
Sportacum 2 luniDragoș Militaru, debut cu dreptul pe banca liderului: CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 3-0 (1-0)
-
Administrațieacum 2 luniPrimăria Alba Iulia a achiziționat 6 microbuze electrice, printr-un proiect de dezvoltare a sistemului de transport public ecologic