Rămâi conectat

Administrație

Ca urmare a plângerilor primite de la riverani Prefectura Alba obligă Primăria Alba Iulia să modifice Regulamentul parcării cu plată din centrul municipiului

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

parcare-cu-plata-Alba-Iulia-bariere-defecteSesizarea făcută de riveranii care locuiesc în blocul O2A, situat în imediata apropiere a noii parcări cu plată din centrul municipiului, privind tariful exagerat fixat de primărie pentru un loc cu abonament, a avut ecou la Prefectura Alba.

Instituția care veghează la respectarea legalității în cazul hotărârilor luate de administrația locală a cerut reanalizarea și modificarea Hotărârii  cu nr. 282/2015 , după cum se arată într-o adresă oficială prezentă în dosarul de ședință a Consiliului Local Alba Iulia, programată să se desfășoare pe 22 octombrie.

Reamintim că în luna septembrie, un reprezentant al locatarilor din blocul amintit a solicitat consilierilor locali, modificarea prețului la abonamente pe locurile alocate riveranilor, considerând că s-a fixat un tarif mult prea mare în comparație cu comparativ cu tarifele impuse abonaților în alte cartiere ale orașului.

Acesta a reamintit faptul că înainte de începerea lucrărilor de reabilitare a zonei centrale, cei care locuiesc în blocul respectiv beneficiau de o parcare ce a fost anulată odată cu reconfigurarea zonei, iar locurile existente în spatele blocului, pentru care se plătește un abonament de 10 ori mai mic, sunt insuficiente.

Mai mult, albaiulianul a subliniat faptul că nu beneficiază de servicii suplimentare, deoarece parcarea nu este nici păzită, și nici acoperită sau încălzită, astfel încât să justifice tariful impus de Consiliul local, respectiv un abonament de 100 de lei pe lună, plus TVA. Nu în ultimul rând, a atras atenția că, prin blocarea cu barieră a accesului la blocurile din zonă, se pune în pericol siguranța celor care locuiesc aici, deoarece poate produce întârzieri în caz de incendiu sau urgențe medicale.

Toate aceste nemulțumiri au fost transmise, și Prefecturii Alba căreia i se cerea să supună controlului de legalitate hotărârea aprobată de Consiliul Local Alba Iulia.

În urma analizei efectuate Instituția Prefectului a constatat că:
– Regulamentul nu stailește modalitatea de ajustare a tarifelor, modul de întreținere și exploatare;
– În preambul la actul menționat nu se face referire la modalitatea de stabilire și modificare a tarifelor pentru parcarea cu plată cu bariere în zona centrală, motiv pentru care solicită fundamentarea acestuia;
– Se solicită, de asemenea, comunicarea procesului-verbal de ședință aprobat, situația parcărilor și a contractelor pentru locurile de parcare aferente blocului O2A, modalitatea de încetare a contractelor anterioare, situație comparativă cu alte localități care au avut în vedere stabilirea tarifelor de parcare, atât pentru cele cu barieră, cât și pentru cele fără barieră;

”Față de cele expuse mai sus vă adresăm rugămintea ca, în prima ședință a consiliului local de la primirea prezentei adrese să procedați la reanalizarea Hotărârii cu nr. 282/2015 și, pe cale de consecință să o modificați. Cu privire la reanalizarea hotărârii și măsurile dispuse vă rugăm să ne comunicați răspuns în cel mai scurt timp posibil în termenul la care am făcut trimitere la aliniatul precedent. În cazul în care, în termenul precizat nu ați procedat la modificarea hotărârii, nerezervăm dreptul de a promova o acțiune în contencios administrativ”, se arată în adresa semnată de prefectul de Alba, Gheorghe Feneșer.




Administrație

Primăria Alba Iulia, cheltuieli nelegale constatate de Curtea de Conturi: salarii majorate retroactiv, deconturi și abonamente de telefonie peste necesarul real

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Raportul Curții de Conturi privind activitatea Primăriei Alba Iulia indică mai multe cheltuieli considerate nelegale sau efectuate fără respectarea prevederilor legale. Printre acestea se numără majorări salariale aplicate retroactiv, deconturi de carburant, indemnizații de hrană acordate peste plafon și abonamente de telefonie contractate peste necesarul instituției.

Una dintre cele mai importante constatări vizează plata unor salarii majorate începând cu 1 decembrie, deși hotărârea Consiliului Local prin care au fost aprobate creșterile ar fi fost adoptată abia în 23 decembrie. Potrivit raportului, această aplicare retroactivă a generat cheltuieli considerate nelegale în valoare de 222.158 de lei.

În document este menționată și achiziția unor abonamente de telefonie mobilă peste necesarul real al Primăriei, în valoare de 51.999,59 lei. Raportul arată că aceste contracte ar fi inclus telefoane și alte echipamente oferite de operatori, precum și facilități financiare asociate abonamentelor.

O altă situație semnalată privește decontarea unor cheltuieli de transport. Curtea de Conturi indică suma de 15.666,66 lei, reprezentând carburant decontat unor angajați care locuiesc în Alba Iulia. Documentul nu ar preciza însă persoanele beneficiare și nici natura exactă a deplasărilor pentru care au fost solicitate deconturile.

La capitolul drepturi salariale, raportul mai menționează indemnizații de hrană acordate peste plafonul legal. Valoarea identificată în acest caz este de 8.842 de lei.

Aceste sume se adaugă unei situații financiare mult mai ample, referitoare la facturi în valoare de aproximativ 19 milioane de lei, care, potrivit informațiilor prezentate, nu ar fi fost înregistrate în contabilitatea Primăriei Alba Iulia. Instituția ar urma să justifice situația în fața organelor competente.

Constatările Curții de Conturi nu stabilesc automat existența unor infracțiuni, însă pot conduce la măsuri de recuperare a prejudiciilor și, în funcție de concluziile verificărilor, la sesizarea altor instituții. Rămâne de văzut ce explicații va oferi Primăria Alba Iulia și dacă sumele considerate nelegale vor fi recuperate de la persoanele responsabile.

Cazul ridică și problema modului în care sunt verificate cheltuielile publice înainte de efectuarea plăților. Aplicarea retroactivă a unor majorări salariale sau decontarea unor beneficii peste limitele prevăzute de lege nu pot fi justificate exclusiv prin invocarea unei erori administrative, mai ales atunci când astfel de situații apar în urma unor controale succesive.




Citește mai mult

Administrație

Două blocuri din Alba Iulia, cu 138 de apartamente, vor fi reabilitate energetic cu fonduri europene

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Două blocuri din municipiul Alba Iulia, care însumează 138 de apartamente, vor fi reabilitate energetic printr-un proiect finanțat cu fonduri nerambursabile în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021–2027.

Contractul de finanțare, în valoare totală de 10.549.294,64 lei, a fost semnat de Primăria Alba Iulia și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru program.

Proiectul „Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din municipiul Alba Iulia – Bloc 26-27 și Bloc G80” este finanțat prin Prioritatea 3 – „O regiune cu comunități prietenoase cu mediul”, Acțiunea 3.1 – Eficiență energetică în clădiri rezidențiale.

Din valoarea totală a investiției, 6.433.848,17 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 984.000,30 lei provin de la bugetul de stat. Diferența va fi asigurată de beneficiar.

Finalizarea proiectului este estimată pentru luna iulie 2028.
Ce lucrări vor fi realizate

Blocul G80 este situat pe strada Târgului nr. 1, iar blocurile 26-27 se află pe Bulevardul Transilvaniei nr. 26-27. Ambele imobile au fost construite înainte de anul 1980 și prezintă mai multe probleme cauzate de degradarea în timp.

Potrivit expertizei tehnice, finisajele exterioare sunt învechite, tencuiala este fisurată, iar soclurile nu beneficiază de protecție hidrofugă. De asemenea, acoperișurile sunt degradate, iar apa se infiltrează la ultimul nivel. Rezistența termică a anvelopei clădirilor este sub nivelul prevăzut de standardele actuale, ceea ce contribuie la creșterea consumului și a costurilor pentru încălzire.

În cadrul proiectului sunt prevăzute următoarele lucrări:

– reabilitarea anvelopei clădirilor;
– înlocuirea tâmplăriei exterioare;
– înlocuirea tâmplăriei de acces către spațiile neîncălzite sau insuficient încălzite;
– reabilitarea și termoizolarea șarpantelor și acoperișurilor;
– închiderea balcoanelor și a logiilor;
– instalarea unor sisteme de producere a energiei din surse regenerabile;
– montarea unor panouri fotovoltaice și a unui acumulator pentru stocarea energiei;
– modernizarea instalațiilor de iluminat aferente clădirilor;
– repararea trotuarelor;
– montarea unor sisteme pentru evacuarea apelor pluviale.

Investiții de aproximativ 75 de milioane de lei în reabilitarea locuințelor

Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleșa, a declarat că, din 2007 până în prezent, administrația locală a investit aproximativ 75 de milioane de lei în reabilitarea termică a locuințelor.

„În spatele fiecărui bloc reabilitat sunt familii care câștigă mai mult confort acasă, locuințe mai eficiente energetic și un oraș care se schimbă, pas cu pas. Din 2007 și până în 2026, în Alba Iulia am atras și investit aproximativ 75 de milioane de lei în reabilitarea termică a locuințelor, iar rezultatele se văd astăzi în aproximativ 1.300 de locuințe colective reabilitate”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, administrația locală intenționează să continue atragerea fondurilor europene pentru proiecte care vizează îmbunătățirea condițiilor de locuire și reducerea consumului de energie.

Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, a subliniat importanța investițiilor în eficiența energetică, în contextul cheltuielilor tot mai mari pentru utilități.

„Conform datelor Observatorului Român al Sărăciei Energetice, în Regiunea Centru, procentul populației care alocă mai mult de 10% din venituri pentru plata facturilor la energie este de 35%. De aceea, orice măsură prin care putem diminua acest procent este binevenită”, a declarat Simion Crețu, directorul ADR Centru.

Acesta a precizat că noul proiect este al doilea contract semnat de Primăria Alba Iulia în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021–2027 pentru reabilitarea energetică a blocurilor. Împreună, cele două proiecte vizează 220 de apartamente și au o valoare totală de peste 3,7 milioane de euro.

Prin implementarea investiției, locatarii celor 138 de apartamente vor beneficia de un confort termic sporit și de un consum mai redus de energie. În același timp, proiectul urmărește îmbunătățirea aspectului urban și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul municipiului Alba Iulia.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia