Cauza probabilă a incendiului care a distrus Fabrica Solina din Alba Iulia, un scurtcircuit la stația de încărcare a acumulatorilor pentru electrostivuitoare

Îndosariat în: Actualitate |

Vineri, 8 martie 2019, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Alba, col. Adrian Guia, a susținut o declarație de presă cu privire la concluziile comisiei de cercetare a cauzei probabile a incendiului izbucnit în dimineața zilei de 2 februarie 2019, la Fabrica Solina, care a fost mistuită de flăcări.

„Având în vedere amploarea incendiului, și vreau să vă reamintesc faptul că la această intervenție au participat efective, forțe și mijloace din 4 județe – Alba, Sibiu, Hunedoara și Cluj – și a faptului că la finalul intervenției nu am putut stabili cu certitudine cauza tehnică de inițiere a incendiului, am desemnat o comisie de cercetare și stabilire a cauzei de incendiu, formate din specialiști, oameni desăvârșiți, profesioniști din cadrul ISU Alba, oameni care au participat la intervenție și care, de asemenea, cunoșteau foarte, foarte bine obiectivul desfășurând în decursul timpului atât acțiuni de prevenire, cât și acțiuni de pregătire pe acel amplasament. De asemenea, în cadrul comisiei au fost nominalizați și reprezentanți ai Compartimentului de Avizare-Autorizare, oameni care prin acțiuni specifice au participat la avizarea din punct de vedere al securității la incendiu a obiectivului”, a declarat col. Adrian Guia.

El a precizat că în urma cercetărilor, împreună cu reprezentanții firmei Solina,  asigurătorilor și polițiști din cadrul IPJ Alba, concluzia unanimă a fost că incendiul s-a inițiat din zona de depozitare a materiilor prime. În urma activităților specifice desfășurate la fața locului, au fost emise 3 ipoteze privind cauza probabilă de producere a incendiului: acțiunea intenționată, efectul termic sau cauză de natură electrică. Primele două variante au fost însă eliminate din start, deoarece nu au putut fi colectate probe relevante. Astfel, cauza cea mai probabilă de producere a incendiului a rămas cea de natură electrică, „un scurtcircuit electric produs în zona conductorilor de alimentare a unui electrostivuitor de marfă”.

„În zona depozitului de materii prime, comisia a analizat toți consumatorii electrici. Vreau să menționez faptul că în acea zonă existau atât instalații electrice monofazice (220 V), cât și trifazice (380 V). Consumatorii, la momentul respectiv, aflați în funcțiune au analizați în mod minuțios. Astfel, atenția comisiei a atrasă de o stație de încărcare a bateriilor de acumulatori, cablurile acestora erau postate la nivelul carcasei, a caroseriei unui electrostivuitor. Locul în care s-a produs scurtcircuitul a fost vizibil datorită efectelor specifice, efectelor de perlare. Acest scurtcircuit a generat ulterior arc electric, iar literatura de specialitate pomenește faptul că la producerea arcului electric sunt dezvoltate temperaturi foarte, foarte mari, de ordinul miilor de grade, între 3 – 5.000 de grade Celsius. Astfel, incendiul a fost inițiat prin arderea izolației cablurilor electrice, a fost propagat mai departe la instalațiile de forță a instalațiilor electrice, iar prin picurarea materialelor incandescente au fost aprinse ulterior toate materialele combustibile din interiorul spațiului de depozitare, și mă refer aici la masa vegetală, la ambalaje, cartoane, lemne. Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința operatorului economic. În cursul zilei de ieri  (n.a. – joi) am trimis rezultatul cercetării noastre”, a concluzionat col. Adrian Guia, șeful ISU Alba, care a spus că poliția continuă cercetările în legătură cu acest incendiu.

De altfel, comisarul-șef de poliție Luminița Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, ne-a confirmat faptul că polițiștii au deschis un dosar penal in rem sub acuzația de distrugere, iar ancheta este în desfășurare, sub supravegherea procurorului de caz. În incendiul devastator de la Solina au ars hala de producţie şi depozitare, spaţii administrative şi conexe pe o suprafaţă de circa un hectar.

Fabrica Solina era cel mai mare producător de condimente și ingrediente alimentare din România, având peste 250 de angajați.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.