Ce spune Călin Popescu Tariceanu despre posibila intrare a PRL la guvernare

Îndosariat în: Politică |
tariceanu-lansare-plrPreşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, spune într-un interviu la Radio France International că nu exclude intrarea formaţiunii sale la guvernare. Şeful Senatului precizează însă că nu există în momentul de faţă nici un fel de propunere concretă şi nici o discuţie pe acest subiect.
Întrebat dacă ia în calcul o eventuală intrare la guvernare, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns:
În momentul de faţă, nu văd de ce. Ne concentrăm pe cu totul şi cu totul alt obiectiv, este vorba de construirea partidului, de organizarea Congresului de constituire, avem mult de lucru, dar cu toţii am fost aleşi de cetăţeni pe listele USL-ului, pe baza unui program de guvernare întocmit sau negociat de PSD-ul cu Partidul Naţional Liberal.
 
A intra la guvernare din această perspectivă nu ar fi nimic anormal şi nici spectaculos, pentru că cetăţenii ne-au dat votul pentru a participa la conducerea ţării, ne-au încredinţat acest mandat, după cum ştiţi, cu un vot extrem de consistent“.
Întrebat dacă o eventuală intrare la guvernare ar însemna refacerea USL, măcar la nivel simbolic, şeful Senatului a răspuns: “Măcar la nivel simbolic, da, sigur că ar putea să însemne acest lucru, dar în acest moment cred că o astfel de discuţie este cu totul şi cu totul ipotetică. Eu v-am spus că nu resping ideea aceasta, cu toate că nu există în momentul de faţă nici un fel de propunere concretă şi nici o discuţie pe acest subiect“.
Călin Popescu Tăriceanu speră ca tensiunile dintre UDMR şi MAE să se calmeze: “Sper ca înţelepciunea politică a partenerilor să prevaleze. Eu cred că o majoritate solidă este preferabilă unei mini-crize guvernamentale. De aceea, cred că şi PSD-ul şi UDMR-ul ar trebui să facă toate eforturile pentru a menţine actuala configuraţie politică“.

albaiuliainfo.ro

Facebook 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Având în vedere aceste aspecte rugăm cititorii să ne raporteze orice abatere de la aceste reguli sesizată în comentariile postate pe albaiuliainfo.ro

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.