Rămâi conectat

Actualitate

Cei aproximativ 50.000 de români care au pariat pe site-uri ilegale vor scăpa de amenzi

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

odeta-nestorȘefa Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, Odeta Nestor, a declarat că doar câţiva români care au pariat pe site-uri fără licenţă vor fi amendaţi, restul urmând să primească de această doar avertismente scrise.

Potrivit Odetei Nestor, există doar câţiva pariori care vor primi amenzi între 5000 şi 10.000 de lei pentru că au pariat pe site-urile bet365 si bwin în perioada 10-31 septemebrie. Criteriul de departajare între cei care vor primi amenzi şi cei care vor scăpa doar cu avertisment îl reprezintă rulajele avute pe cele două site-uri în perioada menţionată. Astfel, inspectorii ONJN vor tăia chitanţe unui număr mic de jucători, care au rulat sute de mii de euro, în vreme ce peste 50.000 de pariori, care au rulate zeci sau sute de lei, vor fi doar atenţionaţi.

”Vă asigur că, într-o primă fază, vom da doar avertismente. Doar în cazul jucătorilor profesionişti, cu profituri foarte mari, de sute de mii de euro, ne gândim să dăm şi amenzi. Îmi pare rău pentru situaţia creată, însă legea trebuie aplicată, altfel inspectorii ONJN pot fi, la rândul lor, acuzaţi că nu şi-au făcut datoria” a declarat Odeta Nestor la Realitatea TV.

Şefa ONJN a explicat şi cum s-a ajuns în această situaţie. Aceasta spune că, de dragul profitului, marile case de pariuri au ales să funcţioneze cu bună ştiinţă ilegal. ”Pot să vă spun că firmele cărora li s-a ridicat licenţa au încălcat legea cu bună ştiinţă. Avocaţii lor au fost informaţi de noi, şi la rândul lor şi-au informat clienţii (n.r. casele de pariuri). Aceştia au omis cu bună ştiinţă să îşi informeze clienţii cu privire la prevederile legale şi să le interzică accesul până la intrarea în legalitate”, a precizat şefa ONJN.

Potrivit acesteia, noua lege privind jocurile de noroc a fost aprobată de Parlament şi a dat pentru prima dată posibilitatea României să taxeze operatorii de jocuri de noroc online, care până acum făceau profituri uriaşe în România, fără să plătească un cent statului român. ”România pierdea în fiecare an prin neimpozitarea jocurilor online aproximativ 100 de milioane de euro. Până acum, am încasat 62 de milioane de euro, taxe din urmă datorate de aceşti operatori bugetului de stat. Cele doua case de pariuri mari care au provocat această situaţie au evitat, în ultimii cinci ani, plata a peste 40 de milioane de euro catre statul român. Cred că este greşit să îîi apărăm pe cei care au păcălit statul atâta timp”.

Cele două case de pariuri la care se referă şefa ONJN sunt bet365 şi bwin. Deşi au obţinut autorizaţie provizorie de operare de la ONJN, cei doi operatori au pierdut acest drept, întrucât au oferit servicii jucătorilor români îninate de 1 octombrie 2015, dată de la care avea dreptul legal să opereze pe piaţa din România.

sursa: evz.ro


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

ÎPS Irineu a săvârșit slujba de binecuvântare a Complexului de capele mortuare din incinta Cimitirului eparhial „Lumina Învierii” din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Marți, 9 iunie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu a fost prezent în municipiul Alba Iulia, cartierul Bărăbanț.  Începând cu ora 10.00, ÎPS Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit slujba de binecuvântare a Complexului de capele mortuare din incinta Cimitirului eparhial „Lumina Învierii”, situat în extremitatea nordică a cartierului Bărăbanț.

La finalul ceremoniei, ÎPS Irineu, inițiatorul proiectului de înființare a noului cimitir, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța sacră a spațiului destinat prohodirii celor trecuți în veșnicie.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul Alba Iuliei a spus: „La doi ani după inaugurarea noului cimitir, am reușit să edificăm aici o frumoasă capelă mortuară, pe care, astăzi, am sfințit-o. În ea, vor fi depuse, după cuviință și cu respect, trupurile neînsuflețite ale iubiților noștri adormiți întru Domnul. La momentul rânduit, se va oficia slujba înmormântării acestora, la care creștinii participă cu durerea firească a despărțirii temporare de o ființă dragă. Precum citim în cartea Ecclesiastului, vine ziua în care sufletul se întoarce la Dumnezeu, iar trupul lipsit de viață se așază în țărâna mormântului, până la învierea universală. Știind aceasta, nu avem motiv de disperare, ci credem cu tărie că trupul nostru muritor se va îmbrăca în nemurire. Deci, nu moartea va avea ultimul cuvânt, ci viața, deoarece mormintele noastre vor române goale, întocmai ca Mormântul lui Hristos din Ierusalim”.

În cadrul evenimentului, a luat cuvântul părintele arhid. Rafael Orzeiu, consilier economic în cadrul Eparhiei Alba Iuliei. Sfinția sa a prezentat etapele edificării Complexului de capele mortuare, subliniind faptul că noul edificiu cuprinde trei capele mortuare, o sală de îmbălsămare, un magazin de prezentare și un atelier destinat construcțiilor funerare. De asemenea, părintele consilier a punctat necesitatea noului Cimitir eparhial, amintind faptul că, în prezent, gradul de ocupare al cimitirelor din Alba Iulia este de peste 90%. În încheiere, părintele arhid. Rafael Orzeiu a mulțumit Arhipăstorului nostru pentru inițiativa de a înființa noul Cimitir eparhial și a edifica Complexul de capele.

Slujba de binecuvântare a Complexului de capele mortuare a fost săvârșită în prezența părinților consilieri eparhiali, a părinților protopopi din județul Alba și a numeroși clerici de pe raza protoieriei Alba Iulia. De asemenea, la eveniment au luat parte oficialități județene și reprezentanți ai administrației locale. Au luat cuvântul domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba, și domnul Gabriel Pleșa, Primarul Municipiului Alba Iulia, prilej cu care au evidențiat necesitatea noului Cimitir eparhial la nivel municipal, precum și efortul deosebit pe care Arhiepiscopia Alba Iuliei l-a depus în ultimii ani în vederea implementării acestui proiect deosebit de important pentru comunitatea locală.

Cimitirul eparhial „Lumina Învierii” a fost înființat de către Eparhia Alba Iuliei și a fost inaugurat în urmă cu doi ani, la data de 7 iunie 2024. Noul cimitir se întinde pe o suprafață de 5 hectare, având o capacitate de aproximativ 7.000 de locuri de veci pentru înmormântarea credincioșilor. Cimitirul dispune de trei capele, spații administrative și spații destinate serviciilor funerare pentru înmormântarea celor adormiți, fiind organizat după un plan de sistematizare modern cu parcele și locuri pentru morminte bine delimitate. În noul cimitir vor putea fi înmormântați credincioși ortodocși, dar și creștini de alte confesiuni.

 

Claudiu-Daniel Popa


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 58 de ani din Alba Iulia, condamnat la închisoare cu executare, reținut de polițiști și dus la Penitenciarul Aiud

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Marți, 9 iunie 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din Municipiul Alba Iulia, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 9 iunie 2026, de către Judecătoria Alba Iulia.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul a fost depus în Penitenciarul de Maximă Siguranță Aiud pentru executarea pedepsei.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia