Rămâi conectat

Actualitate

Celebrul scriitor Pascal Bruckner nu mai vine la Festivalul de Teatru „Povești” de la Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

scrisoare-Pascal-BrucknerPascal Bruckner, invitatul special al celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Povești”, nu a mai ajuns la Alba Iulia pentru a participa la lansarea de carte din această dimineață și la evenimentul organizat după-amiază la Castelul Kemény Sancrai.

Organizatorii festivalului au făcut public acest lucru chiar înaintea lansarii sale de carte, la care celebrul artist era așteptat să participe, eveniment organizat în Aula Universității „1 Decembrie 1918”.

Scriitorul a transmis un e-mail prin care își cere scuze organizatorilor și publicului pentru faptul că nu își mai poate onora contractul, însă motivele sunt cât se poate de serioase. Pascal Bruckner este internat în spital la Paris, din cauza unor probleme serioase de sănătate care au survenit chiar înainte de plecarea sa spre Romania, Alba Iulia.

La lansarea de carte s-au străduit să suplinească absența scriitorului, Maia Morgenstern și Chris Simon. Organizatorii au anunțat de asemenea că Paradoxul iubirii – evenimentul cultural exclusivist organizat la Castelul Kemény Sancrai, la care trebuia să participe și Pascal Bruckner, va avea loc conform programului anunțat.

Momentul va fi susținut de Maia Morgenstern, Marian Ralea, Ioana Bogatan, Laura Orian; dramatizarea şi regia: Chris Simon şi după discuţii cu autorul Pascal Bruckner, binecunoscut publicului larg prin numeroasele cărţi pe care le-a scris „Luni de fiere”, „Copilul Divin”, „Hoţii de frumuseţe”, „Noua dezordine amoroasă” şi multe altele.

Pascal Bruckner este unul dintre cei mai vânduţi autori francezi din ultima jumătate de secol. Figură-cheie a intelectualității pariziene, acest filosof al actualității (a scris eseurile Mizeria prosperității, Euforia perpetuă, Noua dezordine amoroasă) este celebru în România mai ales prin romanele sale: Iubirea față de aproapele, Hoții de frumusețe (Premiul Renaudot 1997), Luni de fiere, Căpcăunii anonimi, Palatul chelfănelii, Copilul divin și Paria.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Incendiu izbucnit la un autoturism, pe Șoseaua de Centură. Intervin pompierii militari din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Pompierii militari din Alba Iulia au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 18.15, pe Șoseaua de Centură a Municipiului Alba Iulia, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.

„Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în Mun. Alba Iulia, pe Șoseaua de Centură. Este vorba despre un incendiu izbucnit la un autoturism. Fară victime. Forțe alocate: 1 x autospecială de stingere cu apă și spumă”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Femeie accidentată de un autoturism, pe trotuarul de pe strada Gheorghe Șincai din Alba Iulia

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

IPJ Alba a transmis că traficul este îngreunat pe strada Gheorghe Șincai, după ce o femeie care se deplasa regulamentar pe trotuarul străzii a fost surprinsă și accidentată de un autoturism.

„Traficul rutier este îngreunat pe strada Gheorghe Șincai din municipiul Alba Iulia, din cauza unui eveniment rutier. Din primele date, o femeie, care era angajată în traversarea străzii, pe lângă trotinetă, ar fi fost surprinsă și accidentată de un autoturism. Aceasta este transportată la spital pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Alba.

UPDATE: „În dimineața zilei de 17 mai 2026, polițiștii din Alba Iulia au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe raza municipiului.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gheorghe Șincai, ar fi pierdut controlul asupra acestuia și a pătruns pe trotuarul străzii, unde ar fi acroșat o femeie, în vârstă de 35 de ani, din Alba Iulia, care se deplasa regulamentar, în calitate de pieton, pe lângă trotinetă.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale.

Conducătorul auto și femeia au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cercetările sunt continuate”, a mai transmis IPJ Alba.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Mii de „gulguțe” au fost aprinse în Parcul Unirii din Alba Iulia cu prilejul „Festivalului Luminii” 2026

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Sâmbătă, 16 mai 2026, Festivalul Luminii a revenit la Alba Iulia, după o pauză de trei ani. Evenimentul a avut loc în Parcul Unirii, unde pregătirile pentru seara magică au început de la ora 18:00.

Mii de „gulguțe” au fost aprinse de către cercetași într-un moment care a transformat o seară obișnuită într-o adevărată amintire specială pentru cei prezenți.

Andrei și Sara, de la Cercetașii României din Alba Iulia au explicat, pentru ziarulunirea.ro scopul evenimentului și reîntoarcerea în Parcul Unirii după o pauză de trei ani:

„Organizăm anul acesta o ediție a Festivalului Luminii, un eveniment cu tradiție în România, pe care cercetașii din toată țara îl organizează în fiecare an. Ultima ediție a Festivalului Luminii, la Alba Iulia, a avut loc acum trei ani, dar ne bucurăm să revenim, chiar dacă vremea încearcă să ne dea de furcă. Festivalul Luminii își propune să creeze un spațiu în care oamenii care trec pe aici să se deconecteze puțin de viața cotidiană, de agitație și de nebunie, și să aibă un moment de reflecție, în timp ce traversează acest spațiu iluminat de candele din toate părțile”.

Festivalul Luminii a revenit după trei ani

„După 3 ani de pauză, magia revine, Centrul Local “Axente Sever” Alba Iulia readuce în Parcul Unirii una dintre cele mai speciale seri, Festivalul Luminii. Pe 16 mai, de la ora 18:00, ne adunăm să redescoperim frumusețea lucrurilor mărunte: lumina gulguțelor, zâmbete sincere, oameni frumoși și momente care fac timpul să stea puțin în loc. Vino să aprindem împreună mii de lumini și să transformăm o seară obișnuită într-o amintire specială”, se arată într-o postare, pe o rețea de socializare făcută de Cercetașii României – Alba Iulia, înainte cu câteva zile de eveniment.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia