Rămâi conectat

Politică

Clement Negruț: ”Avram Iancu erou martir al neamului, dar nu pentru Iohannis și PSD”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Clement-Negrut-2015Acum două luni am vorbit despre Avram Iancu. Spuneam atunci că eroii sunt memoria vie a istoriei noastre şi trecutul nostru ca popor, punctat de faptele memorabile ale celor care au scris paginile de istorie ale ţării noastre, nu trebuie uitat vreodată. Recunoştinţa faţă de înaintaşii noştri este o datorie pe care o avem atâta vreme cât spunem că suntem români.

Avram Iancu este unul din cei care au marcat istoria noastră, a românilor, mai ales aici în Ardeal. ,,Crăişorul Munţilor” a rămas pentru totodeauna în conştiinţa românilor fiind considerat ca unul dintre cei mai importanţi eroi ai naţiunii noastre. În data de 25 februarie când s-a votat în Parlament proiectul de lege prin care Avram Iancu urma să fie declarat ,,Erou al natiuni române” am avut iniţiativa de a lua cuvântul. Spuneam atunci: ,,Nu am luat cuvîntul la dezbateri generale, văzînd ceea ce s-a spus de la această tribună, deşi cuvintele spuse de Avram Iancu ,,No hai” mă împingeau să o fac, dar am considerat că nu e bine. Dragi colegi, ,,Patriotismul nu se striga; se afirmă” spunea Ioan Raţiu. Astăzi prin votul nostru ne–am afirmat patriotismul, îl cinstim pe cel care spunea că ,,Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea ferictă”. Acesta a fost Avram Iancu, un vizionar, un mare patriot, un mare iubitor de ţară. Vă asigur că de la Zlatna la Bucium, de la Abrud, la Avram Iancu încă mai freamătă prin cetinile brazilor numele lui Avram Iancu, rădăcina neamului românesc, pe care nu o va putea smulge nimeni niciodată. Vă mulţumesc!”

A venit pe urmă însă o mare dezamăgire când am văzut că preşedintele Klaus Iohannis a refuzat să promulge această Lege, invocând nişte motive slabe. Au trecut aproape doua luni de la respingerea proiectului de lege de către Iohannis şi în Parlament nici vorbă să se mai discute acest subiect deşi regulamentul spune că cererile de reexaminare a Preşedintelui României se introduc cu celeritate pe ordinea de zi . În opinia mea şi nu numai, mişcarea preşedintelui ascunde tocmai intenţia de a atrage UDMR într-o viitoare majoritate parlamentară. Se ştie foarte bine că celor din UDMR le-a stat în gât această iniţiativă referitoare la eroul nostru, Avram Iancu. Numele lui e pentru udemerişti ca tămâia pentru ştim noi cine. Klaus Iohannis continuă politica compromisurilor cu UDMR din interesul de a aduce PNL la guvernare, fapt confirmat şi de votul din Parlament pentru scăparea lui Laszlo Borbely de urmărirea penală la care PNL a contribuit. Acelaşi lucru face şi PSD care s-a folosit in campania de la europarlamentare de imaginea lui AVRAM IANCU, iar acum tremură în faţa UDMR ca nu cumva să întoarcă armele în Parlament. Ruşine!

Voi cere Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor ca acest proiect legislativ sa fie readus pe ordinea de zi cât mai repede.

Pe de altă parte mă bucur de fiacare dată când văd că numele lui Avram Iancu este cinstit de români. De curând Uniunea Naţională a Barourilor din România l-a omagiat pe Avram Iancu în cadrul unei conferinţe ce a avut loc la Alba Iulia, prilej cu care a fost evocată activitatea sa ca avocat. Felicitări! De asemenea felicitări şi Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România, care ţine aprinsă lupta de recunoaştere a meritelor pe care le are acest erou al Naţiunii Române.

Numele lui Avram Iancu trebuie să fie păstrat cu sfinţenie, asemenea unei icoane dragi. Datorită faptelor sale extraordinare, numele Crăişorului Munţilor va rămâne încrustat pentru eternitate pe frontispiciul pantheonului marilor personalităţi istorice ale acestei ţări care au făcut posibilă dăinuirea în timp a naţiunii noastre.

Deputat Clement Negruţ, preşedinte PMP Alba


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Politică

Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.

Ce arată minuta instanței

„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.

Acuzațiile împotriva lui Georgescu

Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:

• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;

• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;

• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;

• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;

• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.

„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”

„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Deputatul Călin Matieș, ales președinte al AUR Alba, în cadrul primelor alegeri organizate de filiala județeană

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

Vineri seara a avut loc, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, primele alegeri în organizația județeană a AUR Alba. De altfel, filiala este prima din țară care organizează alegeri, urmând ca până la finalul lunii noiembrie partidul să organizeze alegeri la nivelul tuturor organizațiilor județene.

Deputatul Călin Matieș a câștigat detașat alegerile pentru conducerea AUR Alba, obținând 321 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Cristian Crișan, a primit 74 de voturi. Rezultatul a confirmat sprijinul major pe care Matieș îl are în rândul membrilor organizației județene, consolidându-și astfel poziția de lider al filialei AUR Alba.

La conferința județeană au participat numeroși parlamentari AUR, printre care Dan Tănase, precum și președintele partidului, George Simion. Actualul președinte al filialei, Călin Matieș, care l-a avut contracanditat pe Cristian Crișan. Practic, fiecare contracandidat la conducerea partidului a avut propria echipă, cea a lui Matieș fiind mai numeroasă.

Au fost prezenți următorii membri ai conducerii județene:

Președinte: Matieș Călin

Prim-vicepreședinte: Oprea Maria

Vicepreședinte/Comunicare: Darlau Andrei

Vicepreședinte/municipiu: Draschan Andrei

Secretar general politic: Bogdan Adrian

Secretar general: Todea Rodica

Vicepreședinte/femei: Cociobea Cornelia

Vicepreședinte/tineret: Boca Samuel

Vicepreședinte/financiar: Trifu Mircea

Vicepreședinte/mediu: Mihet Ovidiu

Vicepreședinte/seniori: Nemes Ioan

Vicepreședinte: Gadiu Mihai

Vicepreședinte/zonă urbană: Neamțu Toader Florin

Vicepreședinte/administrativ: Stanca Vasile

Vicepreședinte/aleșii locali AUR: Dup Marius

Vicepreședinte/regional 1: Mihet Ovidiu

Vicepreședinte/regional 2: Habean Antoniu

Vicepreședinte/regional 3: Bara Vasile

Vicepreședinte/regional 4: Sicoe Călin

Vicepreședinte/rural: Burz Petru Cosmin

Vicepreședinte/constructori: Savu Gheorghe Petru

Vicepreședinte/profesori: Istrate Diana

Vicepreședinte/cadre medicale: Popescu Damian

Vicepreședinte/funcționari publici: Sevestrean Vasile

Vicepreședinte/oștasilor, polițiștilor și pompierilor: Oaida Liviu-Dorin

Vicepreședinte/economiști: Man Maria

Vicepreședinte/fermieri: Morariu Vasile

Vicepreședinte/juriști: Draschan Laura

Vicepreședinte/ospitalitate: Pogan Vasile

Vicepreședinte/producători: Man Maria

Vicepreședinte/transportatori: Dodu Vasile

Vicepreședinte/responsabil Diaspora: Sava Iulian

Vicepreședinte/oameni de afaceri: Ioachim Bogdan

Vicepreședinte/regional 5: Avram Emil

Vicepreședinte/minorități: Koncz Csaba


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Politică

Mircea Hava, printre cei mai leneși europarlamentari. Aflat la al doilea mandat, a luat cuvântul în plen doar de 5 ori

albaiuliainfo.ro

Publicat

în

O serie de europarlamentari români au lipsit la peste jumătate dintre ședințele Parlamentului European din iulie 2024 până în prezent sau nu au avut luat deloc cuvântul la dezbaterile din plen, potrivit prezenței oficiale.

Între europarlamentarii fără nicio intervenție în plen se află, conform datelor oficiale ale legislativului comunitar consultate de Digi 24, și Mircea Hava, fost primar al municipiului Alba Iulia, aflat la al doilea mandat în Parlamentul European.

Doar de 5 ori la cuvânt

Mircea Hava a vorbit doar de 5 ori în plenul Parlamentului European, asta întâmplându-se în mandatul trecut de 5 ani.

Gheorghe Cârciu și Claudiu Manda sunt alți doi europarlamentari români fără vreo intervenție în actualul mandat.

Lista „selectă” a absenteiștilor cuprinde destule nume. Gheorghe Cârciu și Gabriela Firea au lipsit de 29 de ori, Dan Motreanu și Cristian Terheș de 28 de ori, iar Claudiu Manda de 26 de ori.

Câți bani câștigă un europarlamentar

Un europarlamentar are un salariu net de aproximativ 8.000 de euro pe lună, la care se adaugă o indemnizație lunară de 5.000 de euro pentru cheltuielile de birou.

În plus, fiecare primește o diurnă de 350 de euro pentru fiecare zi de activitate oficială, care acoperă costurile de cazare și masă.


 Urmărește albaiuliainfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Sport

Economie

Din Județ

Cele mai citite știri

albaiuliainfo, stiri alba iulia, informatii alba iulia