Politică
Clement Negruț, deputat PMP: „Sportul din Alba Iulia este în bezna indiferenţei din partea autorităţilor locale”
Astăzi vom aborda, după cum vă puteţi da seama, o temă de care aleşilor locali le este cam teamă. Dacă nu s-a știut cum să se gestioneze finanţarea FC Unirea şi au existat unele suspiciuni în acest sens, asta nu înseamnă că trebuie îngropată o ramură sportivă cum este fotbalul.
Asta aţi facut, domnule primar! Aţi desfiinţat echipa fanion a oraşului prin neimplicare şi indiferenţă iar unii spun că, tocmai din răzbunare. Mult mai grav este că aţi îngropat şi speranţele locuitorilor din Alba Iulia de a mai vedea vreun meci al echipei lor de suflet.
O altă ramură de sport, atletismul, trăieşte doar datorită unor inimoşi oameni din domeniu. Ce să mai spun de box, haltere, rugbi, sporturi care acum mulţi ani aveau mulţi fani în Alba Iulia. Dar cu siguranţă, domnul Hava nu are niciun resentiment, nici o remuşcare că sub multiplele sale mandate a distrus sportul în Alba Iulia. Mai avem noroc cu echipa de baschet feminin a Universităţii şi din când în când cu câte un regal de şah.
Am observat în ultima perioadă, mai ales în presă, mai multe solicitări din partea unor cetăţeni, care, în speranţa că apropiatele alegeri vor pune suficientă presiune pe actualul primar, îi solicită acestuia rezolvarea unor probleme comunitare de care domnul Hava ar face abstracţie totală dacă nu ar fi an electoral. Cetăţenii speră ca până la alegeri să li se rezolve problemele deoarece, ştiu că Mircea Hava după ce se vede cu mandatul în mână uită de orice promisiune şi orice angajament faţă de cetăţenii acestui oraş.
Ideea cu sportul local aflat în beznă mi-a venit după un material din presa locală, realizat pe baza unei sesizări venite din partea unor cetăţeni care mai aleargă pe ceea ce a mai rămas din pista Stadionului Cetate. Oamenii se bucură că pot face mişcare acolo dar sunt obligaţi să alerge pe întuneric după lăsarea serii din cauza lipsei iluminatului. Cetăţenii îi amintesc foarte frumos actualului primar despre fabulosul buget alocat pentru iluminatul festiv de sărbători – 275.000 de euro – şi de zonele unde în mai multe rânduri ardea lumina de pomană.
Sportul înseamnă sănătate, dreptul la sănătate este un drept stipulat în Constituţie. Considerăm că cetăţenii din Alba Iulia au nevoie de baze sportive moderne, au nevoie ca stadionul din Cetate să poată găzdui din nou spectacole sportive de cel mai înalt nivel.
Alternativa pentru această latentă şi indiferenţă a actualului edil din Alba Iulia este Partidul Mişcarea Populară. Aşa cum ne spune şi numele încurajăm mişcarea şi sprijinim sportul. Veniţi alături de noi!
Preşedinte PMP Alba,
Deputat Clement Negruţ
Politică
Guvernul Ilie Bolojan a căzut la votul din Parlament. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost adoptată
Moțiunea de cenzură, depusă de AUR și PSD pentru demiterea guvernului Bolojan, a fost adoptată de Parlament cu 281 de voturi pentru, 4 împotrivă și 6 voturi anulate, în ședința comună de marți, 5 mai 2026.

Scorul obținut la vot se apropie de recordul stabilit în 2021, când Guvernul Florin Cîțu a fost demis tot cu 281 de voturi. Diferența este că, atunci, nu s-a înregistrat niciun vot împotrivă. În ultimele zile, AUR și PSD, dar și PNL și USR au negociat la sânge fiecare vot, promițând diverse favoruri celor vizați.
România intră într-o perioadă de tranziție guvernamentală: Executivul rămâne la conducerea administrativă curentă, dar fără capacitatea de a lansa politici noi, iar formarea unei noi majorități devine miza principală a următoarei perioade.
Căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură deschide imediat procedura constituțională pentru formarea unui nou Executiv, dar nu duce automat la alegeri anticipate.
• Lista premierilor demiși prin moțiune de cenzura, după 1989
Emil Boc (PDL) în 2009 – primul guvern demis prin moțiune de cenzură, după 295 de zile de mandat.
Mihai Răzvan Ungureanu (PDL) în 2012 – cel mai scurt mandat postdecembrist, doar 78 de zile.
Sorin Grindeanu (PSD) în 2017 – caz unic, demis de propriul partid.
Viorica Dăncilă (PSD) în 2019 – înlăturată de o coaliție largă a opoziției.
Ludovic Orban (PNL) în 2020 – demis după asumarea răspunderii pe legea alegerilor.
Florin Cîțu (PNL) în 2021 – record absolut de voturi pentru demitere.
Ilie Bolojan (PNL) în 2026 – al optulea premier căzut prin moțiune, într-un vot covârșitor.
Politică
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru „Propagandă Legionară”
Judecătoria Sectorului 1 a respins astăzi, 9 decembrie 2025, toate cererile şi excepţiile ridicate de avocaţii fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu şi a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.

Decizia a fost luată de judecătorul de cameră preliminară Alexandru Bărbulescu, însă hotărârea nu este definitivă.
Ce arată minuta instanței
„Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Georgescu Călin ca neîntemeiate. Constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 2226/221/P/2023/d1 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 01.07.2025, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02.07.2025, sub nr. de dosar 24185/299/2025, privind pe inculpatul Georgescu Călin, aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale). Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei faţă de inculpatul Georgescu Călin. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii”, se arată în minuta instanţei.
Acuzațiile împotriva lui Georgescu
Georgescu a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea în public a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).
Anchetatorii notează în rechizitoriu că, în perioada 16 iunie 2020 – 16 mai 2025, în repetate rânduri (16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 2 octombrie 2021, 1 septembrie 2024 şi 16 mai 2025), Călin Georgescu a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii şi doctrine fasciste, legionare şi xenofobe, precum:
• mobilizarea în masă a naţiunii în vederea regenerării şi renaşterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creştin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
• necesitatea emergenţei unui lider carismatic, predestinat şi autoritar, apt să pună în operă acest proces;
• glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situaţia prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnităţii comunităţii naţionale şi de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acţiunilor unor inamici ai statului, artificial identificaţi sub forma unor actori statali externi;
• ultranaţionalismul populist având la bază un nucleu mitic creştin;
• cultul mareşalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou naţional şi reproducând, prin imitaţie, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci şi gesturile şi tonul vocii sale şi efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 2 octombrie 2021.
„Consecvenţa sa ideologică pro-legionară”
„În mod concret, s-a reţinut că inculpatul a afirmat de-a lungul timpului, în interviuri, declaraţii ori postări în mediul online, consecvenţa sa ideologică pro-legionară/legăturile în mediul neolegionar cu promotori ai ideologiei neolegionare, cu scopul de a produce o schimbare de percepţie cu privire la încadrarea istorică a Mişcării Legionare într-o încercare de normalizare şi revitalizare a legionarismului şi a figurilor istorice conexate acestei ideologii, sens în care acesta a făcut mai multe afirmaţii cu caracter elogiativ/laudativ la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion Antonescu, Ion Moţa”, susţin procurorii.
-
Sportacum 2 luniBogdan Apostu, în atenția FRF și FIFA după o sesizare privind un posibil conflict de interese. CSM Unirea Alba Iulia, menționată în document
-
Actualitateacum o lunăUn bărbat de 73 de ani din Alba Iulia a decedat, după ce a fost lovit de un TIR pe Calea Moților, în zona Kaufland
-
Sportacum 2 luniMario Salka, ultima achiziție a CSM Unirea Alba Iulia înaintea cantonamentului de la Poiana Brașov
-
Administrațieacum o lunăTransportul public din Alba Iulia ar putea fi reluat în această săptămână, după șapte săptămâni de întrerupere
-
Administrațieacum 2 luniTransportul public din Alba Iulia ar putea fi preluat de Alba Iulia Transport Local. Primăria propune atribuirea de urgență a serviciului pentru doi ani
-
Administrațieacum 2 luniMinistrul Cseke Attila avertizează: „Alba Iulia poate pierde finanțarea de 80 de milioane de lei pentru autobuzele electrice dacă acestea nu vor circula”
-
Administrațieacum 4 săptămâniTransportul public din Alba Iulia s-ar putea relua luni, 17 august 2026, după mai bine de două luni. Primăria și STP au semnat o convenție
-
Actualitateacum o lunăDe luni, 10 august 2026, STP a sistat transportul public către localitățile din zona AIDA-TL, invocând lipsa motorinei